Decizia RADICALĂ a lui Stephen Hawking: ”Scaunul cu rotile şi vocea computerizată s-ar potrivi”

Decizia RADICALĂ a lui Stephen Hawking: ”Scaunul cu rotile şi vocea computerizată s-ar potrivi”

Astrofizicianul Stephen Hawking a dezvăluit recent care este noua sa ambiţie în carieră, aceasta neavând nicio legătură cu ştiinţa. Omul de ştiinţă vrea să joace în filme.

Stephen Hawking a dezvăluit că vrea să joace în filme, iar rolul pe care l-ar dori este al unui răufăcător în seria ”James Bond”, infomează Huffington Post .

”Rolul ideal pentru mine ar fi un personaj negativ într-un film cu James Bond. Cred că scaunul cu rotile şi vocea computerizată s-ar potrivi cu rolul”, a declarat Hawking pentru revista Wired.

Astrozicianul în vârstă de 72 de ani va apărea pe coperta lunii ianuarie a revistei.

Filmările pentru noul film din seria James Bond vor începe curând, iar zvonurile spun că rolul negativ ar putea fi jucat de Cristoph Waltz.

Stephen Hawking, care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi a unui sintetizator vocal, a fost diagnosticat cu o maladie neuronală degenerativă (scleroză laterală amiotrofică) la vârsta de 21 de ani, iar medicii i-au spus în acel moment că mai avea de trăit cel mult doi sau trei ani. Ajuns în prezent la vârsta de 72 de ani, Stephen Hawking este unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume, fiind cunoscut pentru lucrările sale despre găurile negre şi pentru cartea sa "Scurtă istorie a timpului" ("A Brief History of Time"), devenită un bestseller internaţional.

Stephen Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”