Afirmații cutremurătoare făcute de un istoric polonez care și-a lansat în aceste zile o carte la București! Cel mai mare învingător al prăbuşirii comunismului în 1989 este ”nomenclatura comunistă şi securistă”, devenită peste noapte nomenclatura capitalistă, spune, într-un interviu pentru News.ro , istoricul polonez Adam Burakowski. Unul dintre marii perdanţi, în schimb, este societatea, din care au emigrat trei milioane de români, cea mai mare pierdere de resurse umane din toată istoria României. Din păcate, remarcă Burakowski, Europa de Vest este, astăzi, un teren al naţionalismelor, în contextul în care Rusia lui Putin îşi afirmă vocaţia imperialistă.

Adam Burakowski, unul dintre cei mai atenţi cunoscători ai istoriei recente a României şi ai spaţiului est-european, este fascinat de România lui Ceauşescu, unică în spaţiul ex-comunist prin cultul personalităţii pe care dictatorul, ”geniul din Carpaţi”, a reuşit să îl cultive. Pentru a putea studia nu doar arhivele, ci şi literatura epocii, Adam Burakowski a învăţat limba română, pe care o vorbeşte cu foarte puţine slăbiciuni.

În interviul acordat agenţiei de presă News.ro , istoricul polonez vorbeşte despre cum arată, la 27 de ani după, dosarul Revoluţiei şi despre cele două întrebări puse obsesiv în România: ”A fost sau nu Revoluţie?” şi ”Cine a tras în noi, după 22?”.

Totodată, Adam Burakowski vorbeşte şi despre Rusia lui Putin,”un urmaş al Uniunii Sovietice”, dar şi despre naţionalismele apărute în Europa de Vest, unde şi fanatismul a devenit un fenomen.

Prezentăm interviul integral acordat de Adam Burakowski:

Reporter: Adam Burakowski, sunteţi unul dintre observatorii lucizi şi constanţi ai felului în care România s-a redefinit în postcomunism. Reveniţi în Bucureşti astăzi, la câteva zile după ce procurorii au decis extinderea dosarului Revoluţiei din 1989. Se vorbeşte iarăşi, iată, despre ipoteza diversiunii. Vă propun să începem cu întrebarea obsesivă pentru România ultimilor 27 de ani: A fost sau nu a fost revoluţie?

Adam Burakowski:  Mulţumesc pentru invitaţie, sunt onorat să fiu aici să vorbesc despre istoria recentă a României. După mine, ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost un amestec de trei curente: primul este cel al revoluţiei populare, de pe stradă, al doilea este revolta aparatului înalt, al celor care îl înconjurau pe Ceauşescu şi al treilea curent este influenţa, nu spun diversiunea, cercurilor străine, mai ales din Uniunea Sovietică. Ceea ce ce s-a întâmplat în 1989 a fost un val de schimbări, de prăbuşiri ale regimurilor comuniste în toată Europa de Sud-Est şi România nu putea să fie izolată de aceşti factori. Era evident că se va schimba ceva, evident pentru toţi, în afară de Ceauşescu. Nu ştiu de ce Ceauşescu credea că va rezista. Colegii lui, ca de pildă Jaruzelski în Polonia, au trăit până în ultimele lor zile în bogăţii enorme şi au fost înconjuraţi de intelectualii care îi lăudau.

Nicolae Ceauşescu, liderul comunist care nu a vrut ”să iasă la pensie”

Reporter: De altminteri, spuneţi undeva în monografia pe care o scrieţi despre Nicolae Ceauşescu că a fost liderul comunist care nu a acceptat să ”iasă la pensie”.

Adam Burakowski: Da, nici Jivkov (liderul comunist al Bulgariei, n.r.) nu a vrut să iasă la pensie, dar oricum a înţeles la un moment dat. El a petrecut câţiva ani în închisoare. Oricum, nu ştiu de ce Ceauşescu nu şi-a dat seama, se spunea că nu citea rapoartele făcute de Securitate sau, chiar dacă le citea, acestea pudrau, cosmetizau realitatea. Poate să fie aşa. Sunt şi regimuri care au rămas comuniste, Coreea de Nord şi Cuba, dar acestea două erau ţări izolate. A fost un general cubanez,  Arnaldo Ochoa, care a vrut să facă perestroika, dar a fost acuzat de trafic de droguri şi împuşcat.

