De citit textul Ioanei Ene Dogioiu: Cel mai mare protest după „10 august” este un semnal al tensiunii din societate care nu poate fi ignorat
A trimite protestul de duminică în derizoriu ar fi o mare eroare. Pentru că el nu a fost despre Călin Georgescu, ci despre cauzele care au provocat creșterea acestuia. A fost un protest despre starea societății care se simte abandonată de conducătorii ei, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe spotmedia.ro .
Având o înțelegere adesea precară a mecanismelor statului și a celor economice, o mare parte a societății este victimă sigură pentru șarlatanii apți să le manipuleze emoțiile negative, nevoia de a fi ascultați și de a li se vorbi pe înțelesul lor.
Am ascultat ce spuneau oamenii la Realitatea TV, o televiziune care nu mai are nimic în comun cu jurnalismul, ci este o instituție de agitație. Tonul agresiv și instigator al acesteia este principalul motiv pentru care echipele altor televiziuni au ajuns să fie amenințate, chiar agresate la protest.
Unii protestatari vor că noul parlament, legitim, expresia voinței poporului, spun ei, să desființeze politica. Altul era supărat pe ceea ce consideră furtul cu ajutorul autorităților al unui teren. Alții au un necaz cu niște hotărâri judecătorești. Alții acuză 35 de ani de hoție. Supărare generalizată pe CCR și pe Iohannis.
Alții vor pace. Alții vor libertate, deși marșul lor prin București arată că nu libertatea lipsește în această țară. În paranteză fie zis, în Rusia, țara din a cărei înțelepciune vrea dl Georgescu să ne iluminăm, un asemenea protest era imposibil. Primii 100 de oameni care s-ar fi grupat ar fi fost bătuți și suiți în dube în câteva minute.
Multe, amestecate, unele punctuale, altele difuze, unele justificate, altele enormități, multe lozinci naționaliste lăcrimoase, misticism și protocronism.
Celor de acasă le vorbeau de pe ecran, necontrazise, printre cântece populare, personalități precum Florin Zamfirescu - care le spunea că asociațiile de magistrați, Academia română, Armata și Biserica ar trebui să desființeze decizia CCR privind anularea alegerilor. Ignoranța crasă sau țicneală pură, nici măcar nu mai contează.
Nicio îndoială că printre protestări au fost și militanți de partid aduși cu consemn de organizație, or fi fost și oameni plătiți, înțelegem că a fost găsită printre organizatori o persoană care avea asupra ei câteva zeci de mii de euro. Dar la asemenea numere, în mod evident, majoritatea nu putea ieși decât din propria voință.
Cel mai mare protest după „10 august” este un semnal al tensiunii din societate care nu poate fi ignorat.
Simplul fapt că tabăra „simionistă”, cea „șoșocară” și cea georgistă sunt la cuțite este o premisă ca extremiștii să nu ajungă deocamdată la putere. Dar, cum spuneam, ei sunt doar un simptom al bolii care macină România și este acum într-o o fază acută.
Iar boala cea mare este ruperea totală a legăturii de încredere dintre guvernați și guvernanți. Oamenii nu numai că nu se mai simt reprezentați de această clasă politică, dar o consideră un pericol.
Prea mulți nu mai văd rostul partidelor politice, nu mai pot accepta că fără ele nu există democrație, că alternativa este dictatura. Unii chiar o doresc, în timp de scandează „libertate”.
Atribuie puteri dictatoriale unui soi de Mesia, întâmplător acum Călin Georgescu, care să le rezolve pe toate mult dincolo de puterile lui constituționale și legale. Dacă vrerea de a-l vedea la Palatul Cotroceni s-ar împlini, ar trăi cu siguranță cea mai mare dezamăgire politică posibilă.
Dar până la ea, o trăiesc pe cea de acum. Iar lipsa culturii politice și manipularea validează fantasme.
Ceea ce clasa politică ar trebui să înțeleagă însă este că fenomenul care stă la originea acestei stări a societății nu trece de la sine, precum răceala. Dimpotrivă, se amplifică. Și chiar dacă Georgescu ar fi cumva neutralizat, cât timp cauzele care l-au generat rămân, apariția unui înlocuitor ar fi doar o chestiune de timp.
Dacă dl Ciolacu reușește să-și depășească adolescentina pasiune pentru Tik Tok, poate se gândește ce îi cer de fapt oamenii din stradă.
Nu e cine știe ce mister: seriozitate, predictibilitate, respect și comunicare reală, adică de încredere. Exact ceea ce nu se întâmplă nici după alegeri măcar, dacă ne uităm la ordonanța trenuleț, dacă ne uităm la data alegerilor, dacă ne uităm la baletul în jurul candidatului comun.
Poate dl Iohannis realizează până la urmă evidența că fiecare zi pe care o petrece în funcția actuală este un termen de iritare, enervează, este sfidătoare.
Anularea alegerilor a fost o traumă pentru societate și o minimă înțelepciune politică și chiar un minim bun simț ar fi impus că pentru a fi depășită, refacerea lor să fi fost cât de rapidă posibil. Adică în martie, dacă nu chiar mai repede, prin reducerea termenelor prin OUG.
Prelungirea discuțiilor, scărpinăturile în cap, voltele lasă impresia că anularea a fost pentru ca dl Iohannis să mai câștige câteva luni de huzur, iar partidele tradiționale să-și regăsească suflul și să se așeze în cea mai bună poziție electorală. Ceea ce enervează, după cum am văzut și duminică.
Suntem pe o muchie de cuțit. Dacă puterea nu va înțelege să facă rapid niște lucruri de bun simț, palpabile, alunecarea spre extremism va fi masivă și inevitabilă, cu consecințe incalculabile inclusiv în relația cu UE și NATO.
