Decizia în litigiul dintre statul român și frații Micula, cel mai devreme la sfârșitul acestui an
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat luni la audierile de la Paris în litigiul dintre Micula și statul român iar o decizie va fi adoptată cel mai devreme către sfârșitul anului 2015 sau în primul trimestru al anului 2016.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, remis, marți, AGERPRES, audierile care se desfășoară luni și marți la Paris sunt prilejuite de acțiunea în anulare introdusă de statul român împotriva hotărârii ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes — Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții) care a obligat statul român, în 2013, să plătească fraților Micula despăgubiri de peste 84 de milioane de euro.
Conform calendarului procedural aprobat, audierile au loc în perioada 21-22 septembrie 2015, la Paris, urmând ca ulterior să se comunice părților decizia Comitetului ad-hoc investit cu soluționarea acțiunii în anulare.
'Prin Hotărârea arbitrală pronunțată în data de 2 decembrie 2013, în dosarul arbitral nr. ARB/05/20, de Tribunalului arbitral constituit pe lângă de pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții din Washington, România a fost obligată la plata sumei globale de aproximativ 84,60 milioane de euro, la care se adaugă o dobândă ROBOR plus 5% până la plata tuturor sumelor către cei cinci reclamanți persoane fizice și juridice. (...) După pronunțarea hotărârii arbitrale, România, prin Ministerul Finanțelor Publice, a executat integral hotărârea arbitrală, fără ca acest lucru să presupună că renunță la susținerea argumentelor sale din acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale pronunțată în dosarul nr. ARB/05/20', precizează Ministerul Finanțelor.
România, prin MFP, a introdus în anul 2014 o acțiune în anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013. Conform practicii ICSID, decizia asupra acțiunii în anulare va putea fi luată cel mai devreme către sfârșitul anului 2015 sau în primul trimestru al anului 2016.
'Supunerea litigiului competenței arbitrale a ICSID a fost posibilă întrucât România a aderat la Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state din anul 1965 prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 62/1975. Ca urmare a acestei aderări, România a acceptat ca diferendele de ordin juridic între un stat contractant și persoana unui alt stat contractant, care sunt în relație directă cu o investiție, să fie de competența ICSID.
În același timp, odată cu aderarea la Tratatul de funcționare al Uniunii Europene România s-a angajat să respecte regulile în materia ajutorului de stat', se mai arată în document.
Pe de altă parte, în data de 1 octombrie 2014, a fost adoptată Decizia Comisiei Europene nr. 6848/2014 de deschidere a procedurii de investigație în legătură cu punerea în executare a hotărârii arbitrale Micula/România. În cuprinsul acesteia, se menționează că punerea în executare a hotărârii arbitrale ar echivala cu acordarea unui ajutor de stat nou, incompatibil cu dreptul Uniunii Europene în materia ajutorului de stat. Pentru acest motiv, aprecierea Comisiei Europene este aceea că România nu poate executa hotărârea ICSID.
Conform art.14 din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în situația în care Comisia Europeană emite o decizie de recuperare a unui ajutor de stat acordat ilegal, Statul Membru are obligația de a proceda la recuperarea acestuia 'fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei'.
În prezent, reclamanții nu recunosc modul în care România a pus în executare hotărârea ICSID și încearcă recunoașterea acesteia în statele care au aderat la Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții, în timp ce statul român încearcă recuperarea ajutorului de stat ilegal, conform Deciziei Comisiei Europene.
'Ministrul Finanțelor Publice a participat la audierile de la Paris, deoarece era necesară prezența unui reprezentant de rang înalt din partea statului român, pentru a sublinia interesul pe care România îl acordă acestui litigiu, de o complexitate ridicată, date fiind implicațiile ce țin de prevalența sau nu a dreptului Uniunii Europene în materia ajutorului de stat față de dispozițiile Convenției ICSID. De asemenea, la audieri participă și alți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a putea oferi informații suplimentare, în timp real, cu privire la acest litigiu', se mai arată în comunicatul MFP. AGERPRES