Reporter: Revenind la cele trei elemente despre care aminteaţi, care intră ca ipoteze în căderea comunismului în decembrie 1989: a fost sau nu revoluţie?

Adam Burakowski: A fost o respingere a comunismului de către populaţie şi de către aparatul de stat şi de partid. Oamenii voiau pur şi simplu să trăiască ca în Vest, aşa cum le era prezentat în filme. Imaginea Vestului produsă de filme era una a libertăţii şi a bogăţiei.

Reporter: Şi deja în jurul României, exceptând Albania şi Bulgaria, comunismul căzuse deja.

Adam Burakowski: Da, şi chiar şi în Bulgaria începuseră schimbările. În decembrie 1989 nu era nicio şansă pentru a supravieţui comunismul. A încercat ceva şi generalul Ljubicic din Iugoslavia, dar nu a reuşit. Ceea ce a făcut Miloşevici după nu era comunism, era un naţionalism care semăna parţial cu comunismul.

Reporter: De altminteri, Iugoslavia nu figurează  în cartea pe care aţi scris-o împreuă cu alţi doi istorici despre anul 1989. E de înţeles de ce lipseşte Albania, unde comunismul a mai zăbovit un an, dar iată că şi Iugoslavia a fost un caz special.

Adam Burakowski: Ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia era un caz diferit, pentru că Iugoslavia era o creaţie artificială, cum a fost şi Cehoslovacia şi avea nişte probleme naţionale acoperite pur şi simplu în perioada comunistă, mai ales în perioada lui Tito. Când a murit Tito, aceste probleme naţionale au izbucnit într-un mod foarte violent. Ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia a fost un război între aparatele de partid din Serbia, Croaţia, Slovenia, care foloseau naţionalismul pentru a lupta pentru bani şi putere. Iugoslavia este un caz cu totul diferit.

De ce a fost unic comunismul românesc

Reporter: Bun, dar ipoteza dumneavoastră se aplică, nu, şi României? A fost întrucâtva şi România un caz diferit. Cu ce a fost comunismul românesc unic în bazinul est-european?

Adam Burakowski: Unic a fost cultul personalităţii, care, după Stalin, nu mai era prezent în alte ţări. Au fost câteva elemente de cult al personalităţii în Ungaria, cu Janos Kadar, dar, în afară de Albania, care era total izolată, cultul personalităţii nu era atât de dezvoltat cum a fost în România, iar România a devenit treptat mai izolată decât alte ţări.

Reporter: Vorbim despre cultul personalităţii din perioada Ceauşescu. Identificăm elemente şi la Gheorghiu-Dej?

Adam Burakowski: Da, da, bineînţeles. Gheorghe Gheorghiu-Dej era un lider tipic stalinist, dar în anii 1960 treptat cultul acesta al personalităţii a devenit mai retras. Nici Ceauşescu nu folosea acest cult la început. Primele semne au fost văzute în 1968.

Reporter: Vorbim despre episodul invaziei Cehoslovaciei.

Adam Burakowski: Da. Atunci propaganda de partid s-a folosit de oameni, pentru a-i face lui Ceauşescu o imagine de lider iubit.

Reporter: Acest cult al personalităţii a fost creaţia doar a lui Nicolae Ceauşescu?

Adam Burakowski:  Mi se pare că era şi un plan făcut de cei care erau la vârful înalt al partidului. Pentru ei a fost foarte uşor să creeze asta. La finalul anilor 1970, Ceauşescu voia să facă nişte reforme economice, care erau destul de periculoase pentru o parte din aparat şi aceasta a fost şi o strategie de a-l bloca.

Reporter: Spuneţi că a fost lăsat să ajungă în acest cult al personalităţii, a fost alimentat?

Adam Burakowski: Da.

Reporter: De altminteri, la începutul anilor 1970 este introdusă şi funcţia de preşedinte.

Adam Burakowski: Ca şi în alte cazuri, cultul personalităţii a început odată cu serbarea zilei de naştere a conducătorului, în 1973 , atunci a fost prima aniversare publică. A fost publicat şi un volum de omagii pentru Ceauşescu. Am văzut acest volum la un anticariat şi am vrut să îl cumpăr, dar era extrem de mare şi nu îl puteam trimite în Polonia. Acum nu se mai găseşte în anticariate. Acum nici nu prea mai sunt anticariate,  de fapt, piaţa de carte s-a micşorat foarte mult în România.

Reporter: Numai în România?

Adam Burakowski: Nu, şi în Polonia e la fel, din păcate.

Reporter: Aşadar, cultul personalităţii face din comunismul românesc o poveste aparte. Dar cum să ne explicăm că în România, care a avut o generaţie puternică de intelectuali în perioada interbelică, nu a existat opoziţie? În Polonia, tocmai opoziţia a făcut diferenţa.

Adam Burakowski: Acest lucru s-a întâmplat din două cauze: cea mai importantă este că sistemul politic din România era mai dur, Partidul şi Securitatea controlau societatea într-un mod mult mai strict şi mai dificil, pentru a crea o opoziţie. Al doilea motiv este dat de tradiţia intelectuală românească interbelică, anticomunistă, dar destul de prietenoasă cu totalitarismele.

Reporter: Spuneţi că, într-un fel, că era un teren pregătit pentru totalitarism.

Adam Burakovski: Da, într-un fel era pregătit. Pot să spun că Nicolae Ceauşescu satisfăcea nişte cerinţe ale Legiunii Arhanghelului Mihail:  România fără evrei, fără minorităţi. Nu spunea asta, dar pur şi simplu evreii emigrau, nemţii emigrau, maghiarii nu, dar erau erau puşi sub control strict.

Reporter: Spuneţi că acest cult al personalităţii a prins şi pentru că a alimentat o fibră naţionalistă?

Adam Burakowski: Da, mi se pare destul de important. În Polonia, de pildă, toate guvernele comuniste erau internaţionaliste şi jucau după Moscova. La noi, în Polonia, nimeni nu este pro-rus, atitudinea majorităţii populaţiei este contra Rusiei, împotriva guvernului rus şi împotriva politicii imperiale a Rusiei.

Reporter: Bun, dar Polonia are şi o istorie aparte.

Adam Burakowski: Da. Şi atitudinea aceasta nu îi atinge pe oamenii de rând. Pentru polonezi, rusul de rând este ok, dar guvernul rus şi atitudinea imperială sunt cele de care ne temem.

Rusia lui Putin este un urmaş al Uniunii Sovietice

Reporter: Dacă a venit vorba, să facem aici o paranteză. Este întrebarea pe care o gândisem pentru final, dar i-a venit rândul mai devreme. Mai există motive pentru a vă teme, pentru a ne teme de Rusia şi astăzi, de Rusia lui Putin?

Adam Burakowski: Acum, da. Rusia lui Putin este un urmaş al Uniunii Sovietice şi are această tendinţă imperialistă. Alte ţări care au fost imperii la un moment dat al istoriei lor treptat au renunţat la această tendinţă imperialistă: de pildă, nimeni în Marea Britanie nu vorbeşte despre recuperarea Indiei, aşa cum în Turcia nu se vorbeşte despre recuperarea Bulgariei. În Rusia,în schimb, se vorbeşte despre reinstaurarea Uniunii Sovietice şi Putin a şi spus că el consideră prăbuşirea URSS  cel mai rău eveniment din istoria recentă.

Reporter: Dar ar mai fi posibilă o politică de felul acesta, de expansiune?

Adam Burakowski: Da, bineînţeles că da. Au arătat asta recent. Înainte de a ocupa Crimeea, nimeni nu se gândea că ar fi posibil şi atunci ruşii pur şi simplu au luat-o. Ei pot să meargă înainte.Vom vedea dacă rezistăm, dacă punem nişte graniţe peste care Rusia să nu poată trece.

