Debutează un nou sezon în Spania. Real Madrid e socotită favorită la titlu. Contra se luptă cu Getafe pentru a nu retrograda
Pe 17 mai, în ultima etapă a ediţiei trecută, Atletico Madrid reuşea un egal la Barcelona (1-1) şi câştiga primul său campionat după 18 ani. În plus, în premieră după un deceniu de la succesul Valenciei, titlul nu mai poposea în curtea Realului sau a Barcelonei. Un veritabil miracol, reuşit însă de un lot închegat în ani buni, şlefuit şi motivat la maximum de „El Cholo“ Simeone. Performanţa impresionantă obţinută de gruparea de pe „Vicente Calderon“, în contextul diferenţei colosale, ca venituri şi bugat, faţă de cei doi titani ai Spaniei, are şanse infime de repetare. Şi asta nu doar pentru că Real şi Barcelona s-au întârit, ci şi pentru că Atletico s-a „descompus“ în vară. E efectul inevitabil al succesului unor echipe mici. Obţii performanţe, apoi în sezonul următor, granzii încep să te cumpere pe bucăţi.
Atletico, fără jumătate din echipa „de titlu“
După trei-patru ani cu acelaşi lot, în mare, de jucători, şi în care a vândut doar câte un star pe sezon (gen Agüero, Forlan sau Falcao), Atletico şi-a schimbat (sau a fost obligată să-şi schimbe) strategia. Reuşitele din 2013-2014, titlul şi prezenţa în finala Ligii Campionilor, au însemnat şi un autosabotaj pentru echipa „rojiblanco“, ai cărei jucători au intrat în atenţia marilor cluburi ale Europei. Rezultatul? Thibaut Courtois, doar împrumutat, a fost rechemat la Chelsea, acolo unde au mai ajuns, pe bani grei, Diego Costa şi Filipe Luis (58 de milioane de euro în total). David Villa a plecat în SUA, la New York City, via Australia, Adrian Lopez a ajuns la Porto, iar brazilianul Diego la Fenerbahce! Cu banii obţinuţi, Diego Simeone a încercat să acopere pierderile, însă va avea de rezolvat în primul rând problema omogenităţii. Locul golgheterului Diego Costa va fi suplinit de primul marcator al lui Bayern, din ultimii doi ani, croatul Mario Mandzukici, iar slovenul Oblak (21 de ani), adus de la Benfica pentru o sumă importantă (16 milioane de euro, cel mai scump transfer al unui portar în Spania), va încerca să-l facă uitat pe Courtois. Brazilianul Siqueira, ex-Granada, ar trebui să acopere plecarea compatriotului Filipe Luis, iar în avanposturi au mai venit atacatul mexican Raul Jimenez, de la Club America, din ţara natală, şi extrema franceză Antoine Griezmann. În acest context, păstrarea titlului pare o utopie pentru Siemone, dar în august 2013 şi în câştigarea acestuia suna la fel. Iar faptul că Atletico şi-a adjudecat Supercupa Spaniei (1-1 şi 1-0 cu Real) e un semnal de alarmă pentru cei care-i exclud din cărţi.
Real a luat „miezul“ de la Mondiale
Carlo Ancelotti n-a câştigat titlul la primul său sezon pe banca „galacticilor“, în ciuda faptului că a fost în cărţi până în ultimele etape, dar a pus la picioarele fanilor Realului un trofeu mult mai important, pe care aceştia îl aşteptau de 12 ani. „La Decima“, a 10-a Ligă a Campionilor, a fost câştigată chiar în faţa rivalei locale Atletico, un pansament bun pentru amărăciunea ratării titlului. Iar spre deosebire de Atletico şi Barcelona, ambele afectate de schimbări majore, Realul doar îşi întăreşte garnitura. Mondialul de poveste reuşit de columbianul James Rodriguez i-a făcut pe „galactici“ să scoată din bancă 80 de milioane de euro (o treime din sumă din acoperită însă în câteva zile, graţie maşinăriei perfecte de marketing a Realului şi a exploziei de vânzări ale tricourilor cu noul număr 10 de pe „Bernabeu“), iar alte 25 de milioane au mers la Bayern, pentru campionul mondial Kroos, şi el autorul unui turneu final foarte bun. După plecarea lui Diego Lopez la Milan, concurenţa lui Casillas a devenit Keylor Navas, adus de la Levante, un costarican aflat şi el printre revelaţiile de la CM 2014. „Albii“ au început deja sezonul, câştigând Supercupa Europei, în faţa Sevillei, şi pierzînd-o pe cea a Spaniei în faţa lui Atletico.
