Declaraţie comună România-SUA privind importanţa unităţii transatlantice și atingerea întregului potenţial al Mării Negre
Cea de-a opta Reuniune a Dialogului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii a fost finalizată prin adoptarea unei Declaraţii comune a celor două state.
Potrivit Agerpres, Declarația evidenţiază ca principală concluzie importanţa unităţii transatlantice în prevenirea oricărei viitoare agresiuni şi permiterea atingerii întregului potenţial al Mării Negre ca o conexiune strategică între Europa şi Asia Centrală.
Potrivit sursei citate, MAE a transmis că sesiunea Dialogului Strategic, condusă de secretarul de stat pentru afaceri strategice român, Iulian Fota, şi adjunctul principal al asistentului secretarului de stat american, Dereck Hogan, a examinat stadiul colaborării şi liniile principale ale cooperării bilaterale în domeniile majore ale Parteneriatului Strategic România-SUA: politic, apărare, energie, economie, consolidarea relaţiilor interpersonale.
Totodată, agenda Dialogului Strategic a inclus sesiuni dedicate unor teme importante pentru dialogul bilateral, precum proiectele strategice în domeniul energiei nucleare şi perspectivele producţiei de energie regenerabilă, accederea ţării noastre în programul Visa Waiver, aspecte de interes prioritar în colaborarea economică şi comercială, cooperarea în domeniile judiciar şi poliţienesc, combaterea traficului de fiinţe umane, procesul de accedere a României la OCDE.
Potrivit sursei citate, fnalul celei de-a opta Reuniuni a Dialogului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii cele două delegaţii au adoptat o Declaraţie comună, care evidenţiază faptul că Dialogul Strategic SUA - România a avut loc pe fondul celei mai grave ameninţări la adresa securităţii euroatlantice din ultimele decenii.
„La un an de la declanşarea războiului nejustificat şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, ne confruntăm cu provocări la adresa securităţii europene, cu efecte de amploare pentru poporul ucrainean şi efecte globale cu privire la securitatea energetică şi alimentară. Invazia brutală lansată de Federaţia Rusă este un atac la adresa suveranităţii Ucrainei şi la ordinea internaţională bazată pe reguli", precizează documentul.
De asemenea, este menţionat că delegaţiile română şi americană au acordat o atenţie specială riscului privind regiunea Mării Negre, dar și privind Republica Moldova.
„România şi Statele Unite rămân angajate în sprijinirea autorităţilor alese în mod democratic ale Republicii Moldova, în eforturile acestora de a-şi consolida rezilienţa politică şi economică, de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială şi de a continua procesul de integrare europeană. Rămânem angajaţi în susţinerea principiilor independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi respectarea dreptului internaţional, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca bază a arhitecturii de securitate euroatlantice", mai arată documentul.
În acelaşi timp, potrivit sursei citate, România şi Statele Unite au analizat progresele înregistrate în cadrul Dialogului Strategic, inclusiv eforturile comune de sprijinire a Ucrainei.
„Cele două părţi au subliniat importanţa acordării unei atenţii speciale cooperării în cadrul NATO, pentru o consolidare mai puternică a apărării şi descurajării în regiunea Mării Negre, o zonă de importanţă strategică pentru Alianţă. Cele două părţi au evaluat cooperarea bilaterală în domeniul energiei, luând notă de progresul semnificativ înregistrat în proiectele-fanion: proiectele nucleare civile de la Cernavodă şi reactorul modular de mici dimensiuni de la Doiceşti. Au subliniat relevanţa crescută a acestor proiecte pentru rezilienţa regiunii Mării Negre, în contextul încercărilor Rusiei de a utiliza aprovizionarea cu energie ca armă", mai susţine Declaraţia comună.
Nu în ultimul rând, conform documentului, România şi Statele Unite rămân angajate să lucreze împreună pentru sprijinirea eforturilor României de a îndeplini criteriile stabilite prin lege pentru admiterea ţării noastre în programul Visa Waiver.
Sursa: adevarul.ro