Etnonimul „rus” este de origine scandinavă și, potrivit unei părți a specialiștilor, îi desemna pe vikingii suedezi care făceau comerț și care ulterior au întemeiat dinastii în Rusia de astăzi. Aceștia ar fi, de fapt, rușii originari. Teoria respectivă a stârnit însă și multe controverse.

Pentru publicul larg, etnonimul „rus” este, fără îndoială, de origine slavă. De altfel, desemnează o populație slavă din estul Europei care trăiește în Rusia actuală și nimeni nu s-ar îndoi de faptul că rușii de astăzi sunt altceva decât slavi. Există însă ipoteze, susținute de o serie de specialiști, potrivit cărora etnonimul „rus” nu este de origine slavă, ci este împrumutat de la scandinavi, ba chiar primii ruși (n.red. - cei care purtau acest nume) ar fi fost războinici și negustori de origine suedeză.

Evident, teoria a stârnit mereu controverse în mediul intelectual rusesc, mai ales în perioada comunistă, fiind elaborate alte ipoteze care să o contrazică.

Triburile din mlaștinile Pinsk, bărbați frumoși, dar puțin civilizați

Rușii de astăzi sunt urmașii triburilor slavilor răsăriteni. Acești slavi erau populații indo-europene atestate documentar începând din secolul al VI-lea, mai ales în izvoarele bizantine. Anterior, în afară de sursele arheologice nu se știe mai nimic despre ei. Se presupune că slavii estici, în special, își aveau originile în zona mlăștinoasă a Pinskului. Mai apoi au avansat către vestul Rusiei de astăzi, colonizând totodată un întins teritoriu.

Cronicarul bizantin Procopius din Caesarea, care a trăit în timpul lui Iustinian I, din secolul al VI-lea, spune că aceste triburi au plecat din zonele Carpaţilor, Dunării de Jos, dar şi din spaţiile nord-pontice, atacând provinciile romane din zona Dunării.

Erau împărțiți în triburi conduse de un fel de adunare a poporului înarmat. Același Procopius mărturisește că acești slavi erau necivilizați din punctul de vedere al bizantinilor și că intrau în luptă cu mult curaj, dar cu echipament militar precar. Îi descrie ca popoare frumoase, dar primitive care locuiesc în colibe.

„Aceste triburi, sclavenii şi antae, nu sunt conduse de un singur om, ci trăiesc într-un soi de democraţie şi totul se hotărăşte în comun (....). Trăiesc în colibe amărâte îndepărtate una de cealaltă, schimbându-şi locul des. Pleacă la război pe jos, cu scuturi şi suliţe, dar fără pieptare. Unii dintre ei nu au nici măcar o cămaşă sau o mantie, dar strângându-şi bucăţile de postav în zonele intime intră în luptă cu adversarii. Pentru că ei fără excepţie sunt bărbaţi înalţi şi voinici, cu părul nici foarte blond, dar nici întunecat, mai degrabă roşcat”, preciza Procopius din Cezareea.

Slavii s-au afirmat pe scena istoriei abia după migrațiile hunilor, luând locul unor populații germanice dislocate. Rușii de astăzi, din punct de vedere genetic, ar fi urmași ai triburilor de slavi estici ai krivichianilor, radimichianilor, vyatichianilor, severianilor, dar și ai slavilor din neamul Ilmen.

În plus, au și o componentă genetică finică, spun unele studii, fiindcă unele triburi slave s-au așezat peste populații finice în anumite zone. Aceste triburi nu ar fi fost organizate într-un stat cunoscut până în secolul al IX-lea. Majoritatea trăiau din creșterea animalelor, vânătoare, pescuit, agricultură dar și mercenariat. Tot în secolul al IX-lea sau al X-lea d Hr această masă de triburi slavice estice au primit și numele de ruși.

Temerarii vikingi, comerț și război în lumea slavilor răsăriteni

Vikingii sunt bine cunoscuți în istorie. Populații scandinave care au făcut comerț, au călătorit mult, dar au și terorizat regiuni întinse din Europa. Cei veniți din Suedia s-au îndreptat cu precădere către țărmurile Mării Baltice și mai apoi către zona Poloniei și Rusiei de astăzi. Evident, în căutarea de noi teritorii și mai ales de resurse și noi piețe de desfacere, asta fiindcă erau deopotrivă războinici de temut, dar și negustori foarte pricepuți. Căutau mai ales ambră, blănuri, dar și alte resurse valoroase.

„Vikingii care au părăsit Uppland şi insula Gotland au urmat acest drum pe râuri şi pe uscat pătrunzând adânc în inima Europei răsăritene”, preciza Donald Logan în ”Vikingii în istorie”.

De pe țărmurile Balticii, suedezii s-au aventurat navigând pe Nipru și Volga, pe teritoriul Rusiei de astăzi, trăgând drakkarele (n.red. - corăbiile vikinge) pe uscat acolo unde nu mai puteau naviga. Era o călătorie periculoasă, atât în lupta cu natura, cât și cu triburile locale. Vikingii erau însă războinici de temut, iar acolo unde nu reușeau să facă comerț, luau totul cu spada și securea.

„Nu am văzut niciodată oameni atât de perfecţi din punct de vedere fizic. Înalţi, blonzi şi rumeni. Nu purtau tunici sau caftane, dar bărbaţii aveau o haină care acoperea o parte a corpului lăsându-le un braţ liber pe cealaltă parte. Fiecare bărbat avea un topor, o sabie şi un junghier pe care le ţinea lângă el tot timpul”, îi descria pe vikingii din Rusia celebrul călător arab Ahmad Ibn Faladan în 922, aflat în vizită la bulgarii de pe Volga.

Scandinavii au ajuns până pe țărmurile Mării Negre și mai apoi până în Imperiul Bizantin la Constantinopole.

Vikingii le-au dat slavilor și numele, dar și strălucirea statală

Văzând oportunitățile din zona estică, varegii, așa cum mai erau numiți acești vikingi, au început să-și construiască antrepozite și avanposturi pe teritoriul Rusiei actuale. Mai apoi au reușit să subjuge, spun cronicile, populațiile locale, ale slavilor, și să întemeieze adevărate state.

„Cu siguranţă, colonizarea a putut să capete în anumite locuri proporţii impunătoare: în regiunile care se întindeau de la Vladimir la Iaroslav au fost inventariaţi în secolul al XIX-lea 7.729 de tumuli, iar centrele create de vikingi în locuri ca Staraia Ladoga, Novgorod şi Kiev au fost cu siguranţă capitale în care timp de generaţii au domnit dinastii suedeze”, precizează şi Frederic Durand.

Arabul Ibn Rustah preciza că în secolul al IX-lea vikingii din est prosperau din comerțul cu sclavi, în special prizonieri de război. „Trăiesc exclusiv din comerţul cu slavii”, mărturisea arabul.

În zona Kiev și Novgorod, vikingii suedezi au întemeiat adevărate state, cu capitale puternice, tot ei fiind și cei care au fondat cele două orașe devenite celebre. Se spune că vikingii i-au învățat pe slavii răsăriteni statalitatea.

„Varegii de peste mare au pus tribut asupra ciuzilor, slavilor, merianilor, vesilor şi crivicilor. Cei care fuseseră siliţi să plătească tribut varegilor i-au alungat înapoi peste mare şi fără să le mai plătească tribut au început să se cârmuiască singuri, dar n-aveau niciun fel de legiuri şi au început să se bată între ei. Atunci şi-au spus unii altora: ”Haideţi să căutăm un prinţ care să ne poată conduce şi să ne judece după lege”. Ca urmare, s-au dus peste mări la ruşii varegi.(....) Ciuzii, slavii, crivicii şi vesii au spus oamenilor din rândul varegilor: Ţara noastră este mare şi bogată, dar nu este rânduială în ea. Veniţi să cârmuiţi şi să domniţi peste noi”, scria în cronica lui Nestor, despre evenimente care ar fi avut loc în secolul al IX-lea.

Rurik și Oleg, primii lideri scandinavi ai slavilor răsăriteni

Primii lideri scandinavi ai slavilor răsăriteni au fost Rurik și Oleg, întemeietorii Novgorodului şi ai Kievului în 862 d.Hr şi respectiv 869 d.HR. Au fost două cnezate foarte puternice, jucători importanți în politica est-europeană din secolele IX-XII d HR. De altfel, dinastia țarilor din neamul lui Rurik va continua să stăpânească în Rusia până în secolul al XVII-lea.

Pe lângă statalitate, vikingii suedezi le-au dat slavilor răsăriteni și un nou nume etnic, mai precis, cel de rus, care, inițial, însemna „suedez”. Istoricii ruşi A. A. Shakhmatov şi S. Tomasivsky, dar şi specialiști precum Frederic Durand sau Donald Logan arată că „rus” era numele purtat de suedezii din Uppland și Gottland veniți să facă comerț în teritoriile estice.

În „Analele Sfântului Bertin” se atestă pentru secolele IX-X existenţa unor personaje numite „rhos” sau „rus”, care erau, de fapt, suedezi. Rhos însemna, de fapt, în limba finicilor, „suedez”. Inclusiv cronicile bizantine care vorbesc despre mercenarii intrați în garda varegă desemnează inițial pe scandinavi sub numele de „rus”.

Evident, în Rusia a apărut un curent anti-normandist, ca o reacție la aceste teorii. Unii istorici ruși precum S. Gedeonov, M. Hrushevskyj, B. D. Grekov sau V. T. Pasuto susțin că, de fapt, au existat formațiuni statale și înaintea venirii suedezilor, iar numele de „rus” ar fi fost dat de slavii care au locuit în zona Kievului încă din preistorie.