Barcelona, tripletă „magică“ în atac
Dacă Atletico a rămas fără jumătate din echipă, la Barcelona reconstrucţia e şi mai amplă. Începută de la finalul sezonului trecut, odată cu retragerile şi plecările lui Puyol, Valdes sau Pinto, continuată în vară cu despărţirile de Fabregas (la Chelsea), Alexis Sanchez (la Arsenal) şi Tello (doar împrumutat la Porto). Pe bancă a fost adus Luis Enrique (44 de ani). Fostul mare mijlocaş al Barcelonei (1996-2004), prieten şi coechipier al lui Guardiola, are misiunea dificilă de a readuce corabia catalană pe linia de plutire, dar şi de a face să funcţioneze un triumvirat senzaţional, Messi-Neymar-Luis Suarez. Pe ultimul, Barcelona l-a urcat în Top 3-ul mondial al transferurilor, în această vară, după ce l-a adus de la Liverpool, în ciuda unui Mondial controversat. Şi în ciuda faptului că nu-l va putea folosi, în meciurile oficiale, până pe 25 octombrie, cu o zi înainte de primul „El Clasico“. Luis Enrique a adus mulţi tineri de la Barcelona B, dar se va mai baza şi pe Rakitici, adus de la Sevilla şi văzut drept înlocuitorul lui Xavi, în viitorul apropiat, plus Vermaelen (de la Arsenal) şi Mathieu (de la Valencia), primii fundaşi centrali transferaţi de Barcelona, în ultimii cinci ani.
Doar Contra ne reprezintă
Dacă în sezonul trecut i-am avut în Spania pe Torje (Espanyol), Săpunaru (Elche), cu apariţii meteorice, plus Marica şi Contra (la Getafe), din retur, situaţia s-a schimbat între timp. Ex-dinamoviştii sunt acum coechipieri la gruparea turcă Konyaspor, iar Săpunaru a fost dat afară de Elche. În La Liga a rămas doar Cosmin Contra, antrenorul care a reuşit un veritabil miracol, salvarea lui Getafe de la retrogradare, în ediţia trecută.
Cele mai scumpe transferuri în această vară din Spania:
Jucător De la La Sumă (mil. euro)
Luis Suarez Liverpool FC Barcelona 94,5
James Rodriguez Monaco Real Madrid 80
Antoine Griezmann Sociedad Atletico 30
Toni Kroos Bayern Real Madrid 30
Mario Mandzukici Bayern Munchen Atletico 22
Câştigătoare titlu în Spania
Real Madrid 32
FC Barcelona 22
Atletico Madrid 10
Athletic Bilbao 8
Valencia 6
Real Sociedad 2
Deportivo La Coruna 1
Betis Sevilla 1
Programul primei etape
Sâmbătă, 23 august
Malaga - Athletic Bilbao 20.00, DigiSport 2
Sevilla - Valencia 22.00, DigiSport 2
Granada - Deportivo 22.00
Duminică, 24 august
Almeria - Espanyol 00.00
Eibar - Real Sociedad 20.00, DigiSport 1
Celta Vigo - Getafe 22.00
FC Barcelona - Elche 22.00, DigiSport 1
Luni, 25 august
Levante - Villarreal 00.00
Real Madrid - Cordoba 21.00, DigiSport 1
Rayo Vallecano - Atletico Madrid 23.00, DigiSport 1
11 este cota oferită de casele de pariuri lui Atletico Madrid, la câştigarea titlului. Principala favorită e Real (1,8), urmată de FC Barcelona (2)
Favoritele la titlu
Real: Casillas – Carvajal, Ramos, Varane, Marcelo – Modrici, Kroos, Rodriguez – Ronaldo, Benzema, Bale
Rezerve: Navas – Pepe, Arbeloa, Contrao, Xabi Alonso, Di Maria, Isco, Illaramanedi
Antrenor: Carlos Ancelotti
Barcelona: Bravo – Alves, Pique, Vermaelen, Alba – Rakitici, Busquets, Iniesta –Suarez, Messi, Neymar
Rezerve: Ter Stegen – Bartra, Mathieu, Mascherano, Adriano, Montoya, Xavi, Pedro, Munir
Antrenor: Luis Enrique
Atletico: Oblak – Juanfran, Miranda, Godin, Gimenez – Gabi, Koke, Tiago, Arda Turan – Mandzukici, Griezman
Rezerve: Moya – Insua, Alderweireld, Suarez, Raul Garcia, Baptistao, Jimenez
Antrenor: Diego Simeone
Sursa: adevarul.ro