Deputatul Nicolae Păun va fi eliberat din arest; decizia instanței este definitivă

Deputatul Nicolae Păun va fi eliberat din arest; decizia instanței este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv, luni, cererea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv pentru deputatul Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene.

Instanța supremă a respins o contestație a DNA și a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile (27 aprilie — 26 iunie).

Deputatul Nicolae Păun nu va fi pus imediat în libertate, ci la expirarea actualului mandat de arestare, respectiv pe data de 27 aprilie.

Nicolae Păun se află în arest preventiv din data de 27 februarie, el fiind pus sub acuzare în dosarul în care mai este cercetat și deputatul Mădălin Voicu, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, spălare de bani, evaziune fiscală.

Potrivit DNA, la inițiativa Asociației Partida Romilor "Pro Europa", a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi", cu finanțare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

DNA susține că grupul țintă, reprezentând 3.296 de persoane vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul că au făcut parte din acest grup.

Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociația Partida Romilor 'Pro Europa', iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.

Anchetatorii mai declară că sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene și aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operațiunile ilicite derulate de conducerea asociației și de către managementul proiectului.

În plus, tot prin Asociația Partida Romilor "Pro Europa", în perioada 2010 — 2013, s-a derulat și proiectul intitulat "Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine", cu finanțare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată, și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă județe ale țării — Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui.

DNA menționează că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondul Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.

Procurorii au reținut că a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13,3 milioane lei din bugetul Fondului Social European și peste 1,5 milioane lei din bugetul național).

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…