Am urmărit cu mare atenție primele apariții publice ale dlui Nicușor Dan din noua calitate de candidat la președinția României pentru a înțelege viziunea despre funcția prezidențială și atribuțiile ei, scrie Ioana Ene Dogioiu pe spotmedia.ro .

În mod cert domnia sa a devenit un om politic abil, și-a înțeles culoarul politic pe care s-a grăbit să-l ocupe și, mai ales, electoratul țintă, adică un public care caută ceea ce caută și publicul lui Călin Georgescu, dar, desigur, cu altă orientare, occidentală, și de altă calitate intelectuală autentică.

Pe fond, însă, așteptarea este tot una mesianică, a salvatorului necesar prin simpla sa existență nu prin ceea ce în mod realist poate să facă. Constat, cu o doză îngrijorare, la susținătorii lui ND ceea ce am văzut și la cei ai lui Călin Georgescu, adică o impermeabilitate uneori agresivă la argument și dubiu, un dezinteres total pentru orice informații sau fapte a căror clarificare a fost vehement cerută în cazul altor actori politici și nu doar o aderență, ci de-a dreptul o nevoie de lozinci de tip axiomă.

Pentru că vestirile lui ND despre reformarea statului, a administrației, a justiției nu se bazează pe niciun argument legislativ, constituțional, pe nicio atribuție concretă a președintelui, ci pe proiecția unei puteri mesianice de a ridica toiagul și a împărți apele.

Să le luăm pe rând.

1.„Eu cred că Bucureștiul are de câștigat dacă în România se face acea reformă administrativă pe care oamenii o așteaptă și de care e atâta nevoie, indiferent de cine o să fie primar. Pe scurt, eu cred că Bucureștiul o va duce mai bine cu mine președinte decât cu mine primar (…) este, în opinia mea, o mare oportunitate să schimbi modul în care funcționează administrativ România ”, a spus Nicuşor Dan la Europa FM.

Deci ND vestește că va declanșa reforma administrativă în România, dar nu spune concret cum, ce atribuții prezidențiale pot realiza acest obiectiv. Și nici nu prea are cum, cât timp nu există nicio atribuție directă. Singurul mod în care poate face asta este prin intermediul unei majorități parlamentare pe care să o controleze. Cum poate face asta un președinte independent nu știm.

Și, cât timp nu știm, reforma administrativă este vânzarea unui iluzii.

2. Întrebat la Europa Fm cum vede concret reformarea Justiției și lupta anticorupție, ND a vorbit mai întâi despre Inspecția Judiciară care “să-i sancționeze pe cei 3-5% dintre judecători de care toți avocații pe care îi întrebați o să vă spună că nu sunt ceea ce trebuie pentru sistemul de justiție.”

În primul rând, ND nu știe ce vrea să reformeze, adică funcționarea instituțiilor, deși acesta este unul dintre atributele sale forte, după cum susține. Inspecția Judiciară nu sancționează pe nimeni, așa cum procurorii nu condamnă. Inspecția Judiciară anchetează disciplinar și poate propune o sancțiune pe care să o aplice sau nu CSM ca instanță de judecată, după care ICCJ se pronunță asupra contestației depusă de partea nemulțumită de judecata CSM.

Dar aici e mai mult decât neștiință, mă tem, e și o problemă de mentalitate. ND nu cere anchete corecte, ci direct sancțiuni, deci stabilește domnia sa vinovăția pe baza a ceea ce spune gura lumii.

Cum facem cu avocații care consideră că domnia sa ar fi trebuit să piardă procesul cu ANI? Cum facem cu avocații infractorilor condamnați care vituperau seară de seară împotriva judecătorilor și a LCK?

De fapt, am văzut mai târziu la Digi TV că și munca dnei Kovesi îi cam pute lui ND pentru că oamenii erau scoși cu cătușe din DNA ceea ce însemna, potrivit domniei sale, că anticorupția luase viteză prea mare.

Cătălin Striblea a insistat să afle cum va impulsiona dl Dan atât CSM, cât și IJ, cât timp nu are putere de decizie în forul magistraților. Lunga pauză înainte de a răspunde sugerează că ND nu se gândise la asta.

“Prin discuții individuale și apoi în ședințe oficiale ale CSM președintele poate duce zona de justiție unde cetățenii o doresc, astfel încât actul de justiție să fie cât mai corect”. Aceasta este o lozincă, nu un plan dacă nu plecăm de la premisa că tot ce lipsea în CSM era vocea care să ilumineze calea dreaptă.

De fapt, necesara reformare a Justiției presupune corectarea Legilor Justiției, ceea ce nu poate face decât o majoritate parlamentară, președintele nici drept de inițiativă legislativă nu are. Presupune un ministru al Justiției care să facă propuneri meritocratice pentru șefia parchetelor, dar el nu este nici propus, nici numit de președinte, ci de partidele la guvernare.

3. Că Matei Păun este foarte apropiat de ND din 2016 este un fapt recunoscut de domnia sa. Dl Dan spune că și decizia candidaturii a luat-o după consultarea cu Matei Păun. Tot fapt este că dl Păun are simpatii putiniste conform unor luări de poziție publice, chiar dacă după un timp le-a șters de pe rețelele sociale. Tot fapt este că dl Păun este fondatorul unei bănci de investiții care lucrează inclusiv la Minsk, zona prin excelență dominată de Kremlin.

„Eu sunt un om în spațiul public de peste 15 ani. Deci cred că orice fel de poziționare, în opinia mea, trebuie să se raporteze la mine și la activitatea mea publică de 15 ani. Nu trebuie să ne ducem să vedem cu cine mi-am strâns mâna, ce crede respectiva persoană”, spune ND.

Da, esențial este profilul propriu al candidatului, însă despre ND ne amintim și episodul Pungești, care a dus la accentuarea dependenței României de gazele rusești, și laudele din partea Sputnik pentru poziționarea în speța gazelor din Marea Neagră, și eludarea unei poziționări ferme în chestiunea agresării Ucrainei.

După cum oriunde în lume anturajul președintelui, cu cine a dat mâna reprezintă un criteriu esențial de evaluare. Așa cum a fost recent în cazul dlui Geoană.

4. Deși vorbește mult despre onestitate, ND refuză asumarea pe chestiuni intens dezbătute în recenta campanie electorală. De exemplu, chestiunea adopțiilor copiilor de către cuplurile gay. Având în vedere orientarea ideologică destul de cunoscută a dlui Dan este foarte probabil să fie împotrivă, dar indiferent cum ar fi, onestitatea ar impune asumarea. Ea are costuri electorale și numai un om politic de tip vechi refuză să le asume. Strategia catch all nu este nici onestă, nici garantat câștigătoare.

Toate acestea nu înseamnă că ND nu trebuie votat. Înseamnă doar că evaluarea și așteptările trebuie să fie realiste, că lozinca nu ține loc de plan viabil, că tot ce este suspect în privința unuia trebuie considerat la fel și în privința altuia și că mesianismul pro-occidental nu este mai bun decât cel naționalist extremist.

Distribuie Distribuie Comentarii