Myles Ong, coproprietarul firmei J&M Appliances din Reno, Nevada, știe multe despre repararea electrocasnicelor. Când nu este un jucător profesionist de black jack, chiar asta face. Și are două reguli: să nu mizezi niciodată pe 16 sau mai mare la black jack și să nu cumperi niciodată un aparat de 2.000 de dolari, pentru că probabil te va ține cât unul care costă jumătate, povestește US PIRG , un site care afirmă că este apărătorul interesului public.
Odată, electrocasnicele erau făcute ca să dureze și aveau componente mecanice simple și ușor de montat. Ryan Hinlay, un specialist care a fondat școala online Trade Skills pentru reparații de electrocasnice, spune că acelea produse în anii ʼ70 durau în general între 30 și 50 de ani. Și dacă se stricau pe parcurs puteau fi ușor reparate.
Dar tehnicienii vă vor spune că acum nu mai sunt făcute ca să dureze. Sunt înlocuite de cele mai avansate tehnologii ale secolului XXI, cu frecvența accelerată de un deceniu sau chiar mai repede. Dacă n-are niciun sens pentru tine, nu ești singurul.
Durata de viață absurd de scurtă a electrocasnicelor a venit din anii ʼ70 și a avut originea în proiecte - și anume proiecte proaste. Myles dă exemplu un senzor de presiune a apei, care spune mașinii de spălat când să se oprească. Piesa în sine costă 60 de dolari, dar înlocuirea nu mai este chiar simplă. Acum, senzorul și alte piese sunt lipite pe o placă cu circuite sau pe unitatea centrală de control a mașinii, care costă 200 de dolari. În termeni non-tehnici, ca să înlocuiești o piesă trebuie să mai înlocuiești una, care costă de trei ori mai mult.
Aceasta a devenit regula în lumea electrocasnicelor. Mai mult – Myles spune că multe piese de schimb nu se mai găsesc după trei până la cinci ani. După aceea, producătorii modifică proiectul, făcând reparațiile scumpe sau imposibile și fac modelele vechi depășite.
Astfel, utilizatorii sunt forțați să cumpere unele noi. Nu-i de mirare că termenele de garanție sunt unul sau doi ani.
Myles urăște aparatele care mor atât de repede. Se consideră „un fel de eco-activist”, care știe cât rău fac lumii în care trăim aceste practici. Un studiu afirmă că electrocasnicele reprezintă peste jumătate din deșeurile electronice din lume – un munte toxic și care crește repede. Producătorii se laudă că noile mașini sunt eficiente energetic, dar cât de prietenoase cu mediul pot fi dacă trebuie înlocuite de trei până la cinci ori mai repede?
Masivele aparate vechi umplu câmpurile, aruncate după ce a cedat o piesă mică și poluând cu metal, plastic și gaze de seră. „Protestul cu portofelul” nu pare a fi eficace: doar patru producători domină vasta majoritate a pieței americane a electrocasnicelor, așa că nu e sigur că unele aparate vor dura mai mult decât altele. Pentru a tăia risipa, producătorii de electrocasnice trebuie să facă lucruri care să dureze. Reforma dreptului la reparații ar fi cel mai bun început.
Uniunea Europeană a introdus în 2021 reguli noi privind dreptul la reparații, pentru a combate e-risipa. Producătorii trebuie să asigure piese de schimb cel puțin 10 ani după ce au introdus un model nou în UE, pentru ca produsul să nu devină inutil timp de un deceniu sau mai mult. Iar oricine trebuie să poată demonta noile electrocasnice cu scule obișnuite – nu cu dispozitivele speciale cu care mulți producători își țin clienții la distanță – pentru ca reparațiile să fie mai ușoare și reciclarea mai eficace.
Și americanii cer dreptul de a-și repara electrocasnicele. Peste jumătate din state au introdus legi „Right to Repair” în 2021, iar una din New Hampshire este chiar dedicată electrocasnicelor. Pentru a se conforma, producătorii trebuie să țină seama de reparații în proiecte. Aceasta va extinde durata de viață a produselor.
Electrocasnicele trebuie să dureze și să fie reparate. Altfel este ceva prostesc și dăunător pentru mediu. Nu le putem spune producătorilor cum să-și fabrice mașinile, dar măcar le putem cere să fim în stare să le reparăm.
