Deprecierea leului, pusă pe seama volatilităţii de pe pieţe globale create de comentariile FED
Deprecierea leului faţă de euro este cauzată de volatilitatea de pe pieţe globale creată de decizia Federal Reserve (FED) de a reduce stimulul monetar pe care îl dă economiei, susţine Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
"Pe pieţele financiare globale a fost ceva aversiune la risc. Au fost publicate acum două zile minutele şedinţei FED prin care piaţa a înţeles că din septembrie Banca Centrală Americană va reduce stimulul monetar pe care îl dă economiei şi va tipări mai puţini bani. Ce înseamnă asta? Creştere de dobândă la dolar. Când creşte dobânda la dolar cresc dobânzile peste tot în lume. Cursul de schimb este legat de rata de dobândă. Fie dobânda locală creşte când e un asemenea implus extern, fie dacă nu creşte dobânda locală se depreciază cursul. La o creştere a ratei de dobândă la dolar, cum vor reacţiona în special pieţele emergente? Fie vor creşte ratele de dobândă pe piaţa locală, fie vor deprecia cursul de schimb, fie o combinaţie între cele două", a declarat Adrian Codirlaşu, pentru AGERPRES.
De asemenea, el a mai spus că moneda naţională se află pe un trend de scădere cauzat în mare parte de inflaţie şi deficit de cont curent.
"Dacă ne uităm pe ultimii 5 ani, cursul este pe un trend de depreciere, iar acesta va continua şi în anul următor. Ce anume determină acest trend de depreciere: diferenţialul de inflaţie, pe de o parte, iar pe de alta deficitul persistent de cont curent. Dacă ne uităm pe ultimii 5 ani vedem că în medie leul a pierdut 10 bani pe an. Noi din sondajul CFA ne aşteptăm în continuare să piardă 10 bani pe an şi anticipaţiile de până la mijlocul anului următor erau, în ultimul sondaj, la 5,03 lei pentru un euro", a afirmat Adrian Codirlaşu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, pune deprecierea leului faţă euro de vineri tot pe seama volatilităţii indusă de comentariile FED.
"Există o anumită volatilitate pe toate pieţele care se simte şi la nivelul pieţei noastre în urma anumitor comentarii pe care le-a făcut FED-ul. Şi atunci pe o piaţă ca a noastră, care e grevată de deficite structurale, se simt puternic aceste volatilităţi", a declarat Dan Suciu.
Moneda naţională a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9338 lei/euro, în creştere cu 0,60 bani (0,12%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9278 lei.
Recordul anterior a fost consemnat în data de 14 iulie când un euro a fost cotat la 4,9283 lei.
Dolarul s-a apreciat, la rândul său, până la valoarea de 4,2258 de lei, în creştere cu 1,15 de bani (0,27%) comparativ cu cotaţia anterioară, de 4,2143 de lei,/dolar. AGERPRES