Deosebirea dintre gripă și răceală. Asemănări și diferențe ale celor două afecțiuni
Afecțiunile respiratorii au explodat în ultima perioadă ca urmare a variațiilor de temperatură. În cele mai multe cazuri, gripa și răceală sunt confundate, deoarece simptomele sunt asemănătoare.
Cunoașterea simptomelor ne ajutăă să deosebim gripa de răceală Foto: Arhivă
Dr. Cristina Cornoiu, medic specialist medicină de familie - Cabinet Planificare familială - Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, face o diferențiere între cazurile de răceală și cele de gripă.
„Simptomele de răceală și simptomele de gripă sunt, în anumite situații, atât de intense, încât pot afecta serios activitatea zilnică - profesională sau școlară.
Între răceală și gripă există unele asemănări din punctul de vedere al simptomatologiei, motiv pentru care acestea pot fi confundate destul de ușor. Deși ambele sunt infecții virale respiratorii, acestea sunt cauzate de virusuri diferite și, totodată, debutează diferit. În plus, gripa este mai severă decât o răceală obișnuită“, a precizat medicul Cristina Cornoiu.
Deosebiri dintre răceală și gripă
Principalele diferențe dintre răceală și gripă sunt de ajutor pentru a identifica dacă simptomele cu care vă confruntați la un moment dat indică o posibilă răceală sau gripă.
Există aproximativ 200 de virusuri diferite care pot declanșa o răceală obișnuită. Rinovirusul este cel mai frecvent întâlnit virus, el fiind responsabil pentru 50-75% dintre răcelile comune.
Gripa, spre deosebire de răceală, este cauzată de un virus complet diferit. Există, astfel, gripă tip A, gripă tip B, gripă tip C. Trebuie menționat faptul că virusul C dă doar o formă ușoară de gripă și nu provoacă epidemii.
„Există însă mai multe tulpini virale ale virusurilor gripale A și B care determină epidemiile de gripă. În fiecare an este produs un nou tip de vaccin antigripal, care reprezintă o combinație a trei tulpini ale virusurilor gripale A și B care circulă mai frecvent.
Virusurile se răspândesc prin contact direct sau sunt aeropurtate, prin tuse sau strănut.
Riscul epidemiologic din școli si grădinițe poate crește șansa de a suferi de răceală sau gripă. De aceea, puteți avea impresia că micuții dumneavoastră aduc acasă microbi tot timpul.
Vestea bună este că după ce v-ați vindecat de o răceală cauzată de un anumit virus, nu vă puteți îmbolnăvi din nou de aceeași formă de răceală“, a precizat dr. Cornoiu.
Conform acesteia, simptomele răcelii sunt următoarele: rinoree (scurgere de mucozități nazale), nas înfundat (congestie nazală), dureri în gât, ochi roșii, strănut, tuse, febră ușoară, stare de oboseală, cefalee (durere de cap).
De asemenea, simptomele gripei constau în: febră mare, însoțită de transpirație și frisoane; dureri musculare și articulare; stare de slăbiciune și letargie; pierderea apetitului, greață și vomă.
„Uneori puteți dezvolta o infecție virală sau bacteriană mai gravă în urma răcelii și gripei (așa cum este bronșita).
Dacă simptomele se agravează sau persistă mai mult de 10 zile, este indicat să vă consultați cu medicul dumneavoastră. Simptomele de răceală și gripă ating, în general, intensitatea maximă în 1-3 zile și durează timp de 7-10 zile, deși uneori pot persista chiar și până la 3 săptămâni“, a explicat medicul Cristina Cornoiu.
Principalele asemănări dintre răceală și gripă
Atât gripa, cât răceala, sunt infecții virale respiratorii și împart anumite simptome.
„Răceala și gripa au simptome relativ asemănătoare, dar gripa se manifestă mai sever. Gripa este însă mult mai periculoasă decât răceala, necesită o abordare diferită și o monitorizare mult mai atentă.
De multe ori, modul în care debutează boala ne ajută să ne dăm seama dacă suferim de gripă sau răceală. Nasul înfundat, durerile de gât și răgușeala indică o răceală, în timp ce gripa are un debut brusc și violent, dându-ne senzația că <am fost loviți de un camion>. În general, simptomele sunt mult mai intense și mai severe în cazul gripei. În timp ce răceala afectează gâtul și nasul, gripa poate afecta inclusiv plămânii, putând conduce la complicații severe, cum ar fi pneumonia“, a completat medicul Cristina Cornoiu.
Vaccinul antigripal este cea mai bună protecție împotriva gripei, recomandat anual tuturor persoanelor vulnerabile, începând cu vârsta de 6 luni.
Sursa: adevarul.ro