Deputatul Titi Holban, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare
Deputatul Titi Holban a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Sursa foto: www.cdep.ro
Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a respins atât apelul DNA, cât și pe cel al deputatului, fiind menținută condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare dată de instanța de fond în martie 2016.
La ultimul termen al procesului, desfășurat luni, procurorul de ședință le-a solicitat magistraților condamnarea deputatului la cinci ani de închisoare cu executare.
În ultimul cuvânt în fața instanței, Titi Holban a negat faptul că ar fi primită ca mită 10.000 de euro, susținând că banii au fost luați ca împrumut.
Potrivit DNA, în ianuarie 2014, Titi Holban i-a promis unui denunțător, în schimbul sumei de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranșe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă. Intervenția viza ca societatea administrată de un apropiat al denunțătorului să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de această instituție.
În iunie 2014, DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Titi Holban, însă cererea procurorilor a fost respinsă.
AGERPRES