Dedesubturile gri ale morții lui Socaciu

Dedesubturile gri ale morții lui Socaciu

Moartea lui Victor Socaciu ar fi legată de marele scandal care l-a adus în lumina reflectoarelor, dezvăluie ziare.com .

Victor Socaciu a murit la spital în cursul zilei de luni, 27 decembrie. Cunoscutul interpret de folk ar fi împlinit 69 de ani pe 14 ianuarie 2022.

La începutul lunii septembrie 2021, Victor Socaciu a fost internat de urgență la Spitalul Carol Davila din București.

La vremea respectiva, fosta soție Marina Almășan făcea singura declarație publică referitoare la cauza probabilă a problemelor de sănătate.

“Am aflat și eu, întâmplător, de la un medic cunoscut, că ar fi internat la Carol Davila, cu mai vechile probleme renale. I-ar fi cedat rinichii transplantați. Mai multe nu știu.

Nu am ținut legătura cu Victor în anii ăștia, că am avut peripeții în despărțirea noastră, dar îmi pare rău pentru el. Eu am fost alături de el când a avut dializa și, după aceea, transplantul. Îi cunosc problemele și îmi pare rău că nu a reușit să aibă grijă de el și să nu-i revină”, a declarat atunci Marina Almășan, pentru publicația Fanatik.ro .

De atunci, medicii s-au străduit să-l țină în viață pe Socaciu, artistul pierzând în cele din urmă lupta cu boala.

Problema de sănătate a lui Victor Socaciu este legată de cea mai mare controversă în care a fost implicat în ultimii 20 de ani.

În 2009, Victor Socaciu a primit doi rinichi de la o fetiță de 10 ani intrată în moarte cerebrală, în condițiile în care existau copii care ar fi putut beneficia de transplant.

Socaciu a susținut ca nu a avut un tratament preferențial, că a făcut analize la profesorul Lucan (n.r. - medicul din Cluj care a coordonat echipa de transplant) și că, după cîteva luni, a fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului, constatatându-se "o foarte bună compatibilitate".

R

ecent, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu afirma că politicieni și oameni cu influență au știut și au profitat de serviciile preferențiale ale medicului Mihai Lucan, printre care actorul Alexandru Arșinel și fostul deputat PSD Victor Socaciu.


"Nu există mulți medici sau mulți pacienți ai domnului Lucan care să nu fi știut cum stau lucrurile. Ceea ce nu știu mulți este că politicieni și oameni cu influență ai ultimilor 27 de ani au știut și au profitat de serviciile preferențiale ale domnului profesor, pentru ei înșiși sau pentru apropiați.

Domnul Alexandru Arșinel (actor, membru UNPR) și domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele", declara atunci Voiculescu.

Fostul deputat Victor Socaciu a fost audiat ca martor in dosarul in care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.

După peste 4 ore de audieri la sediul DIICOT, întrebat de presă dacă a beneficiat de tratament preferențial la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Socaciu a spus că aceste probleme le-a abordat cu procurorii și nu mai vrea să discute.


"Am fost audiat că martor în procesul profesorului Lucan, căruia îi rămân recunoscător pentru ce a făcut pentru mine. În ceea ce privește discuțiile mele cu procurorii, le-am avut aici la DIICOT, sunt lucruri pe care nu le pot discuta cu dumneavoastră. Nu discut problemele astea, le-am discutat cu domnul procuror", a declarat Victor Socaciu.

Victor Socaciu a fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008-2012, fiind ales în județul Mureş, pe listele alianţei PSD-PC, din partea Partidului Social Democrat. La scurt timp după intrarea în PSD și în politica mare a apărut pentru Socaciu și oportunitatea transplantului de rinichi.

Socaciu a fost aspru criticat de societatea civilă pentru atitudinea disprețuitoare arătată în legătură cu probleme arzătoare ale României, în perioada în care a fost parlamentar.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri