De la Disney, la lista miliardarilor. Cum a ajuns Selena Gomez la o avere de 1,3 miliarde de dolari

De la Disney, la lista miliardarilor. Cum a ajuns Selena Gomez la o avere de 1,3 miliarde de dolari

Selena Gomez, faimoasă pentru cariera sa de succes în televiziune și muzică, a intrat în rândul miliardarilor, acumulând o avere de 1,3 miliarde de dolari, în principal datorită brandului său de cosmetice Rare Beauty.

Selena Gomez a ajuns pe lista miliardarilor de succes FOTO Arhivă

Selena Gomez a ajuns pe lista miliardarilor de succes FOTO Arhivă

Selena Gomez, care a devenit faimoasă pe vremea când era copil și juca în producții marca Disney Channel, are acum un nou rol, cel de miliardară. Actrița și cântăreața în vârstă de 32 de ani a acumulat o avere de 1,3 miliarde de dolari, potrivit BBC .

Se estimează că cea mai mare parte a averii sale provine de la compania sa de produse cosmetice, Rare Beauty, pe care a fondat-o în urmă cu cinci ani.

Succesul brandului a făcut-o una dintre cele mai tinere femei „self-made” din lista celor bogați, alături de personalități precum Taylor Swift și Rihanna.

Rare Beauty, cunoscută pentru produse precum fardul lichid și rujurile care au avut succes viral pe rețelele sociale, a realizat vânzări nete de 400 de milioane de dolari în cele 12 luni până în februarie.

Gomez a câștigat, de asemenea, zeci de milioane de dolari din contractele de publicitate cu branduri precum Louis Vuitton, Coach și Puma, conform Bloomberg .

Publicația a mai precizat că actrița a primit „cel puțin” 6 milioane de dolari pe sezon pentru rolul său nominalizat la Emmy din serialul de succes „Only Murders in the Building”, difuzat pe Hulu, care a fost recent reînnoit pentru un al cincilea sezon.

În ciuda succesului său pe micul ecran și în muzică - incluzând multiple nominalizări la Premiile Emmy și Grammy - aceste realizări reprezintă o fracțiune relativ mică din averea sa, a mai raportat Bloomberg.

Carieră în televiziune

Născută în Texas, Gomez a petrecut aproape trei decenii în lumina reflectoarelor, succesul său atrăgând atenția asupra stilului său vestimentar, relațiilor amoroase și problemelor de sănătate, inclusiv diagnosticările cu tulburare bipolară și boala autoimună lupus.

Ea a scris despre călătoria familiei sale din Mexic în Statele Unite, care a început cu mătușa sa „ascunsă în spatele unui camion”, și a înregistrat cântece în spaniolă.

Anul trecut, cântăreața a devenit cea mai urmărită femeie din lume pe Instagram.

Ea are peste 424 de milioane de fani pe platformă, înaintea lui Taylor Swift și Kylie Jenner - o distincție îndoielnică pentru o vedetă care a discutat în mod deschis despre impactul negativ al platformei asupra sănătății sale mentale și care, la un moment dat, a șters aplicația.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…