Deficitul bugetar urcă la 6,7% din PIB la rectificare

Deficitul bugetar urcă la 6,7% din PIB la rectificare

Deficitul bugetului general consolidat pentru acest an urcă la 6,7% din PIB la prima rectificare bugetară din acest an, în condiţiile în care măsurile adoptate pentru stimularea economiei reprezintă 3% din PIB, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, într-o declaraţie la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, pe cash deficitul se majorează cu 31,9 miliarde de lei.



Ministrul Finanţelor a anunţat, de asemenea, că estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică o contracţie a economiei de 1,9% în acest an şi un PIB nominal în scădere la 1,12 miliarde de lei.

"Este o rectificare bugetară care vine mai devreme decât eram obişnuiţi pentru că a fost nevoie de unele măsuri de susţinere a economiei. Pachetul care vine pentru susţinerea economiei, cumulat, are o valoare de aproape 3% din PIB. Vorbim aici de şomaj tehnic, garanţii pentru IMMInvest, ajutorul pentru profesii liberale, indemnizaţii concedii medicale, sănătate, ajutor pentru părinţi, stimulente cadre medicale, plus facilităţile fiscale pentru companii. Toate acestea însumate duc la un pachet de 3% din PIB, ceea ce înseamnă că şi deficitul se va schimba. Coordonatele macro de la care pornim: Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează că economia va avea o contracţie de minus 1,9% şi un deflator PIB de 4,9%. Asta înseamnă o creştere generalizată a preţurilor în economie şi un PIB nominal de 1,08 miliarde de lei faţă de 1,12 miliarde de lei cât am avut în vedere la bugetul iniţial. În aceste condiţii, deficitul bugetului general consolidat creşte de la 40,5 miliarde de lei la 72,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit estimat pentru acest an de 6,7% din PIB. Acestea sunt estimări pe care le facem în acest moment. Cu datele pe care le avem. Deficitul bugetului general consolidat se majorează în termeni cash cu suma de 31,9 miliarde de lei", a declarat Florin Cîţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda