De citit!
Au existat multe dezbateri în ultima vreme cu privire la ce generație de americani este cea mai vinovată pentru eșecurile actuale ale SUA ca societate. „Baby boomers” (cei născuţi între 1946 şi 1974) dau vina pe „millennials” (1980-2000) pentru că sunt slabi, leneși și plini de drepturi; „millennials” dau vina pe „boomers” pentru ruinarea sistemului înainte de a se fi născut ei, timp în care primii s-au bucurat de fructele unei economii mai prospere.
Răspunsul real este că parțial vina aparţine AMBELOR generații, dar nu din motivele invocate adesea. Conflictul „boomer” vs. „snow flake” (adulţii tineri din deceniul 2 al acestui secol) este o narațiune controlată care evită în mod deliberat problemele mai mari la îndemână. Da, cele mai noi generații de americani au fost complet efeminate, dar cred că acest aspect face parte dintr-o agendă mai mare, iar părinții de baby boomer au jucat fără să vrea și prostește un rol de sprijin.
În războiul de generaţia a 4-a, conceptul este acela de a distruge o națiune sau o civilizație fără a folosi o confruntare militară directă, cel puțin, nu imediat. În schimb, scopul este de a destabiliza societatea țintă din interior și de a lăsa cetățenii să se autodistrugă. Apoi, odată ce populația se află într-un haos suficient, vă deplasați cu forțele militare și o preluați, întâlnind o rezistență minimă pe parcurs.
Strategia poate fi folosită și pentru a submina și controla o populație de către propriul guvern, sau de către elitele din cadrul acelui guvern, ca mijloc de a opri o posibilă rebeliune împotriva structurii de putere oficiale. Cu alte cuvinte, utilizați haos controlat pentru a crea panică și slăbiciune, și apoi acaparează mai multă putere, în timp ce cetățenii sunt distraşi și dezorganizaţi.
Pentru a crea haos și panică într-o populație, această populație este nevoie să fie complet nepregătită să facă față evenimentelor de criză. Cetăţenii este nevoie să fie „înmuiaţi” din punct de vedere mental și indecişi, altfel ar putea deveni mai degrabă autonomi și sfidători decât fricoși și ușor de controlat.
Am studiat recent metode psihologice de condiționare folosite pentru a pregăti oamenii pentru scenarii de luptă și criză. Expresia „inoculare de stres” apare adesea. În anumite ramuri și unități ale armatei americane se pune un accent sporit pe inocularea stresului (dincolo de formarea de bază), ca mijloc de întărire a soldaților și a curajului lor, astfel încât, atunci când se află în cele din urmă într-o situație de luptă în care ar putea muri, ei să nu intre în panică și să permită adrenalinei să preia procesele motorii și de gândire.
Structurile de think-tank ale Departamentul Apărării, cum ar fi DARPA, au publicat ample cărți albe pe această temă, și inocularea stresului este, de asemenea, utilizată într-o anumită măsură pentru a trata persoanele cu tulburare de stres post-traumatic.
Capacitatea de a funcţiona calm sub stres este cheia pentru a combate entuziasmul. Cei mai eficienți războinici și cei mai de succes oameni din viață, de obicei, au capacitatea de a gestiona stresul și de a funcţiona la un nivel ridicat în timp ce alte persoane se blochează sub teroare. Istoric, multe civilizații au fost foarte atente la modul în care aleg și pregătesc războinici pentru apărare. Triburile americane native, de exemplu, își verificau cu atenție războinicii și se asigurau că au ales oameni care NU vor fugi la primul semn de probleme; mai degrabă, au ales bărbați pe care știau că vor înfrunta problemele direct. O grupare mică de bărbați pregătiți psihologic a fost considerată mult superioară unei vaste armate de pişăcioşi și isterici.
Verificarea psiho-mentală a persoanelor pentru abilitățile de management al stresului a fost o practică umană obişnuită timp de de mii de ani. Unii oameni se nasc pur și simplu cu o capacitate mai mare în această direcție, dar mulți alții pot fi instruiți prin inocularea stresului folosind metode de bază. Cheia este ca oamenii să înceapă să învețe managementul stresului atunci când sunt copii. Aceasta le cere să treacă prin experiențe care provoacă stres acut pe termen scurt, mai degrabă decât stres cronic pe termen lung.
Stresul acut pe termen scurt întărește timpul de răspuns rațional și crește încrederea și stabilitatea psihologică prin acomodarea unei persoane la surpriză și șoc. Stresul cronic pe termen lung face opusul, nepermițându-i niciodată persoanei să se acomodeze și determinând-o să revină la o stare constantă de frică. Evenimentele de stres acut includ exerciții fizice, jocuri competitive, plasarea subiecților în medii nefamiliare, fiind forțați să se adapteze, să preia în mod regulat seturi de abilități noi și utile, să se insiste cu un set de abilități până când acesta este stăpânit, și chiar interacțiuni cu grupuri mai mari de persoane necunoscute, cum ar fi în vorbirea în public.
S-ar putea aplica, de asemenea, conceptul filosofic antic Zen la inocularea de stres, în special practica de a stăpâni o abilitate atât de complet încât o persoană devine „una” cu acel talent, și astfel „una” cu el însuși și locul lui în lume. Dacă ați întâlnit vreodată o persoană care este un adevărat maestru al unei abilități utile, știți că ei tind să fie extrem de calmi și încrezători, sunt oameni care nu se panichează ușor, indiferent de situație.
În timp ce cercetam metodele de inoculare a stresului, mi-au apărut următoarele întrebări:
Ce se petrece dacă o societate face EXACT OPUSUL la aceasta?
Ce se petrece dacă o întreagă generație de copii ar fi ocrotită în mod deliberat de toate formele de stres acut pe termen scurt?
Ce se petrece dacă ar fi încurajați să nu muncească din greu pentru nimic?
Ce se petrece dacă nu li s-a oferit niciun stimulent pentru a atinge vreun obiectiv?
Ce se petrece dacă competiția a fost descurajată și copiii au fost învățați să o disprețuiască ca „barbară” și „debilitantă”?
Ce se petrece dacă realizarea personală a fost respinsă și ideea „câștigării într-o competiţie” a fost eliminată în numele „echității și egalității”?
Ce se petrece dacă o generație de copii a fost atât de slăbănogită și neinstruită în gestionarea stresului încât se panichează și aleargă la cel mai apropiat reprezentant al autorităţii pentru a cere ajutor la primul semn de probleme?
Ce se petrece dacă au fost atât de răsfățați încât nu au învățat niciodată să aibă grijă de ei înșiși?
Ce se petrece dacă toate experiențele lor de viață ar fi sub forma unei lumi digitale fantastice sigure, izolate, în care nu există niciun risc real?
Acum imaginați-vă că luați această generație extrem de înmuiată și protejată și o expuneți brusc unui eveniment de criză masiv, cum ar fi un accident economic, sau chiar amenințarea unei pandemii globale. Cum ar putea acest grup de copii, care ajung la maturitate fără abilități practice sau rezistenţă emoțională, să răspundă la situație? Toate acțiunile lor ar fi de reacție și înrădăcinate în panică și teroare. Pentru că nu s-au antrenat niciodată să se ocupe de evenimentele de stres acut, ei sunt acum o bombă cu ceas umblătoare de frică. Ar putea raspunde fugind si ascunzându-se, sau ar putea răspunde cu violenţă, dar în orice caz nu vor avea autocontrol şi vor fi conduşi de emoţie şi adrenalină, mai degrabă decât de logică şi raţiune. Nu ar fi acesta cel mai eficient mod de a distruge sau domina o națiune în numai două decenii?
În America de astăzi, în generaţiile mai tinere se manifestă mai evident trendul războinicilor pentru justiție socială și incapacitatea lor totală de a funcționa în societatea adultă normală fără o protecție constantă. Care este scopul unor concepte precum „spații sigure”, avertismente de declanșare, diversitate forțată, intersecționalitate, teorie critică a rasei, micro-agresiuni, părtinire implicită etc., altele decât să înnebunească artificial oamenii, astfel încât să nu fie niciodată nevoiți să facă faţă unor experiențe nefaste?
Singurul motiv pentru existența așa-numitelor „grupuri de victime” este ca persoanele care nu au competențe de gestionare a stresului să continue să evite orice eveniment de stres acut pentru tot restul vieții, făcând inacceptabile din punct de vedere social sau juridic criticarea lor, discriminarea lor ca persoane fizice, sau să se pună cerințe practice asupra lor. Ei devin o clasă protejată cu privilegii speciale. Ei neagă necesitatea de a concura pe bază de merit în lumea muncii, deoarece ei pretind că orice concurență este „rasistă” și creează inegalitate.
Orice element care le provoacă stres este imediat considerat o „agresiune” împotriva lor personal, și toți factorii de stres sunt trataţi ca fiind la fel de ofensatori; adică, o insultă sau critică devine egală cu un atac fizic, și ei reacționează cu același nivel de panică emoțională la ambele. Cred că acesta este un factor major în graba unor tineri de a se alătura „mișcării trans”, deoarece reprezintă o modalitate ușoară de a obține statutul de grup victimă și de a obține astfel protecție împotriva stresului.
Această variantă a copilăriei perpetue s-a dezvoltat din aer? Dovezile spun că nu. Cum mișcarea de justiție socială cu toate bazele sale marxiste a fost finanțată și gestionată direct de organizații elitiste precum Fundația Rockefeller și Fundația Ford, devine clar că efeminarea tineretului american nu este o evoluție naturală, ci un program gândit. Acest aspect este recunoscut în mod deschis în cartea lui Alison R. Bernstein Funding The Future: Philanthropy’s Influence On Americas Higher Education (Finanțarea viitorului: Influența filantropiei asupra învățământului superior din America). Bernstein este vicepreședinte pentru educație la Fundația Ford și fost decan asociat al Facultății Princeton.
