Demisii în Guvernul Recean de la Chișinău. Cine sunt cei trei miniștri care pleacă din Executiv

Demisii în Guvernul Recean de la Chișinău. Cine sunt cei trei miniștri care pleacă din Executiv

Ministrul Afacerilor Interne și cei ai Educației și Infrastructurii au demisionat, anunț făcut vineri de șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău, Dorin Recean.

Trei miniștri din Guvernul Recean au demisionat. FOTO: Facebook

Trei miniștri din Guvernul Recean au demisionat. FOTO: Facebook

„Luni voi propune președintei Sandu lista noilor miniștri pentru aceste portofolii”, a declarat Dorin Recean, însă nu a menționat cine vor fi noi șefi ai celor trei ministere.

Ministrul Afacerilor Interne a fost Ana Revenco. Ministerul Educației a fost condus de Anatolie Topală, iar Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de Lilia Dabija. Iar Dorin Recean le-a mulțumit acestora pentru munca depusă, după anunțul privind plecarea lor din Executivul de la Chișinău.

,,Mulțumesc domnului Topală pentru reforma universitară. A fost un proces complex, iar el s-a asigurat ca reforma să aibă succes. Îi mulțumesc și pentru că a negociat participarea la fondul Horizon Europe. Ministrei Revenco îi mulțumesc pentru că a gestionat criza refugiaților și alte crize. Ea a fost cea care a făcut aprecierea că suntem o țară mică cu inimă mare. Tot ea s-a asigurat că MAI are resursele necesare pentru a face un salt calitativ. Doamna Dabija a participat la pavarea a peste 300 de kilometri de drumuri, un lucru important pentru cetățeni și business. Prin negocieri, ea s-a asigurat că facem parte acum la mecanismul european de conectivitate”, a spus premierul.

În data de 16 februarie a acestui an, Guvernul Recean a primit votul de încredere al Parlamentului, fiind votat de 62 de deputați PAS. De la tribuna Legislativului, noul premier a prezentat programul de guvernare, afirmând că Executivul va menține pacea şi va accelera reforma justiției.

,,Pacea și stabilitatea, am menționat chiar la deschiderea acestui discurs că, noi trăim vremuri tulburi, vremuri care nu au mai existat de la cel de-al doilea război mondial încoace și noi împreună trebuie să facem față acestor provocări. Trebuie să consolidăm capacitatea noastră de apărare, trebuie să investim în capacitatea noastră tehnică și umană pentru ca să ne apărăm. Și trebuie să investim în capacitatea noastră de a asigura ordinea publică”, a declarat atunci Dorin Recean.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!