Înotătorul român David Popovici, favorit în cursele de 100 m și 200 m liber la campionatele mondiale de la Fukuoka (Japonia) a explicat într-un interviu pentru publicația franceză L’Equipe că refuză să își dezvolte musculatura pe modelul celorlalți sprinteri pentru că stilul său de înot presupune un corp mai zvelt, care să alunece mai ușor prin apă.

Popovici a mai spus și că atenția la detalii, precum poziționarea unui deget în timpul cursei, face deseori diferența, și a declarat că refuză prezența pe rețelele sociale pentru că acestea îi distrag atenția.

David Popovici concurează marți, de la ora 14.02, în finala CM la 200 mtri liber. Urmărește cursa LIVETEXT pe G4Media.

Vezi mai jos cele mai importante declarații ale lui Popovici:

Am descoperit stoicismul prin intermediul antrenorului meu în urmă cu câțiva ani. El a vrut să mă ajute să depășesc momentul prezent și să devin cea mai bună versiune a mea, pentru că aveam emoții atunci când participam la o competiție. Mi-a vorbit despre această filozofie. Și apoi, de-a lungul anilor, a început să-mi dea cărți despre stoicism. Am încercat să le citesc când eram mai tânăr, dar erau prea dificile, prea profunde. De-a lungul anilor, am devenit mai interesat. Iar acum pot spune că încerc să transpun această filozofie în viața mea, nu doar în înot.

Dacă ar trebui să rezum în câteva cuvinte ceea ce mă inspiră în filosofie, este o frază simplă: „Fii fericit cu ceea ce ai”. Dacă pot fi mulțumit cu ceea ce am, cu ceea ce fac, cu ceea ce pot avea, voi fi fericit în viață. Nu contează câte posesiuni materiale pot dobândi. Dacă începi să iubești procesul, nimic nu-l poate opri. Există o vorbă care spune că omul care iubește să meargă va merge mai departe decât cel care și-a părăsit destinația. Întotdeauna.

Una dintre principalele lecții pe care le-am învățat citind scrierile stoicilor este că nu pot controla decât reacția mea la lucruri care nu sunt sub controlul meu. Dacă se întâmplă ceva care nu se află sub controlul meu, care vine din lumea exterioară, ar fi bine să nu mă îngrijorez prea mult. Poți controla doar lucrurile pe care le poți influența. Așa că îmi păstrez calmul, nu-mi fac griji pentru nimic din ceea ce nu se află sub controlul meu. Și făcând asta, pot trăi o viață mai liniștită.

Vreau să studiez psihologia pentru că vreau cu adevărat să îmi înțeleg mai bine creierul și nu neapărat psihologia sportivă. Vreau să învăț despre lumea din jurul meu și să încerc să înțeleg oamenii în toate situațiile lor de viață. Mama mea este psiholog. Ea are această latură mai sensibilă și mai emoțională. Cred că ea a fost cea care mi-a transmis această pasiune.

Ori de câte ori mă pui lângă majoritatea concurenților mei, se poate vedea cu ochiul liber că sunt mai slab și puțin mai mic (1,90 m, 79 kg). Dar, odată intrat în apă, poți vedea că este complet diferit. Problema e că, cu cât ai mai mulți mușchi, cu atât vei fi mai greu. Cu cât ești mai greu, cu atât te vei scufunda mai mult. Putem munci mai mult în sala de sport, să ridicăm greutăți, dar nu vrem să o facem pentru că nu mă va ajuta. În termeni foarte simpli, dar logici, înotul înseamnă să știi cum, cât de repede și cât de eficient poți trece prin apă cu un efort minim. Nu contează cum arăți, dacă poți face exact asta, ești bun la înot.

Când sunt în apă, mă simt în afara timpului. Oricare ar fi stresul pe care îl simt în viața mea personală sau școlară, când sunt în apă, sunt în apă și atât. Sunt pur și simplu în acest moment. Plutesc. Uit de tot. Și îmi place în mod deosebit să înot în mare sau în ocean, pentru că ai și mai mult din acel instinct natural în tine. Înotul, ca și alergarea, este un sport pe care strămoșii noștri l-au folosit pentru a se adapta și a trăi. Trebuia să alerge pentru a vâna prada sau pentru a scăpa de prădători și înotau pentru că trebuia să călătorească și să traverseze râuri.

Poate părea ușor sau mai ușor decât alții, dar nu este ușor. Este de fapt o chestiune de tehnică. Tehnica la care eu și antrenorul meu lucrăm de aproape zece ani. La început, când am început să înot în stilul crawl, am fost puțin criticat, presupun că din cauza acestei tehnici ciudate, dar antrenorul meu a văzut adevăratul potențial al acestei tehnici și nu a vrut să o schimbe. Pur și simplu am lucrat la tehnica pe care am inventat-o eu. M-am născut cu ea și m-a ajutat foarte mult.

Una dintre principalele diferențe care mă diferențiază de ceilalți sportivi este atenția mea la detalii. Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă în simplul act de a întinde degetul. Poziția degetelor te poate costa până la o jumătate de secundă din șaizeci de bătăi în stilul crawl frontal, asta înseamnă foarte mult, mai ales pe distanțele pe care le înot eu. Atenția la detalii este cheia. Poți să muncești cât de mult vrei, dar dacă nu ai o viață organizată, o viață de sportiv, o viață axată pe sport, vei munci mai mult sau mai puțin în zadar. Trebuie să fii atent la alimentație, la somn, la câte petreceri mergi, de exemplu. Pur și simplu la atitudinea ta față de viață.

Pur și simplu nu sunt foarte activ pe rețelele de socializare. Este și ideea antrenorului meu. De exemplu, dacă aș intra pe Instagram, mă voi uita mereu la numărul de like-uri pe care le primesc, la numărul de mențiuni, comentarii, tag-uri etc. Există această dopamină, această plăcere instantanee, care vine și pleacă foarte repede. Este distractiv pe moment, o doză de dopamină. Dar, odată ce s-a terminat, te simți și mai gol. Așa că încerc să mă îndepărtez cât mai mult posibil de toate aceste reminiscențe constante ale succesului meu, pentru că nu cred că ele mă definesc.

Te gândești și la cursa de 400 m? Pentru moment, este încă puțin cam devreme. Sunt foarte obișnuită cu formatul de 100 și 200, acum învăț 400. Este dificil să te antrenezi acolo, lucrăm la asta și este greu. La un moment dat, voi fi capabil să o fac bine într-o competiție.