Deputatul Cătălin Rădulescu, urmărit penal pentru că a primit nelegal titlul de luptător cu rol determinant la Revoluţie

Deputatul Cătălin Rădulescu, urmărit penal pentru că a primit nelegal titlul de luptător cu rol determinant la Revoluţie

Procurorii DNA au dispus începerea urmăriri penale faţă de deputatul Cătălin Rădulescu pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, el fiind acuzat că a primit titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege.

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Adrian Sanda, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR) şi preşedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, precum şi Corina Denisa Tănase şi Cristina Valentina Cechi, membri ai comisiei, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Sanda, Corina Denisa Tănase şi Cristina Valentina Cechi, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, ar fi acordat, în cursul anului 2016, titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" lui Cătălin Rădulescu, deşi acesta nu îndeplinea una dintre condiţiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfăşurat activităţi revoluţionare într-o localitate în care, în urma acţiunilor şi confruntărilor cu forţele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12,10 - ora fugii dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Titlul menţionat mai sus se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004 ca recunoştinţă pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni, august 1977.

Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de deputatul Cătălin Rădulescu şi ar fi constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declaraţii (din 2015 şi 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluţionară în oraşele Timişoara şi Bucureşti în perioada 16 - 21 decembrie 1989.

"Declaraţiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la SSPR, din care ar rezulta că suspectul a desfăşurat activitate revoluţionară doar în oraşul Piteşti, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în oraşele Timişoara şi Bucureşti", spun procurorii.

Urmare a acestor demersuri, lui Cătălin Rădulescu i-a fost acordat, prin decret prezidenţial, titlul de "Luptător cu Rol Determinant", cu consecinţa obţinerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizaţii de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 1 ianuarie 2015, în total 143.420 lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!