Denise Rifai, dezvăluiri despre relația cu Dan Bittman: „Este un om foarte important pentru mine”
La doar puțin timp după ce a fost surprinsă pe litoralul românesc în compania artistului Dan Bittman, prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări", în vârstă de 38 de ani, a făcut declarații despre legătura pe care o are cu cântărețul.
Dan Bittman i-a dăruit un inel lui Denise Rifai. Foto: Arhivă
Cei doi au fost surprinși de mai multe ori împreună, prima dată atunci când l-a avut ca invitat în emisiunea ei de la Kanal D, când Dan Bittman i-a dăruit un inel. Apoi, au fost văzuți vorbind la diferite evenimente.
În aceeași ordine de idei, p rezentatoarea emisiunii „40 de întrebări” și artistul au fost pozați în august de paparazzi Cancan pe litoralul românesc. La acea vreme, ei nu au vorbit despre apariția lor împreună.
Totuși, fiind întrebată de Click! despre zvonurile că ar forma un cuplu cu Dan Bittman, Denise Rifai a afirmat: „Dan este un om foarte important pentru mine și este parte din viața mea!”.
În continuare, vedeta de la Kanal D a dezvăluit că are trei dorințe pe anul acesta: „Nici nu am început să fiu cine îmi doresc eu să fiu! Suntem pe scară, urc, urc, urc! Și cel mai important este să fiu sănătoasă și să fim sănătoși și dacă suntem sănătoși o să fie și se poate să faci de toate pentru că ai posibilitatea să lupți și să împlinești tot ce îți dorești. E foarte importantă această parte, să fim sănătoși! Și mai am două dorințe, de fapt 3! Am 3 dorințe pe anul ăsta dar mi le țin în gând și vreau să se împlinească și poate la anul, pe vremea asta, după ce se vor fi împlinit, ți le spun!”, a declarat Denise Rifai.
Sursa: adevarul.ro