Deficitul de cont curent a crescut cu 157% în primul trimestru
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru din 2021 un deficit de 2,549 miliarde euro, cu 157% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 990 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
"În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 891 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 88 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare şi cea a veniturilor secundare şi-a redus excedentele cu 490 milioane euro, respectiv cu 266 milioane euro", se precizează în comunicatul BNR.
În perioada ianuarie - martie 2021, datoria externă totală a scăzut cu 2,300 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 89,457 miliarde de euro la 31 martie 2021 (72,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2020.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2021 nivelul de 34,169 miliarde de euro (27,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,2% faţă de 31 decembrie 2020.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,3% în perioada ianuarie - martie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2021 a fost de 4,7 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2021 a fost de 81,4%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020. AGERPRES