Reporter: La Bucureşti s-au interpretat în această cheie, a influenţei ruse, cele două rezultate electorale recente, din Bulgaria şi din Republica Moldova.

Adam Burakowski: Mi se pare că această interpretare este prea simplă. Şi în Moldova, şi în Bulgaria aşa este, au câştigat pro-ruşi, dar ei nu sunt oameni cum sunt cei din Donbas, nu vor să fie parte a Rusiei. Nici în Moldova nu se pune astfel problema: trebuie să ne amintim că majoritatea exporturilor din Moldova, inclusiv din Transnistria, merg în Uniunea Europeană, nu în Rusia. Cultural, o parte din locuitorii Republicii Moldova este mai ataşată de Rusia decât de Moldova chiar, dar interesele economice sunt altele.

Reporter: Revenim, astfel, pe traseul dialogului nostru. Tot economia a stat şi la baza prăbuşirii comunismului, e deja o ipoteză de care nu ne mai îndoim

Adam Burakowski: Da, aşa este. Comunismul s-a dovedit a fi fals din punct de vedere economic. Marx, Engels şi alţii pur şi simplu au greşit, şi au greşit foarte mult, iar împlinirea acestei greşeli a costat viaţa pentru mai mult de o sută de milioane de oameni în toată lumea. Mai ales în anii 1980 s-a dovedit foarte clar că economia bazată pe temeiurile inventate de Marx şi Engels este greşită, pur şi simplu, şi nu poate concura cu economia capitalistă.

Nomenclatura, marele învingător după 1989

Reporter: Ajungem iarăşi în momentul 1989. Aţi avut acces la documente la care românii nu au avut acces, păstrate în arhiva Ambasadei Poloniei. Având astfel tabloul, puteţi spune cine anume a câştigat partida Revoluţiei? Intuiesc că îmi veţi spune că societatea, aşa că vă întreb, în plus, câştigătorul politic.

Adam Burakowski: Nu, societatea nu este cel mai mare învingător. Cel mai mare învingător este nomenclatura comunistă şi securistă, care, pur şi simplu peste noapte, a devenit nomenclatura capitalistă. Ea are acum mai mult chiar decât a avut în perioada de dinainte de 1989. Societatea, nu ştiu ce să spun, trebuie să ne reamintim că oficial două miloane de oameni, neoficial trei, dar se vorbeşte şi despre patru milioane chiar, au emigrat din România. Aceasta este cea mai mare pieredere de resurse umane din toată istoria României, cea care se întâmplă acum.

Reporter: Este un fenomen specific doar României?

Adam Burakowski: Nu, şi din Polonia au emigrat două milioane de oameni, dar avem ţara mai mare. Pentru noi este o pierdere, dar nu atât de semnificativă cum este în cazul României. Din Bulgaria au emigrat aproape două milioane de oameni. Pierderea este mare, pentru că emigrează mai ales oameni tineri, mai activi.

Reporter: Faptul că nomenclatura s-a transformat peste noapte este, iarăşi, un lucru care s-a întâmplat numai în România?

Adam Burakowski: Nu, deloc. În toate ţările postcomuniste, nomenclatura rămâne o parte importantă din societate, cea care a câştigat. Chiar şi în Cehia.

Reporter: Felul în care comunismul a căzut, masă rotundă, cazul Poloniei şi Ungariei, revoluţie de catifea, cum s-a întâmplat în Cehoslovacia de atunci, revoluţia sângeroasă din România, a influenţat şi felul în care societatea postcomunistă a arătat?

Adam Burakowski: Da, într-un fel, da. În decembrie 1989, în România au murit oameni şi a fost foarte clar că regimul comunist a fost un sistem criminal. Acest lucru nu s-a întâmplat, de pildă, în Ungaria, unde au fost negocieri, negocieri...

Reporter: Şi în Polonia, unde tot Jaruzelski era la conducere la un an după căderea comunismului, nu?

Adam Burakowski: A şi fost ales preşedinte.  Cel mai bun exemplu mi se pare a fi cel maghiar, că acolo nu se vorbeşte chiar despre revoluţie, ci despre schimbare, acesta este cuvântul care se foloseşte.

Reporter: Amintiţi chiar dumneavoastră, în volumul colectiv ”1989. Toamna naţiunilor”,  cred, că un sondaj din 2009 îl plasa pe Janos Kadar printre cei mai reprezentativi lideri ai Ungariei.

Adam Burakowski: Da, cum e şi cazul lui Ceauşescu în România. Jaruzelski în Polonia, nu prea, deşi există o parte din societate care are o opinie bună despre el, dar lumea îşi aminteşte de legea marţială, o perioadă care a fost foarte grea, ca toată perioada anilor 1980.

Reporter: Polonia rămâne un caz special cu totul: Polonia  a avut poziţia de forţă a Bisericii catolice, colectivizarea nu s-a produs, a avut o opoziţie puternică. În România nu doar opoziţia a fost slabă, dacă nu inexistentă, dar şi disidenţa.

Adam Burakowski: Erau nişte disidenţi, cei din Scrisoarea celor şase. Chiar Iliescu era un fel de disident. A fost dat afară din conducerea înaltă şi nu era de acord cu tot ce s-a întâmplat.
Înainte de 22 decembrie, au fost ucişi 162 de oameni, iar  între 22 decembrie şi 10 ianuarie 1990 au fost ucise 942 de persoane.

Reporter: La câţiva ani după ce aţi publicat prima ediţie a volumului despre Nicolae Ceauşescu, unde amintiţi despre telefonul pe care Iliescu l-a dat la Moscova în 22 decembrie 1989, dosarul Revoluţiei extins vizează, in rem în acest moment, şi morţii de după ziua de 22 decembrie.

Adam Burakowski: Este foarte clar. Înainte de 22 decembrie, au fost ucişi 162 de oameni, iar  între 22 decembrie şi 10 ianuarie 1990 au fost ucise 942 de persoane, semnificativ mai mult. Cine a tras?, este o întrebare care se repetă în România. Am văzut un steag românesc, unde scria ”Cine a tras?” şi toată lumea ştie despre ce este vorba.

Reporter: Cine a tras în noi, după 22?

Adam Burakovski: Exact. Dacă îmi puneţi această întrebare, nici eu nu ştiu cine a tras, aştept rezultatul investigaţiei şi e bine că se investighează.

Reporter: E târziu?

Adam Burakowski: E târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.

Reporter: În Polonia, sintagma ”crimă stalinistă” a fost operaţională juridic din 1991, dacă îmi amintesc bine.

Adam Burakowski: Au fost judecaţi câţiva oameni, torţionarii stalinişti, dar Jaruzelski a trăit în bogăţie până în ultimele zile, a fost înmormântat cu mare pompă, apreciat de intelectuali. Lumea de rând nu era atât de ataşată de Jaruzelski.

Reporter: Cum să ne explicăm nostalgia după comunism, un regim dictatorial? Şi e aici un fenomen bizar: vorbim nu doar despre nostalgia părinţilor noştri, dar şi a generaţiei mai tinere, care nu a trăit, practic, comunismul.

Adam Burakovski: Chiar astăzi,când am venit la Târgul de Carte, am vorbit cu taximetristul despre asta şi el mi-a spus că mulţi oameni vorbesc în taxi despre Ceauşescu şi printre ei sunt şi tineri. Nostalgia aceasta este efectul dezamăgirii date de starea de lucru de acum.

Reporter:  Scrieţi, în prefaţa acestui volum despre  Ceauşescu, că nu este rentabil să fii sclav.

Adam Burakowski: Nu e rentabil. Mental nu e rentabil, pentru că sclavia este mai ales un lucru care ţine de mentalitate.

Reporter: Aşa reuşeşte un regim totalitar să se impună, speculând frica şi folosind teroarea?

Adam Burakowski: Da,exact. Este o carte excepţională scrisă în perioada comunismului, ”Jurnalul fericirii”, a lui Nicolae Steindhardt: el era în închisoare, dar nu era sclav mental.

