Decesul actorului de comedie Bob Saget a fost cauzat de un traumatism cranian

Decesul actorului de comedie Bob Saget a fost cauzat de un traumatism cranian

Actorul de comedie Bob Saget, găsit decedat într-o cameră de hotel din Florida la începutul lunii ianuarie, a murit din cauza unui traumatism cranian, a anunţat familia sa într-un comunicat publicat miercuri, informează AFP.

Actorul american, cunoscut pentru rolul interpretat în celebrul serial de comedie din anii 1980-1990 "Full House" ("Casa plină"), a fost descoperit decedat într-o cameră de hotel din oraşul Orlando, unde se afla în turneu, iar circumstanţele morţii sale au rămas până miercuri necunoscute.

"Autorităţile au stabilit că Bob a murit din cauza unui traumatism cranian", a dezvăluit familia actorului.

Acesta s-ar fi "lovit accidental cu partea din spate a capului de un obiect, nu şi-a pus întrebări şi a mers la culcare", precizează comunicatul de presă, adăugând că decesul actorului nu a fost asociat cu consumul de droguri sau de alcool.

Bob Saget, care avea vârsta de 65 de ani, a devenit celebru după ce a interpretat personajul Danny Tanner, un tată văduv cu trei fiice, inclusiv gemenele interpretate de surorile Mary-Kate şi Ashley Olsen, în serialul "Full House".

După moartea lui, surorile Olsen i-au adus un ultim omagiu distribuind pe internet un mesaj în care au spus că Bob Saget era "omul cel mai iubitor, mai plin de compasiune şi mai generos" pe care l-au cunoscut vreodată.

Actorul, supranumit adeseori "tatăl Americii", a asigurat apoi vocea naratorului dintr-un alt serial celebru, "How I Met Your Mother", şi a apărut de mai multe ori, interpretându-se pe sine, în serialul "Entourage", din 2005 până în 2010. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda