„Căpitanul de gradul I Andrei Nikolaevici Paly a fost ucis în luptele pentru eliberarea Mariupolului de către naziștii ucraineni”, a declarat guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvozhayev pe Telegram.

Ekaterina Altabaeva, senatoare de Sevastopol în camera superioară a parlamentului Rusiei a declarat la rândul ei: „Sevastopolul a suferit o pierdere grea, ireparabilă”, afirmă Altabaeva pe Telegram, adăugând că Paly a murit în timpul „luptelor pentru eliberarea Mariupolului de naziști”.

Nu e un secret că orașul-port Mariupol, înconjurat de forțele ruse și distrus în bună parte de acestea, este apărat de forțele ucrainene, din care face parte și Detașamentul Azov, considerat nazist de Rusia, care prin președintele Vladimir Putin a declarat că unul dintre scopurile invaziei Ucrainei este “denazificarea” țării, scrie G4Media.ro .

Cât de real pericolul nazist în Ucraina? Ce forță au extremiștii de dreapta în această țară? Răspunde acestor întrebări Dr. Samuel Barnai, de la European Forum la Universitatea Ebraică Ierusalim și Departamentul de istorie evreiască de la Universitatea Ben Gurion din Negev. Așadar ce este Detașamentul Azov?

Samuel Barnai: Detașamentul de operațiuni speciale Azov a fost înființat în mai 2014, iar în noiembrie 2014 a fost incorporat în Garda Națională a Ucrainei, deci face parte din forțele oficiale ale statului.

Acest detașament este problematic deoarece fondatorii săi făceau parte din mișcările de extremă-dreapta, neo-naziste și în 2014 când a izbucnit războiul din estul Ucrainei, iar membrii săi s-au regăsit în mod natural pe linia frontului, așa cum se întâmplă cu naționaliștii în vreme de război.

Acum ei sunt bine înarmați, cu tancuri, artilerie, spre deosebire de 2014 când înseși forțele armate ale Ucrainei erau slab dotate și pregătite, cu militari în haine civile mergând să lupte. De asemenea, la Mariupol nu luptă doar detașamentul Azov, ci și unități ale marinei militare și de grăniceri ucraineni, unde sunt asediați de forțele rusești.

Începuturile mișcării Azov își au rădăcinile nu doar în neo-nazism, ci și în ceva ciudat pentru Ucraina, suprematismul alb, acești activiști erau nucleul batalionului Azov în 2014. Astăzi batalionul s-a transformat în detașament cu sute, poate chiar peste 1.000 de militari. Nu există informații care ar atesta că toți sunt membri ai unor organizații neo-naziste.

Dar inițial, fondatorul Batalionului Azov, Andrii Bilețki, era și liderul Adunării Naționale Sociale, o modificare din cauze istorice a termenului “național-socialist”, în fapt un eufemism. Între 2014 și 2019 Bilețki a fost deputat independent în Rada Supremă, parlamentul Ucrainei. Adunarea Național Socială a fost dizolvată în 2015, ca și altă organizație neo-nazistă, Patrioții Ucrainei, dizolvată în 2014.

Ce se întâmplă cu Pravy Sektor, partid de extrema dreaptă?

Samuel Barnai: Pravy Sektor (Sectorul de Dreapta) este bebelușul radical al Mișcării Euromaidan din 2013. Înainte de asta în Sectorul de Dreapta erau o mulțime de organizații mici, marginale, partide, nereprezentate în politica principală a Ucrainei, care s-au reunit în noiembrie 2013, la începutul Revoluției Onoarei, împotriva președintelui pro-rus, Viktor Ianukovici, devenind un partid politic în martie 2014.

Acum, Sectorul de Dreapta nu mai are reprezentare parlamentară, iar impactul său în actuala criză este minim. Unul dintre liderii acestui partid este Borislav Bereza/Blacher, evreu ucrainean care a emigrat în anii 90 în Israel și apoi s-a reîntors. Celălalt lider al Sectorului de Dreapta este Dmytro Yarosh, fondatorul și organizatorul acestui partid.