Reporter:  Dar când pui punct  fricii?

Adam Burakowski: Atunci când şi alţi oameni oameni sunt împotrivă. Aşa multe schimbări au fost încurajate de partid, chiar şi perestroika.

Reporter: Îi era frică şi lui Ceauşescu? În ultimele zile.

Adam Burakowski: Nu, mi se pare că Nicolae Ceauşescu era un om curajos. Un om laş era Jaruzelski. Jaruzelski era cel mai mare laş din toată istoria Poloniei, îi era frică de toţi şi toate.

Reporter: În fiecare campanie electorală, la Bucureşti apare tema serviciilor secrete. În fiecare campanie, apar dosare noi, sunt devoalaţi noi colaboratori ai Securităţii. Se întâmplă şi în Polonia?

Adam Burakovski: Da, da. Chiar şi în Cehia. De pildă, Andrej Babis e un caz recent. Este viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor. A fost informator al Securităţii cehoslovace şi se vorbea despre asta în campania electorală. În Polonia, mare parte din dosare este publică. Acum se publică volume despre ce conţin arhivele.

Reporter: Aţi spune că, la 27 de ani după, postcomunismul a reuşit?

Adam Burakowski: De comunism s-au scuturat societăţile, chiar şi cei nostalgici. Postcomunismul nu a reuşit ca model economic. Acest lucru este clar, atunci când ne reamintim de câţi oameni au emigrat. În toate aceste ţări, statul mai rămâne cel mai puternic jucător pe piaţa economică. Companiile de stat sunt foarte puternice. Acum sunt specialist în India: în India, firmele de stat nu sunt atât de puternice.

Reporter: În România şi din câte ştiu şi în Polonia statul are multe de spus şi în ceea ce priveşte radioul şi televiziunea publice. Recent, în România s-a votat în Parlament renunţarea la taxa tv.

Adam Burakowski: În România, din păcate, TVR a pierdut piaţa.

Reporter: Taxa tv era un lucru bun?

Adam Burakowski: Eu sunt angajat la postul de radio polonez de mai bine de zece ani şi cunosc bine problema asta, colaborez cu European Broadcasting Union. Ca angajat al radioului public, sunt împotriva finanţării mediilor publice de stat. Trebuie să fie taxă audiovizuală, pentru că numai taxa audiovizuală garantează independenţa editorială.

Reporter: Cum arată astăzi naţionalismul în Europa?

Adam Burakowski: Naţionalismul este acum mai dezvoltat în ţările din vestul Europei. În zona noastră, nu prea, dar ceea ce se întâmplă în vestul Europei este îngrozitor. De pildă, în Suedia, unde partidul naţionalist este foarte puternic. Vorbim despre un extremism de tip Breivik. Ei nu vorbesc despre tradiţia creştină a Suediei, ci despre cea păgână, despre vikingi,despre oameni barbari, brutali. Sunt curente destul de puternice. Cauza e starea dezbaterii publice. Toate vocile care critică starea de fapt de acum sunt taxate ca fiind fasciste.

Reporter: Şi totuşi mainstream-ul a eşuat. Să ne uităm la rezultatul alegerilor prezidenţiale din State.

Adam Burakowski: Da, a eşuat. Cauza e aceeaşi. Acest proiect al corectitudinii politice a eşuat. Dacă cineva critică şi este considerat fascist, atunci el se poate duce la fasciştii reali.

Reporter: E o formă de cenzură?

Adam Burakowski: Autocenzură. Chiar şi Ceauşescu la un moment dat a desfiinţat cenzura, dar a intervenit autocenzura.

Fanatismul intelectual, un fenomen mai degrabă vestic

Reporter: Are intelectualul un rol în societate: să se pronunţe politic sau mai degrabă să nu?

Adam Burakowski: Nu este o regulă. Trebuie să facem această precizare, că în vest intelectualii au o poziţie diferită faţă de cei din Europa de Est. În Vest, intelectualii nu au dominat niciodată clasa politică, dominată de capitalişti, de proprietari, de bani. În zona noastră, intelectualii au jucat un rol politic, ca lideri ai mişcărilor politice.

