De citit/Ce are de făcut România ca să nu ajungă în situaţia Italiei. Sfaturile unui medic român din Verona aflat în prima linie a luptei cu Covid-19

De citit/Ce are de făcut România ca să nu ajungă în situaţia Italiei. Sfaturile unui medic român din Verona aflat în prima linie a luptei cu Covid-19

Florin Puflea, medic specialist în anestezie şi terapie intensivă la un spital din Verona, aflat în prima linie a luptei împotriva răspândirii virusului COVID 19, atrage atenţia că România, fără a avea spitalele şi capacitatea de îngrijire a celor din Italia, nu-şi permite să rateze măsurile de prevenţie a răspândirii acestui virus.

Medicul Florin Puflea, specialist în anestezie şi terapie intensivă la un spital din Verona, unde a terminat şi facultatea de medicină şi rezidenţiatul după ce a plecat din România în anul 2002, şi care acum se află în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, tratând pacienţii care fac cele mai severe forme ale acestei infecţii, spune că ţara noastră nu-şi permite să ajungă în situaţia Italiei. Fără a avea spitalele şi capacitatea pe care le are sistemul de sănătate din Lombardia, zona cea mai afectată de epidemia acestui coronavirus, sistemul nostru medical nu ar face faţă unui asemenea grad de răspândire.

„În acest moment al pandemiei acestui virus, prevenţia este fundamentală. Nu trebuie să ajungem să tratăm pacienţii în spital. Nu trebuie să răspândim virusul. Este foarte important ca oamenii să stea în izolare, să se spele foarte des pe mâini, să folosească chiar şi o mască făcută din tifon, chiar şi un fular. Pentru că în momentul în care se va ajunge să se răspândească virusul cum s-a răspândit în Italia sau Spania, pentru România va fi un dezastru. Ţara nu are capacitatea, nici din punct de vedere calitativ, şi nici cantitativ, să facă faţă unor astfel de cifre. Nu există personalul necesar. Nu poţi să ai şapte paturi şi un singur ventilator. Aia nu e terapie intensivă”, a declarat acesta.

Florin Puflea arată că în acest moment, la spitalul în care lucrează, sunt internaţi 60 de pacienţi confirmaţi cu acest virus, dintre care 11 au ajuns la terapie intensivă, unde gradul de îngrijire medicală acordată acestora creşte exponenţial.

„Pacientul odată ajuns la terapie intensivă, unde este intubat, nu are nevoie doar să fie legat la un ventilator. El are nevoie de asistenţă 24 din 24. Noi, ca să-i ventilăm pe bolnavi, trebuie să-i întoarcem cu faţa în jos ca să deschidem acea parte bolnavă a plămânului, care este posterior. Vă daţi seama, un om de 100 de kg, să-l întorci cu toate perfuziile, cu tubul şi cu tot ce mai are pe el. Doar pentru asta avem nevoie de şase oameni. Şi facem aceste cicluri la fiecare 24 de ore, pentru a deschide partea bolnavă a plămânului, pentru a reuşi să o umplem cu aer şi să evităm formarea de zone la nivelul plămânului unde nu mai are loc schimbul de aer. Complexitatea tratamentului vine din faptul că în terapia intensivă pacienţii sunt evaluaţi ca un întreg, urmărim toate organele vitale, nu doar plămânii. Este important să ai un pacient bine sedat, să poţi să-l ventilezi corect, să aibă o presiune bună. Să fie hrănit, să urineze. E un nivelul de asistenţă mult mai complexă decât la pacienţii normali”.

