Decontul transportului profesorilor, aprobat de Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților

Decontul transportului profesorilor, aprobat de Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților

Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a votat miercuri o propunere legislativă a PNL de a deconta transportul profesorilor din finanțarea de bază. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, inițiativa prevede ca decontul să se facă atât pentru cadrele didactice, cât și pentru personalul auxiliar din învățământul preuniversitar.

"Una dintre problemele serioase cu care se confruntă peste 65.000 de cadre didactice este faptul că autoritățile locale refuză sau nu își permit să deconteze costul transportului, profesorii fiind nevoiți să scoată bani din propriul buzunar pentru a-și face meseria. În această situație sunt, în general, profesorii navetiști din comunitățile sărace. Primăriile sărace sunt cele care nu pot deconta acest cost, iar cei penalizați sunt exact elevii din comunitățile dezavantajate care înregistrează rate ridicate de abandon școlar", afirmă vicepreședintele PNL Raluca Turcan în comunicatul citat.

Ea susține că dreptul la educație este un drept fundamental și trebuie susținut unitar la nivel național.

"PNL consideră că educația este un vector de dezvoltare socio-economică, o investiție în viitor și nu o simplă cheltuială bugetară. Reducerea abandonului școlar conduce la progres social. PNL face un apel către toate partidele ca votul dat astăzi în Comisia pentru învățământ să fie susținut în plenul Camerei Deputaților și ca această măsură, cu impact direct asupra reducerii abandonului școlar, să reprezinte o prioritate în structurarea finanțărilor făcute de Ministerul Educației Naționale", a punctat Turcan.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”