De citit!
Reportajeisback : „Am făcut o facultate românească considerata de elita (în România) la care se dădea examen de admitere serios pe atunci. Cu toate acestea 75% din profesori erau pensionați la locul de munca, acoperiți de diplome și titluri inutile dar în fapt oameni care nu își cunoșteau aproape deloc domeniul. Am înțeles asta mai târziu în lumea reala.
Am avut și vreo 3 profesori excepționali. Din care unul a plecat definitiv în Franța, unul a ieșit la pensie și unul preda în continuare ca simplu profesor și este o somitate în domeniu la nivel international. Curios faptul ca a rămas în România.
Am fost 25 în grupa inițială și am terminat 12. Din ăștia 12 mai suntem 3 în tara. Restul sunt plecați în toată lumea dar mai ales în SUA și Canada. Unii sunt antreprenori, alții profesori universitari prin SUA, unii lucrează în domeniu sau în altele conexe și la unul i-am pierdut toti urma prin America de Sud. Cel mai inteligent din grupa este și cel mai bogat având un business internațional pe care îl conduce din Singapore. Este cu siguranță în top cei mai bogați romani doar ca nu ați auzit niciodată de el și nici nu cred ca veți auzi vreodată.
Revenind la cei 3 care suntem în România, sunt eu care ma încăpățânez încă sa rămân aici și mai sunt 2 profesori universitari. Prima este chiar rector, șef de lucrări. Aceasta femeie era cea mai slaba din grupa. Era cum s-ar zice pe românește "proasta grupei". Ultima care înțelegea orice. Cealaltă nu era chiar proasta gripei dar era tot pe acolo. Și este profesor universitar dar la ea era tradiție din familie de la mami și tați, foști membri comuniști de marca și actuali profesori universitari de tip comunist. Scuzabil, nu?
De ce scriu asta? Nu știu. Azi m-a sunat un fost coleg. Se întoarce în România și face o firma de construcții cu specializarea infrastructura. Asta a făcut 15 ani în SUA. Are și un private equity in spate pentru investiții. Nu i-am zis ca e nebun. Îl las. Îl las sa vad ce zice. Sunt curios cum i se pare România după aproape 17 ani de SUA. El vede oportunități momentan. Nu am vrut sa îl contaminez cu negativismul meu și zgura de frustrări. Îl las. Sunt curios. Sunt curios ce zice peste 6 luni. Poate îl invit sa scrie aici.
Vom vedea....”