De altfel, spitalul din Verona este dedicat acum, în proporţie de aproape 90%, pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

„Spitalul nostru s-a transformat dintr-un spital normal, unul care făcea 17.000 de operaţii într-un an, într-unul care merge acum în sistem de avarie. Prioritatea noastră acum e să tratăm pacienţii COVID şi să garantăm urgenţele. Din cele 16 săli de operaţie funcţionăm cu doar 4 săli dimineaţa. Am redus drastic activitatea, şi acum orice pacient care intră în spital îl considerăm pozitiv. Adică ne comportăm cu ei ca şi cum ar fi pozitivi. Ne protejăm noi şi ei sunt obligaţi să poarte acele măşti, astfel încât dacă tuşeşte să nu amplifice riscul asupra personalului medical. Gestionarea oamenilor care mor e o altă problemă, pentru că aceia sunt infectaţi. În Italia, pacienţii care au decedat sunt duşi direct la crematoriu, pentru că au un potenţial contaminant. Şi au fost atât de mulţi încât a fost implicată armata. Speranţa e ca România să nu ajungă acolo”, a precizat medicul.

Nici nu ne dăm seama cât de puţin costă izolarea

Medicul român susţine că este imperativ să purtăm mască de protecţie întotdeauna când ieşim în afara locuinţei, ba chiar să folosim orice mijloc de a ne acoperi gura şi nasul în cazul în care nu găsim aceste măşti. El spune că studiile din Italia au arătat că 70% din cei infectaţi cu noul coronavirus nu prezintă simptome, şi de aceea singura modalitate de a stopa răspândirea lui este să ne luăm măsuri ca atunci când am şti că suntem deja infectaţi.

„Este important să purtăm mască întotdeauna. Multă lume se panichează că nu găsesc aceste măşti chirurgicale. Nu este neapărat. Orice, până şi un fular este bun pentru a ne acoperi faţa atunci când ieşim din casă, pentru că în aceste momente nu suntem totuşi la fel de expuşi ca personalul medical care intră în contact cu pacienţii. Sunt două componente majore ce determină riscul de infecţie: timpul, cât stai cu/lângă persoane infectată, şi distanţa. S-a vorbi desprea acea distanţă de 1,5-2 m faţă de altă persoană pentru a fi la depărtare de acele picături pe care le elimină o persoană şi prin care se transmite virusul. Într-un recent articol se vorbeşte şi despre „un mic nor” de picături microscopice ce rămân un pic în aer. Este demonstrat ştiinţific că dacă amândouă persoanele îşi ţin masca, probabilitatea de a se infecta este foarte mică. Scade enorm. Pentru că atunci când tuşim, sau când vorbim pur şi simplu, şi avem gura şi nasul acoperite, tot aerul expirat, toată saliva, toate acele picături rămân în acea mască. De asta este foarte important. E o măsură pe care o poate face oricine. Nu îţi trebuie o mască profesională cum avem noi în spital”, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte cauzele răspândirii accelerate a acestui virus în Italia, medicul Florin Puflea susţine că populaţia plăteşte acum preţul faptului că nu au luat în serios această epidemie. În opinia lui, România are încă timpul să evite acest scenariu, lucru posibil doar prin măsurile de izolare.

