De citit...
„Armata rusă a avut rezultate mult mai proaste în Ucraina decât ar fi putut prezice cineva vreodată. După ce nu au reușit să cucerească Kievul, trupele ruse sunt acum forțate să se concentreze asupra regiunii Donbas. În ciuda acestei concentrări mai mari de forțe, ei încă se luptă să obțină câștiguri majore dincolo de capturarea finală a Mariupolului, care a fost sub asediu din primele zile ale invaziei fără aprovizionare sau ajutor”, scrie în The Spectator Justin Bronk, expert al RUSI în științe militare.
<< Pentru Vladimir Putin aceasta reprezintă o mare umilire. Dar pentru Occident, campania în dificultate a Rusiei oferă o oportunitate de neegalat de a înțelege capacitatea Rusiei de a reprezenta o viitoare amenințare militară. Cheia în acest sens va fi să stabilim câte dintre eșecurile actuale ale Rusiei sunt din cauza circumstanțelor specifice din Ucraina și câte din pricina unor probleme sistemice în cadrul armatei ruse.
Unele dintre cele mai catastrofale pierderi ale Rusiei au avut loc în primele săptămâni ale invaziei din nordul Ucrainei în suburbiile Kievului, precum și în jurul Cernihivului, Sumîi și Harkovului. Unitățile de elită aeropurtate, Spetsnaz (forțele speciale) și marine au fost plasate în poziții cu mult înaintea unităților terestre care avansau, iar majoritatea au fost distruse sau capturate rapid; tancurile au avansat fără sprijin de infanterie în zonele urbane apărate, cu rezultate previzibile; Unitățile Rosguardia, mai potrivite pentru controlul revoltelor decât operațiunile de luptă în prima linie, au lovit liniile de apărare ucrainene înaintea forțelor regulate; forțele aeriene ruse au rămas în mare parte la sol; iar unitățile s-au oprit în blocaje lungi de-a lungul drumurilor noroioase, deoarece cei din față erau distruși, și-au abandonat echipamentele sau au rămas fără combustibil și muniție.
Alături de curajul și profesionalismul excepțional ale Ucrainei, aceste eșecuri militare flagrante au fost în mare parte rezultatul a doi factori specifici contextului acestei invazii ruse. În primul rând, întregul plan prezentat armatei de către aparatul de securitate al Kremlinului s-a bazat pe presupuneri fundamental eronate cu privire la forța militară și morală a Ucrainei. Armatei ruse i s-a spus în esență să execute un plan bazat pe presupunerea că se vor confrunta doar cu o rezistență limitată și pe termen scurt din partea Ucrainei.
În al doilea rând, comandanții și trupele ruse la nivel operațional li s-au dat mai puțin de 24 de ore la dispoziție ca să se pregătească să invadeze Ucraina, cel mai probabil din cauza paranoiei Kremlinului, după săptămâni de informații publice precise ale spionajului american și britanic despre planurile de invazie. Ca atare, nu a existat timp pentru a efectua planificarea necesară pentru a coordona diferitele elemente ale armatei ruse și pentru a asigura furnizarea logistică adecvată operațiunilor de luptă. În schimb, unitățile au fost aruncate peste graniță în formațiuni ad-hoc și au primit ordinul să se îndrepte spre orașele-cheie cu viteză mare. Aproape sigur acești factori nu vor fi reproduși în nicio posibilă ciocnire viitoare între forțele ruse și NATO.
Într-o ordine similară, moralul militar rus a fost o problemă constantă de-a lungul campaniei, cu relatări despre unități reticente în a face atacuri la domiciliu, care au refuzat ordinele și au abandonat peste 1.000 de vehicule și arme grele. Multe dintre aceste vehicule au fost capturate în stare bună de funcționare și sunt acum folosite de trupele ucrainene, inclusiv sute de tancuri moderne. Acest lucru pare să fi fost cauzat inițial de lipsa de pregătire psihologică, deoarece multor trupe din subordine nu li s-a spus că vor intra în război până când au trecut deja granița. Șocul nu numai al luptei neașteptate, ci și al rezistenței grele și hotărâte și al urii poporului ucrainean pe care îl „eliberau”a fost fără îndoială traumatizant. După primele săptămâni, acel șoc a dispărut în mare măsură și au existat impulsuri de propagandă agresive din partea conducerii politice și militare ruse. Dar până la această etapă, pierderile foarte mari și amploarea inconfundabilă a înfrângerii din nordul Ucrainei au afectat moralul Rusiei. Împotriva unei forțe NATO, nepregătirea inițială pentru luptă și lipsa motivației de a lupta probabil nu ar fi la fel de puternice, deoarece ar fi ciocnirea existențială pentru care rușii s-au pregătit psihologic de la începutul Războiului Rece.
Alți factori, totuși, indică slăbiciuni sistemice mai durabile. Lipsa competenței la nivel tactic în rândul majorității unităților ruse indică o pregătire generală slabă, în ciuda faptului că majoritatea trupelor dislocate în Ucraina sunt compuse mai degrabă din profesioniști decât din recruți. Acest lucru ar putea fi cauzat de condițiile precare de antrenament, practicilor violente și abuzive sau exercițiilor cu scenarii nerealiste. Toți acești factori contribuie la lipsa unei pregătiri a soldaților ruși medii prin comparație cu luptătorii occidentali.
Când vine vorba de forțele aeriene, situația este oarecum mai bună pentru Rusia. Dar piloții ruși tind să aibă în continuare mai puține ore de zbor și sunt trimiși în curse mai puțin complexe decât omologii lor din vest. Simulatoarele de zbor ale țării sunt, de asemenea, mai puțin sofisticate, ceea ce înseamnă că piloții nu pot compensa pregătirea de calitate inferioară în lumea reală. Acest lucru a împiedicat avioanele rusești supersonice să exploateze capacitățile pe care le posedă pe hârtie.
Corupția profund înrădăcinată în cadrul regimului cleptocratic rus pare să fi dus, de asemenea, la deficiențe larg răspândite în multe aspecte mai puțin vizibile ale puterii militare. Acesta este în special cazul privind logistica, furnizarea stocurilor și întreținerea echipamentelor.
Armata Rusiei pare să fi suferit foarte mult din cauza sifonării fondurilor și a vânzării de echipamente. Acest lucru a contribuit la rate ridicate de avarie pentru vehiculele rusești, dificultăți majore de comunicații din cauza înlocuirii componentelor cu unele substandard în timpul producției și rații personale și materiale medicale de proastă calitate pentru trupe.
Au existat relatări despre avioane de luptă rusești care folosesc sisteme GPS comerciale înregistrate pe tablourile de bord. Vehiculele au fost echipate cu anvelope ieftine care nu pot fi rulate la presiuni scăzute pentru mobilitate off-road și pot chiar să se spargă la o utilizare mai intensă, un factor agravat de practicile slabe de întreținere a depozitului. Camioanele au fost întărite cu bușteni de pin, iar soldații au folosit hărți întocmite în anii 80 înainte de-a fi trimiși pe front.
Fără o reformă politică la scară largă, acest lucru se va dovedi greu de rezolvat de către Rusia, o slăbiciune sistemică.
Trebuie amintit, totuși, că trei aspecte cheie ale performanței militare a Rusiei s-au ridicat, în general, la nivelul așteptărilor occidentale. De la începutul campaniei, au fost efectuate peste 2.000 de lovituri de precizie cu rază lungă de acțiune împotriva orașelor, industriei și infrastructurii ucrainene folosind rachete balistice și de croazieră. Rusia a fost capabilă să lovească și să provoace daune majore țintelor ucrainene în toată țara, iar aceasta ar fi o amenințare majoră în orice ciocnire cu un stat NATO – deși stocurile au fost epuizate în mod semnificativ și va dura timp pentru a le reface. Apărarea antiaeriană de la sol a Rusiei s-a dovedit extrem de letală împotriva aeronavelor ucrainene și a ajutat-o să facă din frontul Donbas aproape o zonă interzisă în a doua fază a campaniei. În cele din urmă, artileria rusă a fost puternică și extrem de distructivă pe toate fronturile, impunând pierderi grele trupelor (și civililor) ucrainene, în ciuda curajului și a tacticilor inovatoare ale acestora.
La un nivel mai larg, ucrainenii subliniază că echipamentul rusesc pe care l-au capturat funcționează la nivel tehnic, dar este prost folosit de trupele ruse. Problema Rusiei este că îi va fi foarte dificil să înlocuiască componentele mai moderne ale acestui echipament. Majoritatea armelor moderne se bazează pe componente electronice și senzori occidentali, care vor fi dificil de găsit în timp ce sancțiunile sunt în vigoare.
Rusia are mii de vehicule blindate și arme grele în stocul său de rezervă, dar majoritatea vor avea nevoie de recondiționare și modernizare înainte de a putea fi utilizate eficient. Și aceste vehicule vor necesita echipe nou instruite pentru a le înlocui pe cele pierdute în Ucraina. Toate acestea vor dura, iar lipsa accesului la componentele vestice va însemna probabil că unele dintre capacitățile avansate de observare, navigație și comunicații ale armatei vor fi greu de reprodus.
Aceste lecții prezentate sunt importante deoarece, indiferent de modul în care este rezolvată invazia actuală a Ucrainei, este puțin probabil ca Rusia să abandoneze forța militară ca instrument geopolitic principal. Retorica anti-occidentală și anti-ucraineană a Rusiei a devenit aproape incredibil de vicioasă – și lipsită de orice atașament față de realitate sau rațiune.
Liderii ruși s-au izolat politic încercând să-și justifice aventura militară dezastruoasă prin narațiunea mai amplă a unei ciocniri istorice și decisive cu Occidentul.
Dar sălbăticia fățișă și neprovocată pe care a declanșat-o asupra Ucrainei a ars aproape toate pârghiile soft power ale Rusiei pentru viitorul imediat. Partidele politice din lumea occidentală restituie în grabă donațiile rusești în numerar și se distanțează de cauzele pro-ruse. Finlanda și Suedia, nealiniate anterior, au solicitat aderarea la NATO și chiar și Elveția caută o aliniere mai strânsă cu blocul defensiv.
Sancțiunile și izolarea geopolitică au provocat daune potențial paralizante pe termen lung economiei ruse, iar aceasta a pierdut milioane dintre cei mai bine educați tineri, care au fugit din țară. Europa Centrală și de Est s-a angajat în sarcina dificilă și lentă, dar extrem de semnificativă, de a-și diversifica aprovizionarea cu energie, departe de petrolul, cărbunele și gazele rusești – eliminând o sursă cheie de influență pe termen mai lung, venituri și soft power
Ca atare, este probabil ca Rusia să mărească amenințările militare, chiar dacă este puternic învinsă în Ucraina. La fel ca majoritatea puterilor militare după o înfrângere, va încerca să-și construiască forțele cât mai repede și cu cât mai multe deficiențe remediate. Slăbiciunile sistemice, cum ar fi corupția și dependența de importurile străine pentru componente electronice de ultimă generație, vor afecta, dar nu vor împiedica reînarmarea Rusiei. Occidentul trebuie să fie pregătit pentru o amenințare care ar putea apărea peste trei până la cinci ani, când armata rusă, întărită și brutalizată, se va întoarce din nou dintre ruine în Ucraina.>>
