De la Euro, direct pe plajă. Man și Mihăilă, alături de iubite pe cea mai scumpă insulă din Grecia FOTO
Dennis Man și Valentin Mihăilă, doi dintre jucătorii importanți ai României la Euro 2024, au plecat direct în vacanță după eliminarea tricolorilor în fața Olandei. Vedetele celor de la Parma au ales ca destinație de vacanță plajele extravagante din Mykonos.
Imaginea 1/4: Alexandra Ionela Grigoriță, iubita lui Dennis Man. Foto Instagram
Cei doi au luat avionul către Grecia și nu au fost prezenți la revenirea lotului în țară, alegând să-și petreacă vacanța împreună, alături de iubitele lor, Alexandra Ionela Grigoriţă și Ami Colhon. Cele două extreme ale Parmei s-au relaxat la terasele din Mykonos, dar și pe plajele insulei considerate cea mai scumpă zonă turistică din Grecia.
Atât Valentin Mihăilă, cât și Dennis Man vor reveni la Parma la reunirea lotului. Cei doi au pus umărul serios la promovarea echipei în Serie A. Dacă primul a semnat deja prelungirea contractului, al doilea urmează să o facă zilele următoare, reprezentanții clubului punându-i pe masă un contract de două milioane de euro pe sezon.
Sursa: adevarul.ro