„Lumea în Italia nu a înţeles că este o treabă cât se poate de serioasă, nici în momentul în care au început să apară primele cazuri. Au luat măsurile în funcţie de numărul de infectări, însă a fost întotdeauna un pic prea târziu. Picul ăla a contat foarte mult. Măsurile erau ca reacţie la răspândirea virusului, aşa cum era ea observată, însă nu erau niciodată în anticiparea răspândirii. România are încă posibilitatea să prevină. Au existat unele explicaţii la televiziunile din România asupra mortalităţii ridicate din Italia, cum că această ţară nu ar avea destule locuri la terapie intensivă, sau că virusul a lovit foarte mult bătrânii. Să ştiţi că doar la început au fost bătrânii. Acum avem pacienţi şi de 19 ani, şi de 30 de ani. La spitalul unde lucrez, marea majoritate a pacienţilor au vârstele între 30 şi 60 de ani. Şi unii şi alţii resimt deplin efectele dure ale infecţiei cu acest virus. Problema cu boala asta este că nu este deloc predictibilă. Nu poţi să spui că pacientul sănătos de 30 de ani face o formă mai uşoară decât pacientul de 60. În jur de 10% dintre pacienţii pozitivi, din aproximaţiile noastre, ale medicilor, fac o pneumonie bilaterală care are nevoie de tratament în terapie intensivă, dacă vrei să trăiască pacientul ăla. Au nevoie de asistenţă medicală 24 din 24. Bineînţeles, un pacient de 30 de ani are o probabilitate mult mai mare de a supravieţui acestei infecţii comparativ cu unul de 70, logic. Dar această probabilitate nu este o garanţie întotdeauna. Când intubezi chiar şi un pacient sub 40 de ani, nu eşti sigur că apuci să-l şi extubezi. Nu este nicio certitudine matematică aici. Şi la spitalul nostru, şi la alte spitale de aici sunt o grămadă de pacienţi la terapie intensivă cu vârstele mai mici de 40 de ani. Am avut chiar şi un băiat de 19 ani, şofer pe ambulanţă, a ajuns intubat la ATI. Sunt cazuri mai rare, dar ele sunt. Lumea trebuie să înţeleagă, faptul că eşti tânăr şi eşti sănătos nu reprezintă în sine o protecţie. Nu ai nicio garanţie că faci o formă lejeră. Când ne uităm la toate acestea, ne dăm seama cât de puţin costă izolarea şi respectarea normelor de igienă. Spălatul pe mâini e esenţial. Trebuie doar apă şi săpun, nu trebuie altceva. Iar când ieşim afară, la cumpărături, e bine să avem nişte mănuşi chirurgicale, sau chiar cele simple din supermarketuri. După ce le folosim, le aruncăm. Scade probabilitatea de a contracta acest virus. Cel mai important lucru rămâne să stăm în casă. Nu te duci la rude, nu vin ele la tine. Stai izolat. Izolat înseamnă izolat. Aşa ajuţi sistemul sanitar să nu se aglomereze şi să-i trateze pe cei care au nevoie şi aşa ajuţi personalul sanitar să nu se contamineze”.

Lipsurile din sistem nu mai trebuie ascunse

Florin Puflea susţine că primul pas pe care autorităţile trebuie să-l facă este să admită deschis lipsurile din sistem şi să coalizeze întreaga societate pentru găsirea unor soluţii practice, altfel spus, răspunsul la această criză de sănătate nu trebuie determinat de calcule politice.

„România încă mai poate să găsească soluţii, avem încă un număr mic de persoane infectate. Există problema că se testează încă foarte puţin. Aici în Italia, unde avem 100.000 de cazuri confirmate, profesorii de la Universitatea din Padova vorbesc de un număr real de 3-4 ori mai mare. Dacă oamenii înţeleg să se izoleze, dacă sistemul medical se organizează să facă faţă crizei, în sensul în care lipsurile sunt făcute publice, societatea şi firmele se vor putea organiza să vină cu soluţii. Cooperarea la nivelul societăţii trebuie să treacă dincolo de diviziunile politice. Avem nevoie de soluţiile care vin de la specialiştii în domeniu şi nu de decizii ce au în spate calcule politice. Trebuie să se vorbească clar şi deschis despre problemele existente, că medicii nu au materiale de protecţie, medicamente. Aceste lucruri nu trebuie ascunse. În Italia au venit şi au spus clar ce lipsuri există, au spus avem nevoie de atâtea măşti, de atâtea combinezoane, de atâtea ventilatoare, ajutaţi-ne. E important ca oamenii din sistem, funcţionarii publici, fie că vorbim de spitale, DSP-uri să nu ascundă informaţii, să nu se întâmple cum a fost la Colectiv, cu „avem de toate”. Dacă iară facem lucrurile pe ascuns, să ştiţi că acest virus se va răspândi la toată lumea, nu doar la cei mai amărâţi. Cum am văzut, cei aflaţi la putere nu sunt deloc feriţi. Din păcate, la noi politicianul e un fel de Dumnezeu pe pământ. Chiar dacă sunt oameni care nu au studii de specialitate în chestia asta îşi dau cu părerea şi ridică vocea împotriva experţilor. Politica a ajuns să ne calce în picioare, şi noi acceptăm chestia asta”, a mai declarat medicul.

