De citit...
Dacă vă așezați în jurul mesei din bucătărie cu un australian obișnuit și îl întrebați care sunt cele mai importante preocupări ale sale, este foarte probabil să răspundă: ipotecile, inflația, locuințele inaccesibile, creșterea costurilor energiei sau declinul rezultatelor educaționale ale copiilor lor.
Acest lucru se datorează faptului că australianul mediu nu respiră aerul rarefiat din Davos, Elveția, unde săptămâna trecută avioanele private erau numeroase, caviarul era generos și șampania curgea în voie, acolo unde Forumul Economic Mondial se afla în oraș pentru petrecerea sa anuală…
Potrivit acestor elite autoproclamate, cel mai mare risc global cu care ne confruntăm nu este costul vieții. Nu este valul alarmant de noi războaie care au izbucnit în ultimii ani. Nu este nici măcar obișnuitul bau-bau, schimbările climatice. Nu, numărul unu în topul primelor 10 riscuri din Raportul privind riscurile globale 2024 al WEF este „dezinformarea și dezinformarea”
Președintele UE, Ursula von der Leyen, care a luat cuvântul la conferința WEF, a fost cu siguranță de acord: „Ca în toate democrațiile, libertatea noastră vine cu riscuri”, a spus ea.
„Întotdeauna vor exista cei care vor încerca să ne exploateze deschiderea, atât din interior, cât și din exterior. Întotdeauna vor exista încercări de a ne abate de la drumul cel bun. De exemplu, prin dezinformare și dezinformare”.
Și, la fel ca soldatul american din Vietnam care a afirmat că ‘a trebuit să distrugem satul pentru a-l salva’, sau democrații din Statele Unite care protejează democrația încercând să-și încarcereze principalul lor adversar politic în Donald Trump – soluția lui von der Leyen pentru a proteja democrația de dezinformare este cenzura impusă de guvern. Apoi, ea a promovat cu mândrie Legea serviciilor digitale din Europa, care urmărește să controleze ceea ce “promovează și propagă” marile companii de tehnologie.
Chiar înainte ca edictele de la Davos să fie anunțate, guvernul nostru de la Canberra era deja pe val.
Anul trecut, guvernul a publicat un proiect de lege privind cenzura pe internet care ar da unei agenții guvernamentale – Autoritatea australiană pentru comunicații și media – puterea de a sancționa platformele de socializare dacă nu reușesc să cenzureze „dezinformarea și dezinformarea” în mod satisfăcător pentru guvern.
Cu greu ar putea exista o încălcare mai gravă a libertății de exprimare decât o agenție guvernamentală care să decidă ce este adevărat și ce este fals și să cenzureze opiniile defavorabile, iar acest lucru se întâmplă în întreaga lume.
Noua amenințare imaginată de pentru mediul de afaceri, elitele culturale și stânga politică (o tautologie în zilele noastre) este „dezinformarea și dezinformarea”. Acest lucru este ciudat, având în vedere că stânga politică a fost cea care a apărat libertatea de exprimare în timpul mișcărilor pentru drepturile civile din anii 1960 și care s-a ridicat împotriva legii draconice Patriot Act a lui George W. Bush la începutul anilor 2000.
Nu este greu de înțeles de ce elitele și stânga au îmbrățișat cenzura. Ideile pe care le vinde stânga modernă pur și simplu nu rezistă bine la control. Dacă ideile tale sunt proaste, cenzura va fi întotdeauna mai atractivă decât o dezbatere deschisă.
Niciuna dintre ideile promovate de brigada de la Davos, cum ar fi acțiunile privind schimbările climatice, „capitalismul părților interesate”, investițiile ESG (mediu, social și guvernanță), promovarea „echității” rasiale (adică a egalității de rezultate) și teoria transsexualității nu îmbătrânesc bine atunci când sunt expuse la lumina soarelui.
Parcurile eoliene și panourile solare sună bine, dar realitatea defrișării pădurilor și a terenurilor agricole pentru a le instala este mai puțin atrăgătoare.
Vehiculele electrice cu zero emisii pot părea dezirabile, dar orice examinare amănunțită a modului în care acestea sunt fabricate, încărcate și eliminate le îndepărtează rapid din credibilitatea ecologică.
“Echitate” este un cuvânt la modă care ne face să ne simțim bine, dar în realitate înseamnă să împărțim societatea în diferite grupuri, să le etichetăm ca victime sau răufăcători pe baza acțiunilor strămoșilor lor și să oferim tratament preferențial unor grupuri pe baza ADN-ului și a culorii pielii. Este greu de convins oamenii că soluția pentru rasismul din trecut este de a trata diferit rasele diferite în prezent.
Australienii au respins această idee în mod categoric la referendumul “Vocea Parlamentului” de anul trecut. Este mult mai ușor să denunți criticii ca fiind rasiști și să le interzici accesul pe internet.
Activiștii pentru teoria genului au ridicat acest lucru la rang de artă. Companiile de social media vor interzice pe oricine care „greșește” genul cuiva, rezultatul previzibil fiind reducerea imediată la tăcere a dezbaterii în jurul acestei probleme controversate și care provoacă diviziuni.
Realitatea este că idealurile populare ale stângii moderne sună adesea bine atunci când nu te uiți prea atent sau nu cercetezi prea adânc, dar atunci când sunt expuse unei dezbateri deschise, sprijinul pentru acestea scade. Acesta este motivul pentru care aceste cauze sunt împinse asupra copiilor la școală, unde nu este permisă nicio dezbatere, și de ce există un efort atât de concertat de a demoniza criticii stângii ca fiind sceptici, rasiști, bigoți sau mincinoși. Cenzorii din social media vor face restul.
Desigur, mulți dintre cei care s-au adunat la Davos nu vor recunoaște că acesta este motivul pentru care sunt atât de pro-cenzură. Motivul invocat pentru care WEF a clasificat dezinformarea și dezinformarea ca fiind amenințarea globală numărul unu a fost acela că aceasta este, susțin ei, cauza principală a multor alte probleme, cum ar fi conflictele internaționale și lipsa de acțiune în ceea ce privește schimbările climatice, deoarece subminează încrederea în instituțiile noastre.
„Nu este un moment pentru conflict sau polarizare”, a declarat Ursula von der Leyen, „ci un moment pentru a construi încrederea”. Și știm cu toții că nimic nu construiește încrederea în guvern mai bine decât cenzura a ceea ce putem spune și decizia privind punctele de vedere pe care avem voie să le auzim.
Articol scris de John Torrey, pentru The Spectator Australia
