Decizia preşedintelui Trump de a suspenda manevrele militare comune cu Coreea de Sud i-a suprins pe aliaţi (AFP)

Decizia preşedintelui Trump de a suspenda manevrele militare comune cu Coreea de Sud i-a suprins pe aliaţi (AFP)

Decizia şoc a preşedintelui Donald Trump de a suspenda manevrele militare comune cu Coreea de Sud, anunţată în cursul summit-ului cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pare să fie o concesie majoră făcută Phenianului, dar care i-a surprins pe aliaţii Washingtonului, relatează AFP joi.

Coreea de Nord a solicitat mult timp încetarea acestor exerciţii pe care le consideră ca fiind o repetare a invaziei generale a teritoriului său. Phenianul a reacţionat de multe ori desfăşurând propriile operaţiuni militare.

În cursul unei conferinţe de presă la Singapore, Trump a anunţat încetarea acestor manevre pe care le-a calificat el însuşi ca fiind ''foarte provocatoare''. Secretarul de stat american Mike Pompeo a subliniat de asemenea că această încetare a manevrelor militare este condiţionată de continuarea unor negocieri "productive" cu nord-coreenii.

Seulul şi Tokio par să fi fost surprinse de această decizie, ministrul japonez al apărării menţionând că este vorba de manevre "vitale" pentru securitatea regională. Există însă un precedent: "Jocurile războiului" au fost suspendate în anii '90 în timpul negocierilor pentru limitarea ambiţiilor nucleare ale Phenianului.

Key Resolve este un exerciţiu de comandă bazat pe simulări pe calculator şi care începe de obicei în martie şi se desfăşoară timp de aproximativ 10 zile. Exerciţiul se desfăşoară alături de un altul, Foal Eagle, care implică participarea a peste 200.000 de soldaţi sud-coreeni şi a aproximativ 30.000 de soldaţi americani şi durează două luni. În acest an, aceste manevre au fost amânate pentru a nu coincide cu Jocurile Olimpice de Iarnă organizate în Coreea de Sud.

Coreea de Nord a trimis sportivi, majorete şi pe Kim Jong Yo, sora mai mică a liderului nord-coreean la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, eveniment ce a contribuit la detensionarea spectaculoasă a situaţiei şi care a culminat în această săptămână cu summit-ul Trump-Kim.

Foal Eagle a fost, de asemenea, scurtat cu o lună în acest an datorită acestei ameliorări a relaţiilor dintre SUA şi Coreea de Nord.

Max Thunder este un exerciţiu aerian de amploare, care durează de obicei două săptămâni. În acest an, exerciţiul Max Thunder a avut loc în luna mai şi la el au participat aproximativ 100 de aeronave, între care avioane americane de vânătoare F-22 ''Raptor'', considerate de Coreea de Nord drept o ameninţare.

Phenianul a protestat vehement, ameninţând că va anula summitul cu Statele Unite şi amânând o întâlnire la nivel militar cu Seulul.

Un alt exerciţiu, Ulchi Freedom Guardian, care are loc timp de două săptămâni, începe de obicei în luna august. Acesta este, de asemenea, un exerciţiu de comandă simulat pe calculator, dar Phenianul îl consideră extrem de provocator. Anul trecut, Coreea de Nord a lansat patru rachete balistice care au căzut în apropierea Japoniei, aminteşte AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri