Nicolae Ceaușescu a dat ordinul de a opri consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase, pentru a folosi toate resursele la construirea faraonicei „Case a Poporului”.

Imediat după cutremurul din martie 1977, inginerul Gheorghe Ursu, cu o bogată experienţă în lucrări de rezistenţă, inclusiv anti-seismică, a fost desemnat că şef de proiect de consolidare la blocul Patria / ARO de pe Bulevardul Magheru. În această calitate, el a participat pe 4 iulie 1977 la o şedinţa cu şeful statului, Nicolae Ceaușescu.

Șeful statului a adunat la respectiva ședință toţi factorii de răspundere din construcţii, de la ministru până la şefii de proiecte, pentru a le da ordinul de a opri consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase.

Dictatorul a dat acel ordin pentru a folosi toate resursele interne, dar şi ajutoarele din afară, la construirea faraonicei „Case a Poporului”.

Bani ar fi fost pentru consolidare. Imediat după cutremur, Nicolae Ceauşescu a hotărât să deschidă „Contul refacerii, solidarităţii şi omeniei“, cunoscut sub numele de „Omenia“, unde toţi oamenii muncii trebuiau să doneze bani pentru reconstrucţia ţării. În ajutorul României au sărit atunci şi ţările străine, care au trimis sume mari de bani pentru reconstrucţia Bucureştiului, oraşul cel mai afectat de cutremur.

Lucrările trebuiau terminate până la 23 August

Suprafeţele blocurilor avariate de cutremur trebuiau tencuite şi majoritatea şantierelor eliminate până la 23 august 1977. Evident, serbările grandioase nu puteau avea loc printre ruine.

Notele lui Gheorghe Ursu din acea şedinţa sunt concludente:

„N. Ceauşescu: Se opreşte orişice echipă de verificare, am dat ordine la Miliţie şi Procuratura să-i bage la închisoare. Cine le da voie să între în domiciliul cetăţenilor?... Nu se mai admite nici o reparaţie capitală”.

Prin „sursele” infiltrate în institutele de proiectări şi construcţii (inginerii „rezidenţi”, adică plătiţi atât de instituţia unde lucrau, cât şi de Securitate), D.S.S. avea cunoştinţă directă despre prăbuşirile care au urmat "după ce au fost scoşi popii [schelele de susţinere temporară]" şi despre „riscul pierderii a mii de vieţi omeneşti” în cazul unui alt cutremur, chiar de magnitudine mai redusă.

Securitatea i-a urmărit pe inginerii şi locatarii care s-au împotrivit ordinului criminal. Unul dintre ei a fost Gheorghe Ursu.

Proiectele iniţiale, din martie-iunie 1977 (care urmăreau că la clădirile vechi să se asigure „cel puţin la situaţia dinainte cutremurului din 1940“, iar la cele noi „siguranţă prevăzută în proiect“) fuseseră comentate pe larg în presă, la radio şi televiziune.

Cu privire la schimbarea dramatică de după şedinţa din 4 iulie 1977, „sursa” Securităţii - un inginer - nu face însă referire la ordinul lui Ceauşescu. El se referă doar la „nouă dispoziţie de la Inspectorat, împreună cu ICPDC“, care ar fi interzis „luarea unor măsuri de asigurare suplimentară a clădirii la sarcini seismice“.

Autorul chiar explică, în termeni tehnici, de ce „reparaţiile locale“ (doar pentru „fisurile vizibile“) care „practic s-au aplicat la majoritatea clădirilor“, „nu asigura construcţia la sarcini orizontale“.

Prăbușiri de stâlpi și scări interioare după cutremur

Explicaţia inginerului e confirmată de o serie de avarii grave care, conform documentului Securităţii, au apărut după cutremur, dar mai ales după sistarea consolidărilor - prăbuşiri de stâlpi şi scări interioare, inclusiv la clădiri centrale, chiar din vecinătatea Comitetului Central al PCR.

Informarea evidenţiază nemulţumirea locatarilor şi a populaţiei în general, care luaseră la cunoştinţă de proiectele asiguratoare iniţiale. Locatarii făcuseră „memorii la CC” şi au introdus şi "acţiuni în instanţa".

Un caz unic printre inginerii nemulţumiţi îl reprezintă ing. Gheorghe Ursu care, în calitate de şef de proiect la blocul Patria, a afirmat că va cămășui (a acoperi un element de construcție cu beton, metal) doi stâlpi chiar dacă suportă costul lucrării. Rezultă fără dubiu că în acel moment, Securitatea îl avea deja în vizor pe Gheorghe Ursu.

Inginerul care a informat decizia dictatorului la Europa Liberă

Printr-o scrisoare trimisă la postul de radio Europa Liberă, Gheorghe Ursu a informat opinia publică asupra rolului dictatorului în oprirea consolidărilor şi asupra riscurilor legate de lăsarea blocurilor neconsolidate. Scrisoarea a fost citită de Virgil Ierunca pe 4 martie 1979. Consecinţa? Gheorghe Ursu a fost încadrat cu o reţea informativă.

Jurnalul sau a fost rechiziţionat de Securitate. El a încercat chiar să-i convingă pe anchetatori, apelând la ceea ce speră să fie o urmă de umanitate în aceştia, de justeţea poziţiei sale, pentru a-i face să înţeleagă „riscul pierderilor de vieţi omeneşti“.

Nu a reuşit. Din contra, i s-a cerut să declare că scrisoarea ar fi scris-o pentru „remuneraţie materială”. Cu o astfel de declaraţie, Securitatea ar fi putut să-i raporteze Comandatului Suprem că acuzaţiile de la Europa Liberă erau, iată, neadevărate, aparţinând unui „mercenar” al „agenturilor ostile din străinătate”.

Gheorghe Ursu a rămas ferm: „Considerând ca la acea data s-au luat hotărâri care nu corespundeau realităţii, eu m-am gândit ca trebuie sa fac ceva ca să se reia unele consolidări... prin prezentarea punctului meu de vedere la Europa Liberă”.

Determinarea lui Gheorghe Ursu a determinat Securitatea să continue ancheta „cu alte mijloace”. Disidentul a fost arestat sub un pretext de drept comun, sub acuzaţia că deţine valută, fiind vorba de suma de 16 dolari, găsiţi la domiciliul său în urma unei percheziţii, la 21 septembrie 1985. Pentru că tot nu a acceptat să-şi „divulge prietenii” şi să declare „ce bani a luat” pentru scrisorile la Europa Liberă, inculpaţii Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile au continuat să-l ancheteze din ce în ce mai sălbatic , supunându-l unui regim sistematic de tortură. La data de 17.11.1985, Gheorghe Ursu a murit în cadrul sistemului penitenciar.