Şi totuşi, nu doar lunaticii SJW (războinicii justiţiei sociale) sunt problema. Un număr mare de tineri se găsesc complet nepregătiți pentru viața adultă și îi învinuiesc pe „boomers” indirect pentru eșecurile lor. Contrar credinței populare, „boomers” nu au avut nimic de-a face cu declinul economiei americane. Dacă doriți să găsiți vinovații din spatele problemei dumneavoastră financiare, vă sugerez să aflaţi care este istoria Federal Reserve și modul în care instituția a distrus în mod sistematic puterea de cumpărare a monedei noastre și economia noastră.
Dacă „boomers” sunt vinovaţi pentru ceva, este pentru modul lor falimentar de a fi părinți. Ei au crescut o generație de molâi și rareori au pus la îndoială propaganda oficială şi a mass-media care le-a spus că „părinții elicopter” și „modelul stimei de sine” a fost cel mai bun mod de a crește copiii. În acest timp, probabil, din dragoste, „boomers” şi-au răsfăţat copiii atât de mult și i-au protejat de orice stres acut, astfel încât acum, ca adulți tineri, ei nu au nicio capacitate de a reuși într-o lume în care instinctele de supraviețuire ar putea fi necesare.
Luați în considerare cea mai comună plângere în rândul adulților de generație următoare – că toți „boomers” se bucură de a fi proprietari de case, în timp ce ei nu vor fi niciodată în măsură să-și permită privilegiul, deoarece „boomers” au ruinat economia. Acest aspect, susțin ei, este motivul pentru care „boomers” nu ar fi cazul să aibă permisiunea să critice inactivitatea și lenea „millennials”. Cu toate acestea, majoritatea „boomers” a fost necesar să plece de acasă și să devină adulți la vârsta de 18 ani (unii dintre ei chiar mai devreme), în timp ce un număr mare de „millennials” trăiesc bine-merci cu mama și tata la peste 30 de ani, pe spinarea acestora, ca nişte paraziți, în loc să muncească şi să economisească.
Generaţia Z pare gata să facă la fel. „Boomers” și-au început viața adultă mai devreme și astfel au acumulat mai repede bunuri și bogăție. Desigur, cei care fac parte din „boomers” au partea lor de vină. Părinții elicopter au ajutat la ruinarea culturii americane, după cum numeroase studii psihologice indică faptul că protejarea copiilor de stres pe termen scurt distruge capacitatea lor de a face față provocărilor vieții ca adulți.
Totuși, fundamental, „boomers” au fost încurajați în fiecare moment să continue acest stil de a-şi creşte copiii de către mass-media și fundațiile elitiste. În special, Fundația Ford a fost o forță principală în spatele metodologiei moderne de creştere a copiilor și de educație publică prin evitarea stresului. Fundația a fost esențială în dezvoltarea unor programe precum Head Start și a cheltuit sute de milioane pentru formarea cadrelor didactice din școlile publice în metodologiile de justiție socială. Ford a fost, de asemenea, motorul principal din spatele creării National Education Television Center, care mai târziu a devenit PBS, și a finanțat astfel importante spectacole pentru copii ca Sesame Street și mister Rogers. Aceasta nu înseamnă neapărat că oamenii care au produs aceste spectacole au avut în vedere o agendă nefastă, ci doar că ambele spectacole au promovat adesea evitarea stresului, mai degrabă decât confruntarea şi managementul stresului.
Până în prezent, pregătirea prin inocularea stresului a devenit din ce în ce mai rară în rândul tinerilor din America și este eliminată rapid din școlile publice. Dacă istoria este un indicator, cele mai slabe generații care se confruntă cu o criză copleșitoare vor necesita protecție, așa cum a fost întotdeauna, fie că este vorba de protecție fizică sau de protecție financiară. Și inevitabil se vor întoarce la colectivismul guvernamental sau la elitele monetare pentru un sentiment de siguranță în schimbul libertăților lor. Ei nu își prețuiesc libertățile pentru că oricum nu s-au bucurat niciodată de sentimentul independenței. Comerțul pentru confort devine ușor pentru ei.
Nu toți americanii mai tineri suferă de această nenorocire. Mulți sunt cu voință puternică, dar ei admit de obicei liber că se simt izolați între majoritatea colegilor lor.
Mi se pare greu de crezut că este o simplă coincidență faptul că probabil cea mai slabă generație de americani se confruntă acum cu cea mai gravă serie de evenimente de criză din istoria noastră. Totul pare planificat.
Inocularea stresului este asemănătoare cu întărirea propriului sistem imunitar – uneori este necesar să treci prin boală atunci când ești tânăr pentru a-ți îmbunătăți imunitatea la boală mai târziu în viață. În mod similar, este necesar să vă confruntați cu evenimente de stres atunci când sunteți tineri, astfel încât să puteți face faţă mai bine unor evenimente de criză mai târziu în viață. În caz contrar, creşteţi la fel de maleabil ca un jeleu și la fel de ușor de devorat.
Vestea bună este că, și ajunși la vârsta adultă se poate învăța inocularea stresului. Pe măsură ce lumea noastră devine tot mai instabilă și mai nesigură, capacitatea noastră de a gestiona propriile temeri devine esențială pentru libertatea și viaţa noastră.
Autor: Brandon Smith
