Descoperire importantă în lupta cu cancerul. Două plante medicinale ar avea efect în suprimarea tumorii

Descoperire importantă în lupta cu cancerul. Două plante medicinale ar avea efect în suprimarea tumorii

Oamenii de știință de la Universitatea Purdue din Statele Unite au reușit să găsească rețeta ideală pentru un compus anticancerigen, alcătuit numai din plante.

Ei au anunțat că cercetările lor îi vor ajuta să sintetizeze produsul și să fabrice un medicament care este capabil să suprime tumorile canceroase.

Experții au găsit acest compus anticancer în cimbru și oregano, dar adăugarea acestor două plante în dietă nu ajută pentru a obține beneficii semnificative în cazul acestei boli, potrivit India Times .

Cercetătorii de la Universitatea Purdue, West Lafayett, Indiana din Statele Unite, au realizat primul pas către utilizarea acestui compus în produse farmaceutice prin cartografierea căii sale de biosinteză, un fel de rețetă moleculară a ingredientelor.

”Aceste plante de cimbru și oregon conțin compuși importanți, dar cantitatea este foarte mică și extracția nu va fi suficientă. Înțelegând modul în care se formează acești compuși, deschidem calea către ingineria plantelor cu niveluri mai mari sau spre sintetizarea compușilor din microorganisme pentru uz medical”, a spus Natalia Dudareva, profesor de biochimie la Universitatea Purdue.

”Este un moment uimitor pentru știința plantelor în acest moment. Avem instrumente care sunt mai rapide și mai ieftine, oferind mai multe informații. Este ca și cum ai privi în interiorul celulei, este aproape de necrezut”, a explicat expertul.

Timolul, carvacrolul și timihidrochinona sunt niște compuși aromatici din cimbru, oregano și alte plante din familia Lamaceae. De asemenea, aceștia prezintă proprietăți antibacteriene, antioxidante și antiinflamatorii, benefice sănătății.

S-a dovedit că timohidrochinona are proprietăți anticancerigene și este deosebit de interesantă”, a spus Dudareva. Cercetătorii de la Universitatea Purdue au colaborat cu experți de la Universitatea Martin Luther din Germania și Universitatea Michigan.


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron