Decizie radicală: Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate

Decizie radicală: Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a semnat miercuri decretul de dizolvare a parlamentului şi de convocare de alegeri anticipate la data de 17 decembrie, gest care ar urma să-i consolideze autoritatea.

Președintele Serbiei, Aleksander Vucic

Președintele Serbiei, Aleksander Vucic. Foto: arhiva Adevarul

Decizia vine la capătul unui efort de normalizare a relaţiilor cu Kosovo, principala precondiţie pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană , transmite Reuters.

Alegeri simultane

Scrutinul legislativ se va desfăşura simultan cu alegerile locale în 65 de localităţi, inclusiv în capitala Belgrad.

Alegerile şi lipsa unui parlament în acest interval, spun experții, îi vor permite lui Vucic să câştige timp şi să amâne decizii cu privire la relaţiile cu Kosovo.

''Trăim în vremuri în care este necesar pentru noi toţi să fim uniţi în lupta pentru interesele vitale ale Serbiei, în care vom fi sub numeroase presiuni, atât din cauza poziţiei noastre faţă de Kosovo, cât şi din cauza altor probleme regionale şi globale'', a spus Vucic după semnarea decretului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, apel la normalizarea relațiilor dintre Kosovo și Serbia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, foto: EPA-EFE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, la Belgrad, că atât Serbia , cât şi Kosovo trebuie să-şi intensifice eforturile de normalizare a relaţiilor după cea mai recentă izbucnire de violenţă, dacă vor să se alăture blocului comunitar.

Serbia trebuie, de asemenea, să se alăture sancţiunilor occidentale contra Rusiei, să elimine corupţia şi crima organizată, să reformeze economia, să îmbunătăţească sistemul de justiţie, climatul de afaceri şi situaţia drepturilor omului.

Potrivit unor comentatori, decizia lui Vucic este menită de asemenea să-i solidifice poziţia şi să reformeze Partidul Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare, a cărui popularitate a fost afectată după luni de proteste ale opoziţiei în urma a două atacuri armate în masă în luna mai.

Conform institutului de sondare Stata din Belgrad, alianţa condusă de SNS era creditată luna trecută cu circa 44% din voturi şi va trebuie să caute aliaţi pentru a forma o majoritate în parlamentul cu 250 de locuri.

Blocul centrist de opoziţie Împotriva Violenţei, compus din partide de stânga, ecologiste şi centriste, ar obţine 38%, iar partidele ultranaţionaliste şi pro-ruse ar avea împreună în jur de 11% din voturi.

Vucic, care a obţinut anul trecut un al doilea mandat de 5 ani, a demisionat în mai de la conducerea SNS, dar păstrează încă o influenţă considerabilă asupra politicilor partidului.

După semnarea decretului, preşedintele a spus că este important pentru Serbia să ''menţină pacea, stabilitatea şi coeziunea internă şi să arate democraţie''.
''Această campanie este o ocazie de a prezenta diferite idei, programe, politici, dar care nu trebuie niciodată să ameninţe interesele vitale ale Serbiei'', a adăugat Vucic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…