Decizia CCR privind validarea rezultatelor primului tur de scrutin, publicată în MO

Decizia CCR privind validarea rezultatelor primului tur de scrutin, publicată în MO

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind validarea rezultatelor primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.

Plenul Curții a examinat vineri procesul-verbal privind rezultatul votării pentru alegerea președintelui României din 2 noiembrie, întocmit de Biroul Electoral Central la 6 noiembrie, și procesele-verbale de consemnare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare.

"În urma examinării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a hotărât: confirmă rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al României din primul tur de scrutin de la data de 2 noiembrie 2014, după cum urmează:

* numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente: 18.284.066;
* numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne: 9.723.232;
* numărul de voturi necesar pentru a fi ales președinte al României în primul tur de scrutin: 9.142.034;
* numărul total al voturilor nule: 237.761;
* numărul total al voturilor valabil exprimate: 9.485.340

Din care pentru:
* Kelemen Hunor — 329.727 voturi
* Klaus Iohannis — 2.881.406 voturi
* Dan Diaconescu — 382.526 voturi
* Victor Ponta — 3.836.093 voturi
* William Brînză — 43.194 voturi
* Elena Udrea — 493.376 voturi
* Mirel-Mircea Amariței — 7.895 voturi
* Teodor Meleșcanu — 104.131 voturi
* Gheorghe Funar — 45.405 voturi
* Zsolt Szilagyi — 53.146 voturi
* Monica Macovei — 421.648 voturi
* Constantin Rotaru — 28.805 voturi
* Călin Popescu-Tăriceanu — 508.572 voturi
* Corneliu Vadim Tudor — 349.416 voturi''.

Potrivit deciziei CCR, se va organiza al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României în ziua de duminică, 16 noiembrie, la care vor participa Victor-Viorel Ponta și Klaus-Werner Iohannis, în această ordine.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…