Debutul baritonilor Daniel Pop şi Cătălin Ţoropoc în „Nunta lui Figaro“ şi „Evgheni Oneghin“, la Opera Naţională
Pe 28 martie, de la 19.00, iubitorii creaţiei mozartiene se pot bucura de „Nunta lui Figaro“, prima operă la care a colaborat Mozart cu Lorenzo da Ponte. Cei doi au mai realizat ulterior „Don Giovanni“ şi „Cosi fan tutte“. Mozart a fost cel care i-a adus lui da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 săptămâni, traducând textul în italiană, punându-l în versuri şi excluzând toate aluziile politice. Daniel Pop va debuta în rolul Almaviva, alături de artiştii invitaţi Laura Nicorescu şi Cristian Mogoşan şi de soliştii Operei Naţionale Bucureşti.
Baritonul Daniel Pop este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. El a reprezentat România la Concursul Internaţional de Interpretare în cadrul Jocurilor Mondiale Delfice, obţinând locul al IV-lea (2008, Saratov-Rusia). La prima ediţie a Concursului Liric Internaţional Salicedoro, în oraşul Salice Terme (Godiasco, Italia, 2010) a obţinut Premiul al III-lea, iar la Concursul Liric Internaţional Magda Olivero (2010), a obţinut Bursa de studiu Ilaria Rossetti. Daniel Pop a debutat la Opera Naţională Bucureşti în stagiunea 2012/2013 cu rolul titular din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart şi cu rolul Belcore din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. La prima ediţie a concursului Le Grand Prix de l’Opera, organizat de ONB în 2013, Daniel Pop a obţinut Premiul Special al Juriului pentru cea mai bună interpretare realizată de un tânăr solist.
„Evgheni Oneghin“, în concepţia regizorală a lui Ion Caramitru
Publicul va avea ocazia să asculte, pe 29 martie, de la 19.00, una dintre capodoperele artei lirice ruse - „Evgheni Oneghin“, inspirată din romanul în versuri cu acelaşi titlu al lui Alexandr Puşkin, avandu-i ca invitaţi pe artiştii Cristian Mogoşan (Lenski) şi Andreea Iftimescu (Filipievna). Reprezentaţia va prilejui debutul baritonului Cătălin Ţoropoc în rolul Oneghin.
Absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţa la Facultatea de Teologie didactică – Pedagogie muzicală şi la Facultatea de Arte, secţia Canto clasic, baritonul Cătălin Ţoropoc este, din anul 2013, solist colaborator al Operei Naţionale Bucureşti. Începând cu anul 2004 a fost colaborator al Filarmonicii Marea Neagră din Constanţa, apoi a devenit angajat al Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa. În 2011, Cătălin Ţoropoc a câştigat Marele Premiu la Concursul Naţional de Lied Ionel Perlea de la Slobozia, iar în 2013 a debutat în rolul Leporello din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart la Opera Naţională Bucureşti.
Sursa: adevarul.ro