În Ucraina sunt adesea glorificate figuri de naționaliști precum Simon Petlyura sau Stepan Bandera sau chiar ucraineni care au colaborat cu ocupanții naziști. Există un oarecare sprijin pentru glorificarea unor astfel de personaje din partea statului ucrainean?

Samuel Barnai: Noul stat ucrainean independent, pe vremea când Zelenski nu era în politică, era elev, student, actor, căuta o nouă narațiune istorică și a trebuit să găsească noi eroi naționali. Acest lucru s-a întâmplat și în alte state foste comuniste: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Bulgaria, Croația, etc. Și atunci când cauți noi eroi naționali, uneori intri în bucluc.

Acești oameni și-au sacrificat viața și sângele pentru patrie, deci trebuia să fie luptători. Și atunci statul s-a întors în istorie la perioada 1917 – 1921, lupta pentru o Ucraină independentă, care nu a fost încununată de succes, iar apoi perioada celui de-al doilea război mondial. Iar unii dintre acești eroi au un trecut foarte problematic de cooperare cu ocupanții naziști.

Unii dintre acești colaboraționiști s-au întors împotriva naziștilor când au înțeles că aceștia nu sprijineau crearea unui stat independent ucrainean, lituanian, leton sau eston, ci aveau nevoie ca aceste teritorii ocupate să servească interesele celui de-al Treilea Reich.

Trebuie făcută o distincție: glorificarea acestor eroi la nivelul acestor organizații naționaliste și la nivelul statului. De când Zelenski a fost ales președintele Ucrainei în 2019, observăm un nivel semnificativ mai redus de sprijin din partea statului pentru aceste activități de glorificare a acestor personaje care au colaborat cu naziștii în timpul celui de-al doilea război mondial.

Momentul de vârf a fost după Euromaidan, iar președintele Petro Poroșenko, ales ăn 2014, era mul mai implicat, fără a însemna că împărtășea această ideologie, dar a considerat-o ca absolut necesară pentru consolidarea noii societăți ucrainene, mai ales că a fost ales într-o perioadă de război, când era nevoie de motivarea acelora care luptau pentru întărirea independenței – luptați pentru independență acum, așa cum părinții și bunicii voștri au luptat pentru independență în trecut. Din nefericire, acești eroi nu erau niște personaje neprihănite.

Care este atitudinea minorităților din Ucraina față de organizațiile de extrema dreaptă? Care este situația politică actuală din parlamentul Ucrainei?

Samuel Barnai: Nu e greu de înțeles că minoritățile din Ucraina nu sunt prea încântate de naționaliștii ucraineni, neo-naziști, extrema dreaptă, ca pretutindeni. Ideologia și mesajul lor nu sunt promițătoare pentru minorități, nu doar cele naționale, dar și cele religioase, LGBT, de toate felurile.

Pe de altă parte, societatea ucraineană este una complexă. Ucraina este un stat democratic cu alegeri democratice. Niciun partid extremist nu a reușit să treacă de pragul de 5% în alegerile parlamentare din octombrie 2014, la scrutinul proporțional de listă. La scrutinul majoritar uninominal avem de asemenea rezultate slabe ale naționaliștilor: șase membri ai partidului Svoboda (Libertatea), care înainte de 2014 era cel mai popular partid naționalist. Sectorul de Dreapta – un singur deputat, Dmytro Yarosh, iar Boryslav Bereza a fost ales deputat independent și asta la un scrutin organizat pe timp de război.

În alegerile parlamentare din iulie 2019, din nou, niciun partid naționalist nu a trecut pragul de 5%, iar la scrutinul majoritar uninominal a fost ales un singur deputat naționalist de la Svoboda, Bilețki, Yarosh și Bereza pierzându-și mandatele câștigate în 2014.

La ora actuală Rada Supremă este dominată de partidul pro-prezidențial, Slujitorul Poporului, care este centrist, iar opoziția este formată din partide de centru-dreapta, inclusiv partidul lui Poroșenko, Solidaritatea Europeană.

Iar în alegerile prezidențiale din 2019, Zelenski a fost ales cu 73% în fața lui Poroșenko, el neascunzându-și niciun moment originea evreiască. Pentru el au votat ucraineni, ruși, români, tătari, evrei, armeni și alte naționalități. SURSA: G4Media.ro