Descinderi simultane în România și Spania la o rețea internațională de contrabandă cu țigări
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere (IGPF) și Gărzii de Coastă efectuează, marți, 38 de percheziții domiciliare în Constanța, Dolj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș și București, la suspecți de contrabandă de țigări.
Concomitent cu desfășurarea activităților de urmărire penală de către polițiștii români, autoritățile spaniole efectuează 51 de percheziții pe teritoriul Spaniei, la persoane implicate în contrabanda cu țigări, cetățeni români bulgari și spanioli, se arată într-un comunicat al IGPF, remis AGERPRES.
Perchezițiile urmăresc descopeririea de țigări provenite din contrabandă, documente de transport falsificate, sume de bani rezultate din valorificarea țigărilor și alte bunuri a căror deținere este interzisă de lege.
Grupul infracțional este format din cetățeni români, ajutați de cetățeni bulgari și de alți cetățeni români rezidenți în Spania. Aceștia procurau țigări de contrabandă de pe teritoriul Bulgariei, le transportau cu diferite mijloace auto, conduse de cetățeni români, pe teritoriul Spaniei, unde le depozitau și le comercializau pe piața neagră.
Potrivit anchetatorilor, totul a început în luna decembrie a anului 2015 când, în urma unor percheziții efectuate acasă la Cosmin E, în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza județului Dolj, cunoscut ca fiind implicat în contrabanda cu țigări. În urma percheziției s-a constat că în curtea casei se afla parcat un camion cu cisterne, înmatriculat în Bulgaria, modificat și adaptat transportului de țigări de contrabandă, prin adăugarea unei platforme de beton în greutate de 14 tone, pe șasiul autocisternei, astfel încât încărcătura de produs lichid de pe documentele false de transport să corespundă cu masa totală a autovehiculului, menționează comunicatul.
În luna martie a anului 2016, în urma activităților specifice de supraveghere informativ-operativă, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și ai Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, au urmărit și identificat pe raza județului Dolj o altă autocisternă înmatriculată în Bulgaria. În urma verificărilor s-a constatat că mașina este modificată prin adăugarea unei platforme de 24 de tone ciment pentru transportul țigărilor de contrabandă. Din datele de anchetă a rezultat că șoferul autocisternei acționa pe ruta Bulgaria — România și transporta țigări de contrabandă pe raza județului Dolj.
În urma controlului efectuat în autocisternă a fost identificată o ușă de acces spre un spațiu special amenajat în care au fost descoperite aproximativ 160.000 pachete cu țigări. Între timp, șoferul autocisternei a fost trimis în judecată și condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de contrabandă și uz de fals, precizează sursa citată.
Grupul a fost monitorizat, efectuându-se schimburi de informații cu autoritățile din Bulgaria și Spania, ocazie cu care reprezentanții celor două state au precizat că au identificat și pe teritoriul lor astfel de moduri de operare pentru transportul țigărilor de contrabandă.
În luna iunie a anului 2016, polițiștii de frontieră au identificat, la intrarea în țară prin vama Bechet, un autocamion înmatriculat în Bulgaria, despre care dețineau informații că ar fi folosit pentru transportul unei importante cantități de țigări de contrabandă ascunse în role de hârtie, cu destinația Slovacia. Continuând monitorizarea mijlocului de transport, s-a constatat ca acesta si-a schimbat direcția de deplasare, până la domiciliul unui cetățean român de pe raza județului Dolj.
În baza mandatelor au fost efectuate două percheziții domiciliare, fiind identificat, ascuns într-o parcare, mijlocul de transport, abandonat de șoferul bulgar. Pe numele șoferului fugar a emis mandat de arestare și mandat european de arestare, potrivit comunicatului menționat.
Întreaga cantitate de țigarete descoperită în ambele cazuri, 414.980 pachete marca 'Marble' în valoare de aproximativ 4.149.800 lei, precum și vehiculele au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată cu țigări, urmând să fie inițiată și derulată procedura de asistență judiciară internațională.
Pentru anihilarea grupului infracțional, autoritățile române au colaborat cu Oficiul European de Luptă AntiFraudă, Guardia Civil din Spania, Poliția Națională Bulgară, SELEC și agentiile britanice HMRC (Vama Britanică) și NCA (UK National Crime Agency).
De asemenea, ancheta a beneficiat de sprijinul echipelor operative din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale și IGPR.
AGERPRES / (AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)