Fără niciun progres semnificativ după șase săptămâni, merită să ne întrebăm dacă ofensiva Ucrainei poate reuși vreodată, pentru că cu siguranță nu pare să reușească acum.

Comparați progresul glaciar, dar costisitor de azi, cu victoriile fulgerătoare de la Harkov și Herson din toamna trecută. Pe atunci, forțele din Kiev înaintau împotriva unui inamic în retragere, care se retrăgea pentru a-și redistribui trupele, oferind spațiu pentru timp. Acumulând și întârindu-și forțele prin mobilizare și prin construcția de extinse linii de apărare, de data aceasta, rușii nu pleacă nicăieri.

Aceasta a lăsat Ucraina cu o singură opțiune: lansarea unor atacuri frontale împotriva pozițiilor puternic apărate, aproape asemănătoare Frontului de Vest din Primul Război Mondial, unde linia tranșeelor se întindea continuu din Elveția până la mare, fără ca nicio parte să obțină un avans decisiv timp de patru ani. Un astfel de rezultat astăzi ar lăsa Kievul vulnerabil la schimbările de opinie din Occident, dată fiind posibilitatea unei președinții a lui Trump sau a oboselii europene. Acesta este un lucru de care președintele Zelensky trebuie să fie conștient; și poate cauza o mare îngrijorare.

Întrebarea care trebuie pusă este: sunt ucrainenii pregătiți – din punct de vedere militar, politic, financiar – să ducă la capăt luni și potențial ani de astfel de atacuri pentru a penetra centuri defensive de tipul celor din perioada 1914-1918, cu capcane pentru tancuri, sârmă ghimpată, câmpuri minate, bunkere și linii de tranșee? Ministerul Apărării din Marea Britanie a descris aceste fortificații rusești ca fiind „unele dintre cele mai extinse sisteme de lucrări defensive militare văzute în orice parte a lumii”.

În sud, care pare să fie principala sforțare a Kievului în prezent, terenul este în mare parte teren agricol deschis, cu puține abordări acoperite, făcând surpriza, un factor critic pentru succesul în război, practic imposibilă. Această lipsă de surpriză accentuează doar inferioritatea de luptă a Kievului.

Ucraina este deja depășită numeric în toate capabilitățile militare. Deficitul său grav de vehicule blindate înseamnă că Kievul abordează această ofensivă cu imensă prudență. Multe tancuri și vehicule de luptă de infanterie furnizate de NATO au fost eliminate în timpul primelor atacuri de sondare și, în consecință, cele mai multe dintre restul acestor active sunt ținute în spate pentru a evita și mai multe pierderi. Acest lucru este înțelegător – însă doar un asalt îndrăzneț, concertat, cu o armată masivă ar putea învinge rușii.

Care este deci principala problemă? Unele figuri de la Kiev indică lipsa sprijinului aerian, subliniind reticența partenerilor occidentali de a furniza avioane F-16 (deși Marea Britanie s-a angajat deja să pregătească piloți). Dar acest lucru nu ar rezolva dilemele imediate ale Kievului.

Este nevoie de luni pentru a pregăti, apoi mult mai multe luni pentru a transfera avioanele. În plus, așa cum a subliniat deja generalul american Mark Milley, „Ruşii au 1000 de avioane de generația a patra. Dacă vrei să te confrunți cu Rusia în aer, ai nevoie de o cantitate substanțială de avioane de generația a patra și a cincea.” Trebuie să recunoaștem două lucruri: acest lucru nu este posibil în contextul actual și puterea aeriană nu este o soluție magică oricum.

Alții au sugerat că planificatorii și strategii NATO ar trebui să fie mai implicați. Cu toate acestea, ei deja ajută într-o mare măsură, uneori bine și alteori nu.

În cele din urmă, posibilitatea unei redresări a Ucrainei se rezumă la capacitatea sa de a efectua atacuri frontale. Această strategie a fost criticată cel puțin de la Primul Război Mondial de teoreticienii militari care laudă pe bună dreptate virtuțile „abordării indirecte” – aceea de a înainta pe linii de rezistență redusă pentru a perturba echilibrul inamicului înainte de a ataca în apărările slăbite din linia frontului. Dar dată fiind poziția Kievului, ucrainenii nu au privilegiul de a filozofa.

Occidentul, între timp, ar trebui să se concentreze pe furnizarea echipamentului practic potrivit, cum ar fi kit-uri de deminare pentru a curăța trasee prin obstacolele inamice, muniții cu grupări și rachete cu rază lungă ATACM. Va fi nevoie de concentrare pe războiul murdar pe uscat – și nu de visuri aeriene – pentru a echilibra situația.

Articol scris de col. Richard Kemp, pentru The Telegraph

Distribuie Distribuie Comentarii