Descoperire extraordinară despre cum poți să fii fericit/Ce trebuie să mănânci de 3 ori pe zi
Un grup de cercetători de la Departamentul de alimentație și nutriție de la Universitatea de Stat din Seul, Coreea de Sud, a descoperit secretul fericirii oamenilor. Experții au constatat că adulții care au mâncat câte 10 grame de ciocolată neagră, cu un conținut de 85% cacao, de trei ori pe zi, au avut o stare îmbunătățită față de ceilalți.
Se crede că fericirea apărută la aceste persoane sănătoase este legată de modificările microbiene din intestin, iar rezultatele colectate de la 48 de participanți arată că procentul foarte mare de cacao din ciocolata neagră a avut o influență pozitivă în cazul stărilor emoționale negative, potrivit Science Direct .
Beneficiile au fost găsite doar la consumul de ciocolată neagră care conține 85% cacao și nu la ciocolata cu lapte populară, precum Cadburt și Nestle, care ar trebui mâncată cu moderație.
Produsele de ciocolată cu un procent foarte mare de cacao sunt mai bune pentru sănătatea oamenilor, deoarece conțin mai puțin zahăr, grăsimi și alți aditivi, cum ar fi coloranți și ulei de palmier.
Cacao, folosită la producerea de ciocolată, este bogată în fibre, fier și ”fitochimicale”, compuși chimici puternici găsiți în plante, despre care se știe că susțin sistemul imunitar și reduc riscul de bloi, precum cancerul, demența, artrita, boile de inimă și accidentul vascular cerebral.
Cercetătorii de la Universitatea din Seul au spus că ”ciocolata neagră (85% cacao) a fost recunoscută de mult timp pentru proprietățile sale benefice, care modifică pozitiv starea de spirit”.
Pentru studiu, experții din Coreea de Sud au recrutat 48 de participanți, care au consumat fie 30 de grame de ciocolată neagră cu 85% cacao, pe zi, 30 de grame ciocolată cu 70% cacao sau fără ciocolată, timp de trei săptămâni.
Stările de dispoziție ale participanților au fost măsurate cu ajutorul programului de influențe pozitive și negative (PANAS). Oamenii și-au evaluat sentimentele pe o scală de la unu la cinci.
În plus, au fost analizate și fecalele tuturor, în analize de laborator. Studiul a constatat că grupul care a consumat ciocolată cu 85% cacao a redus semnificativ stările negative, dar nu și cel cu ciocolată cu 70%.
Analizele medicale au arătat că diversitatea microbiană intestinală a fost mult mai mare în cazul grupului care a mâncat ciocolată cu 85% cacao.