Avem spitale la Brescia, Milano, spitale renumite pentru secţiile lor de ATI, ce vorbesc de o mortalitate la terapie intensivă de 50%. Nu sunt spitale de provincie, ci nume sonore în lumea medicală-Florin Puflea medic specialist în anestezie şi terapie intensivă, Verona

Ajutorul venit din partea medicilor români din Occident

Medicii români din diaspora care lucrează în marile spitale din Europa şi Statele Unite, printre care se numără şi Florin Puflea, s-au unit într-o cooperativă numită Rețeaua de solidaritate , practic un forum unde reuşesc să intre în contact cu medicii din România şi să schimbe informaţii preţioase în ceea ce priveşte protocoalele de protecţie sau de tratament în cazurile infecţiei cu acest virus.

„Împreună cu mai mulţi români din diaspora am făcut un grup, Reţeaua de Solidaritate, unde sunt medici români din toată Europa unde schimbăm informaţii, protocoale din ţările occidentale, Italia, Franţa, Elveţia, cu colegii din România. Sunt informaţii despre protocoalele de îngrijiri medicale, de tratament, de protecţie, de dispozitive de protecţie, cum să te îmbraci, cum să te dezbraci. Tot ceea ce e necesar. Tot ce primim şi urmăm noi în spitalele din Occident transmitem şi colegilor din România. Răspundem la întrebările lor specifice, informaţii despre pacienţi, din punct de vedere clinic, al diagnosticului. Plus, discutăm şi despre aspectele lipsei de materiale de protecţie, lipsei de organizare”, a precizat medicul Puflea.

Gabriela Mirescu, specialist în comunicare şi iniţiatoarea proiectului Reţeaua de Solidaritate, susţine că prin intermediul acestui forum soluţiile şi dificultăţile cu care medicii români se confruntă în ţările occidentale pot ajunge direct la medicii români, cărora le pot oferi răspunsuri la problemele cu care se confruntă ei.

„Ne-am dat seama repede că în România lipseau protocoalele, nu s-a dat de la Guvern un protocol de la A la Z, ca în ţările în care locuim noi. S-a dat pentru medicaţie, dar nu au existat protocoale speciale. Am tradus protocoale din Italia, de la Basel din Elveţia. Iar acum avem pe grup 200 de oameni, majoritatea medici din diaspora, dar în ultimele zile au venit foarte mulţi şi din România, care pun întrebări despre protocoale. Aici se dă un protocol complet, de la intrarea pacientului COVID până la protocolul morţilor. La noi, ce se întâmplă cu morţii, facem parastas cu popă? În Italia, cei decedaţi sunt incineraţi imediat. Acolo există camioane frigorifice pentru transportarea tuturor celor care au decedat. La noi nu există aşa ceva. Medicii români care intră pe acest grup asta întreabă, „cum să-mi spăl halatul când ies de la pacienţii cu Covid?”. Păi acesta e echipament de unică folosinţă! Păi, voi îl daţi la spălătorie, întreabă medicul din Elveţia? Păi nici spălătorie nu avem, eu îl duc acasă în maşina de spălat a familiei. Acestea sunt problemele ridicate. Am văzut chiar un protocol din România care era cu accesul vizitatorilor în secţiile de COVID. Asta circula la noi pe chat, a trimis o doctoriţă din România şi ăştia toţi se îngrozesc acolo. Este un haos generalizat”, a declarat Gabriela Mirescu.

Aceasta susţine că medicii trebuie să-şi asume lipsurile din sistem şi să reclame public aceste fapte. „Ne putem preface în continuare, însă acum este vorba despre vieţile lor. Trebuie să înţeleagă că sunt o forţă, nu doar pentru ei, ci pentru toată planeta. Trebuie să se solidarizeze cu toţii şi să ceară protocoale complete şi echipamente de protecţie”, a adăugat aceasta, relatează  Adevărul.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”