De citit...
<< În anii ’80, Ronald Reagan și Margaret Thatcher au clădit un nou conservatorism în jurul piețelor și libertății. Astăzi, Donald Trump, Viktor Orban și o echipă variată de politicieni occidentali au demolat acea ortodoxie, construind în locul ei un conservatorism etatist, „anti-woke”, care pune suveranitatea națională înaintea individului. Acești conservatori naționali fac tot mai mult parte dintr-o mișcare globală, având propriile rețele de gânditori și lideri legați de o ideologie comună. Simt că acum ei dețin conservatorismul – și ar putea avea dreptate >>, notează The Economist .
<< În ciuda numelui său, conservatorismul național este complet diferit de ideile lui Reagan și Thatcher. În loc să fie sceptici față de un guvern mare, conservatorii naționali cred că oamenii obișnuiți sunt asediați de forțe globale neutre și că statul este salvatorul lor. Spre deosebire de Reagan și Thatcher, ei detestă transferul suveranității către organizații multilaterale, sunt suspicioși față că piețele libere sunt manipulate de elite și sunt ostili migrației. Ei disprețuiesc pluralismul, în special varianta sa multiculturală. Conservatorii naționali sunt obsedați să demonteze instituțiile pe care le consideră contaminate de trezire (woke) și globalism.
În loc de o credință optimistă în progres, conservatorii naționali sunt cuprinși de ideea declinului. William Buckley, un gânditor al vechii școli, a spus odată că „un conservator este cineva care stă în calea istoriei, strigând stop”. În comparație, conservatorii naționali sunt revoluționari. Ei nu văd Vestul ca pe orașul strălucitor din deal, ci ca Roma înainte de prăbușire – decadentă, depravată și pe cale să se prăbușească în mijlocul unei invazii barbare. Neavând doar scopul de a rezista progresului, ei doresc și să distrugă liberalismul clasic.
Unii oameni se așteaptă ca toate astea să treacă. Spun unii că conservatorii naționali sunt prea incoerenți pentru a reprezenta o amenințare. Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, susține Ucraina; Orban are o slăbiciune pentru Rusia. Partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia este împotriva comunității LGBTQ+; în Franța, Marine Le Pen adoptă o poziție mai permisivă. În plus, obsesia pentru suveranitatea națională ar putea afecta negativ oamenii, pe măsură ce comerțul se prăbușește, creșterea economică stagnează și drepturile civile sunt restrânse. Alegătorii cu siguranță ar alege să readucă lumea pe care liberalismul a creat-o.
Această perspectivă este de o impardonabilă complacere. Conservatorismul național reprezintă politica lamentării: dacă politicile duc la rezultate proaste, liderii săi vor arunca vina asupra globaliștilor și imigranților, pretinzând că acest lucru doar dovedește cât de multe sunt greșite în lume. În ciuda tuturor contradicțiilor lor, conservatorii naționali au reușit să se unească în jurul ostilității față de dușmanii comuni, inclusiv migranții (în special musulmanii), globaliștii și toți presupușii lor colaboratori. Cu nouă luni înainte de alegerile din America, Trump subminează deja NATO.
Conservatorii naționali merită, de asemenea, să fie luați în serios din cauza perspectivei lor electorale. Trump conduce în sondajele din America. Se așteaptă ca extrema dreaptă să se descurce bine în alegerile parlamentare europene din iunie. În Germania, în decembrie, partidul de dreapta Alternativa pentru Germania a atins un maxim istoric de 23% în sondaje. Anticipând o înfrângere electorală pentru Rishi Sunak, conservatorii puternic pro-Brexit și anti-migrație complotează să preia controlul partidului. În 2027, Le Pen ar putea deveni președinta Franței.
Conservatorii naționali contează și pentru că, atunci când reușesc să obțină funcții publice, totul se schimbă. Prin capturarea instituțiilor de stat, inclusiv a instanțelor judecătorești, universităților și presei independente, ei își consolidează controlul asupra puterii. Asta a făcut FIDESZ, partidul lui Orban, în Ungaria. În America, Trump a fost explicit cu privire la intențiile sale autocratice. Oamenii care lucrează pentru el au elaborat documente de politici care stabilesc un program de capturare a birocrației federale. Odată ce instituțiile au fost slăbite, poate fi dificil să le refaci. În Polonia, partidul PiS avusese aceeași agendă, înainte de a fi înlăturat, în alegerile de anul trecut. Coalția de centru-dreapta, care l-a învins, se luptă acum să-și impună controlul.
Cum ar trebui, așadar, conservatorii de stil vechi și liberalii clasici să abordeze conservatorismul național? Un răspuns este să ia în serios nemulțumirile legitime ale oamenilor. Cetățenii din multe țări occidentale consideră migrația ilegală ca sursă de dezordine și povară pentru bugetul public. Se tem că copiii lor vor crește mai săraci decât ei. Sunt îngrijorați de pierderea locurilor de muncă în fața noilor tehnologii. Ei cred că instituții precum universitățile și presa au fost capturate de elite ostile, iliberale, cu orientare spre stânga. Îi văd pe globaliștii care au prosperat în ultimele decenii ca pe niște membri ai unei caste arogante, care își doresc să creadă că au ajuns în vârf prin meritocrație, când, în realitate, succesul lor a fost moștenit.
Aceste plângeri au temeiurile lor, iar a le lua în derâdere confirmă doar cât de lipsite de contact cu realitatea au devenit elitele. În schimb, liberalii și conservatorii de stil vechi au nevoie de politici pentru a le aborda. Migrația legală este mai ușoară dacă se ține sub control cea ilegală. Regulile restrictive de urbanism cresc prețurile și exclud tinerii de pe piața locuințelor. Magazinele închise trebuie să fie deschise. Pentru a avea cu adevărat societatea deschisă pe care pretind că o doresc, liberalii trebuie să insiste ca instituțiile intelectuale de elită – cele mai importante afaceri, ziare și universități – să îmbrace principiile liberalismului în loc de a ceda cenzurii și gândirii de grup. Cu toate că stânga iliberală și dreapta iliberală sunt inamici pe viață și pe moarte, controversele lor explozive cu privire la trezire (wokeness) se susțin reciproc.
Pentru a diminua teama conservatorilor naționali că este amenințat modul de viață al oamenilor, liberalii trebuie totodată să-și revendice unele dintre ideile adversarilor lor. În loc să semnaleze virtutea, ar trebui să recunoască faptul că stânga poate fi și ea iliberală. Dacă liberalii sunt prea scrupuloși pentru a apăra principii precum libertatea de exprimare și drepturile individuale împotriva exceselor stângii, își vor submina în mod fatal capacitatea de a le apăra împotriva dreptei. În loc să le cedeze unor oportuniști politici puterea miturilor și simbolurilor naționale, liberalii trebuie să treacă peste stânjeneala lor în ceea ce privește patriotismul, iubirea naturală față de propria țară.
Marea forță a liberalismului constă în adaptabilitatea sa. Mișcările aboliționiste și feministe au dezmembrat ideea că unii oameni contează mai mult decât alții. Argumentele socialiste despre echitate și demnitatea umană au contribuit la crearea statului bunăstării. Argumentele libertariene despre libertate și eficiență au dus la piețe mai libere și la o limitare a puterii statului. Liberalismul poate să se adapteze și la conservatorismul național. În acest moment, însă, liberalismul rămâne în urmă. >>
