Planul contraofensivei ucrainene în direcția Melitopolului era un element cheie pentru Ucraina, însă generalul Aleksandr Sîrski a insistat asupra prioritarizării recuceririi Bahmutului, schimbând astfel strategia și conducând la eșecuri pe ambele direcții de atac.

Potrivit unui articol din New York Times, comandantul suprem al armatei ucrainene, Valerii Zalujnîi, și oficialii britanici susțineau varianta unei contraofensive ce urma să fie concentrată pe Melitopol. Aceasta ar fi avut rolul de a tăia rutele de aprovizionare ale forțelor ruse în Crimeea, un plan considerat ambițios, dar esențial.

La un moment dat, strategia a fost schimbată într-o ofensivă în două etape, menită să inducă confuzie în rândul comandamentului rus, care, potrivit informațiilor de la serviciile de spionaj americane, credea că forțele ucrainene nu ar dispune de suficiente resurse pentru mai mult de o singură ofensivă.

Pe parcursul unei întâlniri de la sediul comandamentului, Zalujnîi a decis ca generalul Aleksandr Tarnavski să primească 12 brigăzi și majoritatea muniției pentru atacul principal asupra Melitopolului. Generalul-locotenent Iurii Sodol a fost desemnat să atace Mariupolul, iar Sîrski a fost ales să conducă un atac secundar pe flancul estic, în jurul Bahmutului.

În acea întâlnire, Sîrski a cerut modificarea planului inițial și a propus o ofensivă masivă pentru a elibera Bahmutul, cu intenția de a avansa apoi spre est, până în regiunea Lugansk. Pentru aceasta, însă, el ar fi avut nevoie de mai multe trupe și resurse.

Reacția americanilor a fost întârziată – la scurt timp după ședință, serviciile de informații ale SUA au observat mișcări de trupe ucrainene și de muniție care nu corespundeau planului convenit. Astfel, într-o întâlnire de urgență convocată pe granița poloneză, Zalujnîi a recunoscut că ucrainenii aveau acum planul de a lansa atacuri simultane pe trei direcții.

Miza

După acea întâlnire, președintele Volodimir Zelenski a decis să împartă resursele între Sîrski și Tarnavski, iar Sărski a primit cinci brigăzi suplimentare dintre cele antrenate recent, lăsându-l pe Tarnavski cu doar șapte brigăzi pentru lupta pentru Melitopol.

În acest context, generalul Sodol a continuat să colaboreze cu general-locotenentul Antonio Agutu, care oferise sprijin Ucrainei pentru derularea contraofensivei. Succesul acestei cooperări a fost evident în recucerirea a peste 20 de kilometri pătrați de teren, după ce agențiile de spionaj americane au identificat o vulnerabilitate în liniile de apărare rusești. Această victorie a ridicat întrebarea dacă lupta pentru Mariupol nu era mai promițătoare decât ofensiva asupra Melitopolului, dar atacul s-a oprit din cauza lipsei de forțe.

În același timp, avansul generalului Sîrski asupra Bahmutului a erodat constant resursele armatei ucrainene. Deși Agutu a propus mutarea unor brigăzi și resurse către sud pentru a sprijini ofensiva asupra Melitopolului, Sîrski a refuzat să își modifice planul, mai ales după rebeliunea lui Evgheni Prigojin, care a ridicat trupele Wagner împotriva Kremlinului și a trimis forțele spre Moscova.

Contradicții

Analiza americană a arătat că, deși rebeliunea ar fi putut submina moralul trupelor ruse, Sîrski considera că aceasta ar întări strategia sa de a diviza trupele rusești printr-o presiune constantă asupra Bahmutului. Potrivit unui oficial american, Sîrski a respins orice sugestie de a trimite trupe spre sud, afirmând: „Am avut dreptate, Agutu. Tu ai greșit”. De asemenea, Sîrski a adăugat: „Vom ajunge la Lugansk”.

Eșecuri

Deși pierderile suferite de ruși au fost masive, mai multe zeci de mii de victime, Bahmutul nu a fost recucerit, iar ofensiva către Lugansk a stagnat. Melitopolul, un obiectiv crucial, rămânea la distanță. Resursa crucială în acest context rămânea viteza: scurtarea timpului între descoperirea unei ținte și lovirea acesteia, dar acest avantaj a fost pierdut din cauza modificării fundamentale a planului de atac.

Generalul Tarnavski a avut mult mai puține muniții decât fusese planificat și a fost nevoit să folosească drone pentru a verifica informațiile spionajului înainte de a lansa atacurile. Între timp, pe teren, atacul asupra satului Robotine a stagnat, iar întârzierile de 24-48 de ore au permis rușilor să construiască noi linii de apărare. Această încetinire a avut un impact semnificativ asupra întregii ofensive.

Finalul

Atacurile ucrainene au continuat să fie descurajate de diverși factori, iar, în cele din urmă, obiectivele au fost modificate. În loc să ajungă la Melitopol, trupele ucrainene s-au concentrat pe orașul Tokmak, situat la jumătatea drumului spre Melitopol, un punct strategic pentru controlul rutelor de transport.

În ciuda eforturilor și a sacrificiilor mari, contraofensiva ucraineană nu a reușit să ajungă la Melitopol și s-a confruntat cu mari dificultăți. De asemenea, această situație a pus în evidență complexitatea relațiilor dintre liderii militari ucraineni și oficialii americani, într-o perioadă marcată de neînțelegeri și divergențe strategice.