Descoperirea uimitoare făcută de cercetători sub o biserică. Imagini 3D din „lumea subpământeană” VIDEO

Descoperirea uimitoare făcută de cercetători sub o biserică. Imagini 3D din „lumea subpământeană” VIDEO

O „intrare în lumea subpământeană”, construită de civilizația antică zapoteca, a fost descoperită sub o biserică catolică din sudul Mexicului, potrivit unei echipe de cercetători care utilizează tehnologie de ultimă oră de scanare a solului.

Biserica catolică din Mitla FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Biserica catolică din Mitla FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Sistemul complex de camere subterane și tuneluri a fost construit cu mai bine de un mileniu în urmă de oameni ce au aparținut civilizației zapoteca, al cărui stat a apărut lângă Oaxaca de astăzi, la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., notează publicația Live Science .

A căpătat grandoare, pe măsură ce oamenii au creat clădiri monumentale și au ridicat morminte masive, pline cu bunuri funerare generoase.

Legenda acestui loc

Complexul arhitectural de la Mitla, situat la 44 de kilometri sud-est de Oaxaca, se mândrește cu mozaicuri unice și complicate. Acesta a funcționat ca principal centru religios până la sfârșitul secolului al XV-lea, când cucerirea aztecă a dus, cel mai probabil, la abandonarea sitului. Spaniolii au refolosit apoi blocuri de piatră din ruine pentru a construi biserica San Pablo Apostol, un secol mai târziu.

Istoriile orale au sugerat, de mult, că altarul principal al bisericii a fost construit intenționat peste o intrare sigilată, într-un vast labirint subteran de stâlpi și pasaje care au aparținut inițial unui templu zapotec, cunoscut sub numele de Lyobaa, care înseamnă „locul de odihnă”.

Investigând această afirmație cu metode geofizice moderne, echipa de cercetare a Proiectului Lyobaa a anunțat, pe 12 mai, că a găsit un sistem complex de peșteri și pasaje de sub biserică. Proiectul este o colaborare a 15 arheologi, oameni de știință în geofizică, ingineri și experți în conservare cu Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH), Universitatea Națională Autonomă din Mexic și Proiectul ARX.

Imagini 3D ale ruinelor subterane

Folosind trei metode nedistructive - radar de penetrare a solului, tomografia cu rezistivitate electrică și tomografia cu zgomot seismic - echipa a produs un model 3D virtual al ruinelor subterane. Aceste metode funcționează prin măsurarea proprietăților de reflexie ale undelor electromagnetice și seismice, pe măsură ce trec prin diferite straturi de subsol și alte materiale subterane. Un număr de dispozitive de măsurare plasate în jurul bisericii au înregistrat informații despre un gol mare de sub altarul principal și două pasaje de legătură, toate la o adâncime de 5 până la 8 metri.

Cercetătorii folosesc un georadar pentru a scana piața FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Cercetătorii folosesc un georadar pentru a scana piața FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Camerele și tunelurile recent descoperite au legătură directă cu credințele și conceptele antice zapoteca din lumea subterană și confirmă veridicitatea relatărilor coloniale care vorbesc despre ritualuri și ceremonii elaborate desfășurate la Mitla în camere subterane asociate cu cultul morților și al strămoșilor”, a declarat Marco Vigato, fondatorul proiectului ARX, într-un e-mail pentru Live Science.

Deși echipa a bănuit că templul subteran există , au fost surprinși de amploarea și adâncimea acestuia, potrivit lui Vigato.

Scanare cu tomograf seismic FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Scanare cu tomograf seismic FOTO Marco M. Vigato/The ARX Project

Este nevoie de mai multe cercetări pentru a determina cu exactitate întreaga amploare a acestor caracteristici subterane”, a spus el.

José Luis Punzo Díaz, un arheolog la Centro INAH Michoacán, care nu a fost implicat în cercetare, a declarat pentru Live Science într-un e-mail că „metodele geofizice sunt foarte importante în arheologia actuală”. Acestea au ajutat la găsirea de anomalii în alte situri mezoamericane, cum ar fi Teotihuacán, care au fost, de asemenea, interpretate ca intrări în lumea subterană.

Echipa comună de cercetare are planuri pentru un al doilea sezon de investigații geofizice în septembrie, care se va concentra pe grupuri suplimentare de structuri de la Mitla și speră să obțină permisiunea autorităților pentru a efectua cercetări și la San Pablo Apostol, a spus Vigato.

Aceste descoperiri vor ajuta la rescrierea istoriei originilor Mitla și a dezvoltării sale ca sit antic”, au scris membrii echipei, într-un comunicat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…