Deputaţii au adoptat Legea Dragnea. Taxa Radio-TV a fost ELIMINATĂ

Deputaţii au adoptat Legea Dragnea. Taxa Radio-TV a fost ELIMINATĂ

Deputaţii au adoptat marţi Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, iniţiată de Liviu Dragnea, respingând varianta comisiei de specialitate care a stabilit menţinerea taxei pentru posturile de radio şi televiziune publice.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să plece la promulgare.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, în plen, modul în care TVR şi Radioul Public s-au raportat la propunerea de eliminare a taxei radio-TV, propunând începând de anul viitor o taxă de 21 de lei/cetăţean pentru Radio şi de 34 de lei/cetăţean pentru TVR plătite de la bugetul de stat.

"Acest odios Parlament care a votat CA de la TVR care a aprobat o sumă mare din bugetul public pentru bugetul TVR, în viziunea dumnealor este odios. Poate acestă imaginaţie care este folosită pentru manipularea opiniei publice şi nu numai ar fi putut fi folosită pentru a prezenta un plan de redresare a TVR şi pentru a mări interesul românilor pentru această televiziune”, a spus Liviu Dragnea, în dezbaterea proiectul de lege vizând eliminare a 102 taxe.

Liviu Dragnea a reamintit conduceriilor Radio şi TVR că nu şi-au obţinut postul prin concurs, afirmând că acest lucru se va schimba.

„(…) Nici conducerea de la Radio şi de la TVR nu au dat concurs, cum am propus şi cum cred că vom adopta. Radioul are venituri din care aproape jumătate sunt de la bugetul de stat, de aproximativ 95 de milioane de euro şi, într-adevăr, la un asemenea buget care face invidios orice post de radio privat nu are datorii.TVR depăşeşte 100 de milioane de euro şi are datorii de peste 150 de milioane de euro”, a afirmat Dragnea.

Liderul PSD a criticat propunerile venite din partea TVR privind creşterea taxei pentru remedierea situaţiei instituţiei.

„Soluţiile care veneau din partea TVR era creşterea taxei TV, adică ni se propunea ca un management prost cu rezultate dezastruoase să fie suportat tot de către cei care primesc acasă factura electrică, care sunt obligaţi să plătească această nepefomanta”, a declarat Dragnea.

Acesta a mai spus că nu angajaţii TVR sunt de vină pentru situaţia instituţiei, ci vina aparţine celor care nu au mai verificat dacă „cei care au primit votul de încredere în parlament chiar fac ce trebuie acolo”.

Liviu Dragnea a propus aprobarea a doua taxe pentru Radio şi TVR plătite din bugetul de stat, începând cu anul viitor.

„Acum se ia taxa din buzunarul stâng al românului şi din buzunarul drept al statului. Noi propunem ca finanţarea să fie una predictibilă. Atunci într-adevăr nu au teamă de control politic şi de influenţă politică. Începând cu anul viitor prin legea bugetului de stat să aprobăm un nivel de tarif de 21 de lei aferent fiecărui cetăţean român pentru radio, cea ce inseamnă un buget de 420 mil de lei, iar pentru televiziune alocarea este de 34 de milioane de lei în numele fiecărui cetăţean, un total de 680 de milioane de lei”, propus Liviu Dragnea.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…