De luni, vremea se încălzeşte în toată ţara

De luni, vremea se încălzeşte în toată ţara

Vremea va mai rămâne rece şi mâine, cu temperaturi cu 7 grade mai scăzute decât valorile normale din această perioadă însă de luni se încălzeşte în toată ţara. Vor reveni chiar şi maximele de 20 de grade Celsius şi ar urma să avem vreme frumoasă cel puţin până la sfârşitul acestei luni, potrivit estimărilor ANM. Detalii de la meteorologul Mihai Timu.
Mihai Timu: Veştile sunt mai bune pentru începutul săptămânii viitoare, când vom asista la o vreme în general frumoasă şi cu temperaturi în creştere, undeva spre jumătatea săptămânii viitoare estimăm să revenim la un regim termic normal pe timpul zilei, asta înseamnă şi maxime în jurul a 20 de grade pe partea de vest şi de sud a României. Estimările pe care noi le avem sugerează faptul că ultima decadă a lunii octombrie va aduce temperaturi mai ridicate decât în mod normal sau apropiate de cele normale, şi regimul de ploi va fi, de data asta, deficitar, iar acest trend de care spuneam se pare că se menţine şi la începutul lunii noiembrie, până spre jumătatea lunii, tot aşa, temperaturi în jurul normelor sau uşor peste şi cu precipitaţii mai puţine./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen