De citit...
Mark Rutte vrea să fie următorul secretar general al NATO și are multe șanse să reuşească. Este singurul candidat oficial și neoficial care își mută opțiunile pe coridoarele sediului organizației, vorbește deja în public ce va trebui să facă, dacă va fi ales în cele din urmă și, mai cu seamă, are sprijinul a două treimi din membrii Alianței, printre care Statele Unite, Marea Britanie și Germania, potrivit Rador Radio România.
Actualul șef al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, va părăsi mandatul în septembrie, după trei prelungiri și un mandat mai lung decât al oricăruia dintre predecesorii săi. NATO intenționează să îi oficializeze înlocuirea la Summitul de la Washington din iulie, care marchează cea de-a 70-a aniversare a celei mai puternice și mai lungi alianțe militare din istorie, dar toată lumea vrea ca aceasta să fie o simplă formalitate și o sărbătoare și ca decizia să fie luată în această primăvară. Previzibil la oricare dintre întâlnirile organizate de miniștrii de Externe sau ai Apărării în perioada aprilie-mai. Și, dacă nu se întâmplă nimic ciudat, prim-ministrul olandez (în exercițiu) va fi cel ales.
Rutte vrea postul și a spus-o cu voce tare. Atât de mult încât a trebuit să-și ceară scuze la scurt timp pentru că a ieşit astfel în faţă. În organizație lucrurile se fac altfel, cu discreție mai mare, cu consultații, contacte private, tatonări. Multe alte nume s-au auzit în acești ani, de la fostul secretar britanic al Apărării, Ben Wallace, care și-a părăsit funcția după ce a văzut că nu are o carieră, până la vicepremierul canadian. Trecând prin câțiva lideri baltici, printre care și premierul estonian, Kaja Kallas, acum urmărit de Moscova. Sau prim-ministrul danez. Ca să nu mai vorbim de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Dar Rutte este singurul real, potrivit surselor aliate. Președintele României Klaus Iohannis și-a arătat interesul, iar țara spune că şi statele din Est trebuie luate în considerare odată pentru totdeauna, dar diplomația aliată nu consideră că ele fac campanie cu adevărat. Înainte de a exista îndoieli, marile capitale, cele mai puternice guverne, au vrut să clarifice care este opțiunea lor și că Iohannis nu are nicio șansă. El știe, dar în lumea complicată a relațiilor internaționale și a posturilor de distribuit, nu strică niciodată ca numele tău să fie auzit sau ca cineva să-ți datoreze o favoare. Nu are opțiuni în această carieră, dar poate are în altele.
Rutte se mișcă foarte bine de luni de zile și are „sprijin larg”. Mass-media precum „Politico” estima săptămâna aceasta până la 20 din cei 31 de membri, cifră care coincide cu ceea ce spun cei din diferite delegații. Spania ar fi una dintre ele. Au existat multe speculații cu privire la posibilitatea revenirii funcţiei într-o țară din sud, întrucât Javier Solana a fost ultimul care a deținut-o. Și mai presus de toate ar fi fost o femeie. Dar sursele consultate explică că Rutte este favorit, că sună bine peste tot numele lui, are un profil solid, o experiență executivă enormă, o țară de dimensiuni medii, o engleză perfectă și o istorie impecabilă atlantistă și anglofilă, ambele din punct de vedere ideologic şi personal. El ar fi al treilea secretar general olandez. Și al patrulea la rând dintr-o țară din nordul Europei.
De multă vreme, nu a fost un secret pe coridoarele sediului că el are cele mai multe opțiuni, dar de la Washington, Londra, Berlin și Paris au vrut să întărească această idee și să transmită un mesaj.
Alegerea este delicată și Rutte joacă deja cu precauție extremă. Săptămâna trecută, la München, în timpul celei mai importante Conferințe de Securitate din lume, limbajul și atitudinea lui au dezvăluit că se pregătește. Presiunea rusă, după uciderea lui Navalnîi, și temerile cu privire la întoarcerea lui Donald Trump, au marcat acel eveniment, deoarece marchează agenda continentală. Dar Rutte a spus în toate intervențiile sale că trebuie să încetăm să ne plângem, să ne lamentăm și să exagerăm, ci să acceptăm că trebuie să lucrăm cu oricine se află la Casa Albă. Știe că, dacă va fi ales Trump, va trebui să se ocupe de el. Și cea mai bună cale este mâna stângă, așa cum a demonstrat Stoltenberg în acești ani.
„Președintele Biden sprijină cu tărie candidatura prim-ministrului Rutte de a fi următorul secretar general al NATO”, a confirmat pentru Reuters o sursă de rang înalt din SUA. Din Marea Britanie, la fel. „Guvernul îl sprijină ferm” pe Rutte pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg. „Rutte este foarte respectat în întreaga alianță, are acreditări serioase de apărare și securitate și se va asigura că Alianța rămâne puternică și gata să apere și să descurajeze”, explică presa locală, citând surse din Executivul Sunak. „Cancelarul Scholz susține numirea lui Mark Rutte ca noul secretar general al NATO: cu experiența sa imensă, cunoștințele sale vaste în politica de securitate și abilitățile sale diplomatice puternice, el este un candidat remarcabil”, a confirmat şi purtătorul de cuvânt al guvernului german de la Berlin, joi după-amiază.
În ultimele zile, presa germană a publicat că Scholz nu a privit favorabil posibilitatea ca Von der Leyen să ocupe această funcţie. Pe de o parte, au explicat ei, pentru că una este să susții pe cineva care este deja președinte al Comisiei ca să poată fi reales, chiar dacă nu este din partidul tău, dar alta este să încurajezi rivalii la alte latitudini. Și în al doilea rând, au adăugat ei, pentru că el credea că poziția sa față de Rusia este prea dură, lucru care va fi taxat odată ce războiul din Ucraina se va termina și relațiile cu Moscova vor trebui menținute, potrivit „Die Welt”.
Deocamdată, Rutte este singurul și evident favoritul, iar susținerea Americii de Nord este esențială, singura cu adevărat importantă. Dar în NATO lucrurile se fac prin consens și sunt două țări care vor fi greu de convins. Prima, Turcia, care deja a precizat că vrea garanții de la Rutte că va fi corect și că nu va lua parte la disputele pe care le are în repetate rânduri cu Grecia și Cipru. Olandezul, în calitate de prim-ministru în UE, a fost critic la adresa statului de drept, dar în același timp a fost întotdeauna un susținător al realpolitikului și al acordurilor de migrație, oricât de controversate ar fi acestea.
A doua piatră de încercare este Ungaria și din același motiv. Olanda a fost una dintre cele mai exigente ţări cu Viktor Orban (el și Rutte sunt cei doi decani ai Consiliului European, ambii cu 14 ani de experiență) și cea care a promovat cel mai mult mecanismul statului de drept care a permis îngheţarea fondurilor către Budapesta. Orban este lansat, fără filtre, și așa cum continuă să întârzie intrarea Suediei în Alianță din aceleași motive, nu va avea probleme în a pune piedici candidaturii lui Rutte.
Sursa: EL MUNDO / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea
