Decizia CCR în cazul Șoșoacă are o Opinie Separată. Ce susține judecătorul care nu este de acord cu colegii săi

Decizia CCR în cazul Șoșoacă are o Opinie Separată. Ce susține judecătorul care nu este de acord cu colegii săi

Decizia CCR în cazul Dianei Șoșoacă conține o Opinie Separată redactată de unul dintre judecători. Este vorba despre judecătorul Laura Iuliana Scântei care explică de ce s-a împotrivit deciziei în cazul Șoșoacă.

 Judecătoarea Laura Iuliana Scântei FOTO: Arhivă

Judecătoarea Laura Iuliana Scântei FOTO: Arhivă

„Curtea Constituţională nu are atribuţia de a verifica comportamentul, opiniile, afirmaţiile sau atitudinile unui candidat la alegerile prezidenţiale, toate acestea fiind aspecte de natură subiectivă care fac parte din sfera libertăţii de exprimare”, susţine judecătoarea Iuliana Scântei, într-o opinie separată la decizia CCR.

„Contenciosul electoral privind alegerile prezidenţiale este un contencios obiectiv şi abstract şi nu poate privi comportamente, discursuri, calificări politice sau acte de propagandă electorală, specifice unui contencios electoral subiectiv şi concret. (...) Atribuţia Curţii este de a verifica îndeplinirea sau neîndeplinirea unor condiţii legale obiective (cu titlu de exemplu, respectarea termenului de depunere a propunerii de candidatură, numărul minim al semnăturilor susţinătorilor, documentele care trebuie să însoţească propunerea de candidatură, eventuale cazuri de interdicţie limitativ prevăzute de Constituţie şi lege, la depunerea candidaturii). Prin esenţa lor, aceste condiţii nu privesc comportamentul, opiniile, afirmaţiile sau atitudinile persoanei care îşi depune candidatura pentru alegerea preşedintelui României în condiţiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 370/2004, toate aceste aspecte de natură subiectivă făcând parte din sfera libertăţii de exprimare a celor care candidează”, afirmă judecătoarea Iuliana Scântei.

Potrivit judecătoarei CCR, „sancţionarea încălcării limitelor libertăţii de exprimare cade în sarcina altor instituţii ale statului, după o procedură judiciară, nefiind o atribuţie recunoscută expres pentru Curtea Constituţională în realizarea competenţei de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României”.

Iuliana Scântei spune că hotărârea majoritară a colegilor de la CCR de a respinge candidatura Dianei Şoşoacă „nu se întemeiază pe niciuna dintre condiţiile obiective de fond şi de formă, reglementate expres prin Constituţie şi prin lege organică”.

„Nicio dispoziţie constituţională sau legală nu permite Curţii Constituţionale ca, pe calea interpretării propriei competenţe (la rândul ei, expresă şi limitativ prevăzută de Constituţie şi lege), să-şi extindă şi să completeze sfera atribuţiei de soluţionare cu două noi condiţii pentru depunerea candidaturilor, condiţii care au o vădită natură subiectivă (întrucât vizează aspecte ce ţin de comportamentul, opiniile şi declaraţiile unei persoane) şi care nu au fost prevăzute nici în Constituţie, nici în Legea nr. 370/2004 sau Legea nr. 47/1992”, susține Iuliana Scântei.

Potrivit sursei citate, noile condiţii impuse de CCR, ca persoanele care candidează să respecte jurământul depus de preşedintele ales, nu sunt stabilite expres prin Constituţie sau prin Legea nr. 370/2004.

De asemenea, interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a alege), este reglementată ca pedeapsă complementară în Codul penal.

Iuliana Scântei consideră că interdicţiile constituţionale şi legale menţionate nu sunt incidente în cazul Dianei Şoşoacă, neexistând o hotărâre judecătorească definitivă de interzicere a dreptului acesteia de a fi aleasă.

„În concluzie, considerăm că legiuitorul a reglementat expres şi limitativ cadrul legal pentru exercitarea unui contencios electoral obiectiv care permite verificarea unor condiţii legale obiective şi care are ca finalitate asigurarea unui proces electoral echitabil şi just. Alte condiţii care vizează comportamente, fapte, declaraţii ale unui candidat conferă contenciosului electoral un caracter subiectiv, iar procedura în cadrul acestuia nu poate fi derulată în absenţa cadrului legal privind un proces echitabil, cu toate garanţiile procesuale aferente acestuia, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a CEDO”, subliniază judecătoarea.

Documentul integral îl puteți consulta aici.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

2 Foarte interesant!

3 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

4 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

5 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA