Deputatul PSD Mihai Valentin Popa, achitat definitiv de Instanţa supremă într-un dosar de şantaj

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa, achitat definitiv de Instanţa supremă într-un dosar de şantaj

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj într-un dosar în care era acuzat de DNA că a intervenit la un primar şi la managerul unui spital să nu revoce o protejată a sa dintr-o funcţie de conducere în spital.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată pe 15 mai 2019 de un complet de trei magistraţi de la aceeaşi instanţă.

Mihai Popa Valentin a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform DNA, în cursul anului 2017, în contextul în care primarul unui municipiu din judeţul Braşov a anunţat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei (ca urmare a unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului), Mihai Valentin Popa, care este preşedinte al Organizaţiei Făgăraş a PSD şi secretar executiv al Organizaţiei PSD Braşov, a luat hotărârea de a-şi folosi influenţa şi autoritatea pentru menţinerea în funcţie a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa).

Concret, spune DNA, Mihai Valentin Popa i-ar fi cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar afecta imaginea sa de lider influent care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.

Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, Mihai Valentin Popa ar fi folosit telefonul unei alte persoane (coleg de partid) şi l-a ameninţat pe managerul spitalului, cerându-i imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcţia pe care o deţine la spitalul respectiv.

De asemenea, deputatul l-ar fi ameninţat pe managerul spitalului că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele acestuia vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează.

DNA mai spunea că, în luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu Mihai Valentin Popa, acesta din urmă şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurile impuse de inspectorii DSP.

Un control efectuat anterior la acea şcoală constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul "Laptele şi cornul", spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru grupa mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!