Reporter: Şi e bine să fie aşa?

Adam Burakowski: Trebuie să spun că în zona Europei de Est nu sunt fanatici. Cei din vestul Europei sunt fanatici. Ei au avut un război de 30 de ani, hitlerismul a venit de acolo, comunismul, în fapt, nu era deloc o invenţie rusească. Cei din vest sunt mai fanatici. La noi, oamenii sunt mai realişti, pentru că graniţele se schimbă. Închipuiţi-vă un om care s-a născut la Ujgorod în Carpaţii Ruteni, în 1900: a fost cetăţean al Imperiului habsburgic, apoi al Cehoslovaciei, apoi al Ungariei, dar a fost şi în Republica Democrată Rutenia pentru câteva zile, apoi al URSS şi apoi al Ucrainei independente. Aici, oamenii ştiu că totul trece.

Reporter: Asta înseamnă şi că în această zonă oamenii au fost mai docili? Aşa a reuşit comunismul? În România comunismul a început de la 1.000 de membri şi a ajuns la câteva milioane.

Adam Burakowski: Nu, a fost o cucerire militară pur şi simplu. Numai în cazul Iugoslaviei a fost altfel, dar este o altă poveste.

Reporter: Este ultima mea întrebare. V-aţi întrebat ce aţi fi făcut dacă aţi fi fost adult în comunism: aţi fi rezistat?

Adam Burakowski: Nu ştiu. Eu niciodată nu spun că aş fi rezistat, dar pot să spun că ştiu ce este comunismul. Este şi o regulă: un istoric nu spune ce ar fi fost.

Reporter: Suntem în prelungiri. De ce România?

Adam Burakowski: Am fost fascinat de comunism, pentru că am trăit copilăria în comunism. Pentru mine era ciudat de ce oamenii au acceptat acest sistem atât de murdar.Totul era murdar în comunism, totul. Murdăria mi se pare caracteristica principală a comunismului. La noi există un cuvânt, intraductibil: syf.  În 1996, la 19 ani, am venit în România ca turist şi mi-a plăcut aici.

Reporter:  Ce e nou la această a doua ediţie?

Adam Burakowski: Când scriam prima ediţie, mai multe documente nu erau accesibile. Acum sunt şi am folosit într-un mod mai profund şi arhivele americane, care au fost declasificate în ultimii ani şi sunt foarte interesante. Există un document, îl menţionez pe istoricul american foarte bun Mircea Munteanu, de la Departamentul de stat, în care, în anul 1979, se vorbeşte despre Ion Iliescu ca posibil succesor al lui Ceauşescu.

Reporter: Să lăsăm aici încheierea, atunci, în suspansul acestei ediţii a doua.

Istoricul polonez Adam Burakowski, profesor de ştiinţe politice,  este autorul monografiei dedicate lui Nicolae Ceauşescu, ”Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965–1989). Geniul Carpaţilor” (Editura Polirom), alcătuite după o cercetare inedită a documentelor, unele dintre acestea aflate în arhiva Ambasadei Poloniei la Bucureşti. Este doctor habilitat în politologie, istoric, absolvent al Institutului de Istorie al Universităţii din Varşovia şi al Institutului de Studii pentru Europa de Est al aceleiaşi universităţi. În cursul anului 2003 a efectuat un stagiu de practică în cadrul Cold War International History Project de la Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington.  Este profesor încadrul Institutului de Studii Politice al Academiei Poloneze de Ştiinţe. Este coautor, împreună cu Aleksander Gubrynowicz şi Pawel Ukielski, al cărţii ”1989 – Jesien Narodow ”(”1989. Toamna naţiunilor”, Polirom, 2013). În 2015 a publicat volumul ”System polityczny wspolczesnej Rumunii” (”Sistemul politic al României contemporane”), apoi s-a concentrat asupra Asiei de Sud, consacrând, de altfel, o lucrare istoriei recente a Indiei.

Distribuie Distribuie Comentarii