De la subinspector la Secția 7, la videochat/Cine e fosta polițistă arestată împreună cu frații Tate

De la subinspector la Secția 7, la videochat/Cine e fosta polițistă arestată împreună cu frații Tate

Fraţii Tate şi celelalte două persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane şi viol sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a decis vineri seară Tribunalul București, care a acceptat cererea în acest sens a procurorilor DIICOT. Decizia nu este definitivă, iar avocatul celor doi fraţi a anunţat deja că a depus contestaţie.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au anunţat, vineri, că au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei 4 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Joi, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe britanicii Andrew Tate şi Tristan Tate, în vila cărora a fost găsită, tot în acea lună, o tânără cu cetăţenie americană. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împreună cu alte două persoane.

Una dintre acestea este tânăra Luana Radu (32 de ani), care în urmă cu opt ani a renunțat la cariera de polițistă la Secția 7 din București pentru a se concentra pe video chat, o industrie extrem de profitabilă în România și nu numai.

Conform ziare.com , declarația de avere a Luanei Radu din 2014 nu cuprindea nimic la capitolul bani la bancă, mașini sau proprietăți. În schimb, la sumele încasate din salariu e trecută suma de 1.900 de lei, bani luați cel mai probabil în ultima lună din decembrie 2013.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!