Demonstrație de forță a Statelor Unite după ultimul tir cu rachetă efectuat de Phenian
Bombardiere și avioane de luptă ale armatei americane au participat joi în Coreea de Sud la un exercițiu de luptă cu muniție adevărată, o demonstrație de forță la adresa Phenianului după ultimul tir cu rachetă nord-coreean pe deasupra Japoniei, a anunțat Seulul, relatează AFP.
'Forțele aeriene sud-coreene și americane au efectuat un exercițiu în spațiul aerian menit să combată lansările repetate cu rachete balistice de către Coreea de Nord și dezvoltarea armelor sale nucleare', au anunțat forțele aeriene sud-coreene într-un comunicat.
Două bombardiere B-1B care au decolat de pe insula Guam din Pacific și două avioane de luptă F-35B ale Pușcașilor marini de la baza Iwakuni, din Japonia, au luat parte la exercițiu, alături de patru avioane de luptă sud-coreene.
Exercițiul a avut loc în provincia Gangwon, la 150 de kilometri sud de Zona demilitarizată (DMZ), la frontiera între cele două Corei.
Survolarea peninsulei de către bombardiere B-1B a provocat nemulțumirea Phenianului, care a anunțat ca reacție că intenționează să lanseze patru rachete în apropierea insulei Guam.
Un purtător de cuvânt al forțelor aeriene sud-coreene a declarat că exercițiul nu are legătură cu manevrele militare anuale 'Ulchi Freedom Guardian' (UFG), care s-au încheiat joi.
Zeci de mii de soldați sud-coreeni și americani au participat timp de două săptămâni la aceste manevre în mare parte bazate pe simulări pe calculator.
Aceste exerciții anuale sunt văzute de Phenian ca o repetiție pentru invadarea teritoriului său. În fiecare an, Coreea de Nord amenință cu represalii militare.
AGERPRES