<< Știam că asta se va întâmpla.

„George, trebuie să înțelegi că Ucraina nici măcar nu este o țară. O parte din teritoriul său se află în Europa de Est și cea mai mare parte ne-a fost dată nouă”. Acestea au fost cuvintele de rău augur ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, spuse președintelui George W. Bush, la București, România, la un Summit NATO, în aprilie 2008. >>

• Un text semnat de Fiona Hill, pentru The New York Times . Doamna Hill a fost ofițer de informații specializat în Rusia și afaceri eurasiatice, în perioada președinților George W. Bush și Barack Obama, și a lucrat în Consiliul Național de Securitate, în timpul președintelui Donald Trump.

<< Domnul Putin era furios: NATO tocmai anunțase că, în cele din urmă, Ucraina și Georgia se vor alătura alianței. Aceasta a fost o formulă de compromis pentru a atenua preocupările aliaților noștri europeni – o promisiune explicită de a se alătura blocului, dar nu un calendar specific pentru aderare.

La acea vreme, eram ofițerul național de informații pentru Rusia și Eurasia, parte dintr-o echipă care îl informa pe domnul Bush. Noi l-am avertizat că dl Putin va vedea măsurile menite să aducă Ucraina și Georgia mai aproape de NATO ca pe o mișcare provocatoare, care ar declanșa probabil o acțiune militară preventivă a Rusiei. Dar în cele din urmă, avertismentele noastre nu au fost băgate în seamă.

În patru luni, în august 2008, Rusia invada Georgia. Ucraina a înțeles mesajul tare și clar al Rusiei. În următorii câțiva ani, a dat înapoi în privința aderării la NATO. Dar în 2014, Ucraina a vrut să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, crezând că aceasta ar putea fi o cale mai sigură către Occident. Moscova a lovit din nou, acuzând Ucraina că se uită după o ușă dosnică spre NATO, a anexat peninsula Crimeea, care aparținea Ucrainei, și a declanșat un război prin proxy în regiunea Donbas, din sud-estul Ucrainei. Reacțiile mute ale Occidentului la invaziile din 2008 și 2014 l-au încurajat pe domnul Putin.

De data aceasta, scopul domnului Putin este mai mare decât închiderea „ușii deschise” de NATO pentru Ucraina și ocuparea unor teritorii – el vrea să evacueze Statele Unite din Europa. După cum probabil ar pune el problema: „La revedere, America. Nu lăsa ușa să te lovească la ieșire”.

După cum am văzut în peste două decenii de observare a domnului Putin și de analiză a mișcărilor sale, acțiunile sale sunt intenționate, iar alegerea sa pentru acest moment pentru a arunca mănușa în Ucraina și Europa este foarte intenționată. Are o obsesie personală pentru istorie și aniversări. Decembrie 2021 a marcat 30 de ani de la dizolvarea Uniunii Sovietice, când Rusia și-a pierdut poziția dominantă în Europa. Domnul Putin vrea să ofere Statelor Unite gustul aceluiași medicament amar pe care l-a înghițit Rusia în anii 1990. El crede că Statele Unite ale Americii se află în prezent în aceeași situație ca Rusia după colapsul sovietic: slăbite grav în țară și în retragere în străinătate. El crede, de asemenea, că NATO nu este altceva decât o extensie a Statelor Unite. E o rutină la oficialii și comentatorii ruși să nege orice acțiune sau gândire strategică independentă altor membri NATO. Așadar, când vine vorba de alianță, toate mișcările Moscovei sunt îndreptate împotriva Washingtonului.

În anii 1990, Statele Unite și NATO au forțat Rusia să retragă rămășițele armatei sovietice din bazele lor din Europa de Est, Germania și țările baltice. Domnul Putin vrea ca Statele Unite să sufere în mod similar. Din perspectiva Rusiei, dificultățile interne ale Americii, după patru ani de președinție dezastruoasă a lui Donald Trump, precum și fisurile create în relația cu aliații SUA și apoi retragerea bruscă a Americii din Afganistan, semnalează slăbiciune. Dacă Rusia va apăsa suficient de tare, domnul Putin speră că va putea ajunge la un nou acord de securitate cu NATO și Europa pentru a evita un conflict deschis, iar atunci va fi rândul Americii să plece, luându-și cu ea trupele și rachetele.

Ucraina este atât ținta Rusiei, cât și o sursă de pârghie împotriva Statelor Unite. În ultimele câteva luni, domnul Putin a blocat administrația Biden în jocuri tactice nesfârșite care au pus Statele Unite în defensivă. Rusia mută forțele la granițele Ucrainei, lansează jocuri de război și intensifică comentariul visceral. În documentele oficiale recente, a cerut garanții ferme că Ucraina (și alte foste republici ale URSS) nu vor deveni niciodată membri NATO, că NATO se va retrage de pe pozițiile ocupate după 1997 și, de asemenea, că America își va retrage propriile forțe și arme, inclusiv rachetele sale nucleare. Reprezentanții ruși susțin că Moscova „nu are nevoie de pace cu orice preț”, în Europa. Unii politicieni ruși sugerează chiar posibilitatea unui atac preventiv împotriva țintelor NATO pentru a se asigura că știm că sunt serioși și că ar trebui să răspundem cerințelor Moscovei.

Timp de săptămâni, oficialii americani s-au înghesuit pentru a înțelege documentele oficiale raportat la cererile Rusiei și comentariul contradictoriu, s-au gândit la cum să-l descurajeze pe domnul Putin în Ucraina și s-au grăbit să vorbească în cadrele cronologiei lui.

În tot acest timp, domnul Putin și emisarii săi și-au intensificat declarațiile. Oficialii de la Kremlin nu doar au contestat legitimitatea poziției Americii în Europa, ci au și ridicat întrebări cu privire la bazele Americii în Japonia și rolul acesteia în regiunea Asia-Pacific. De asemenea, ei au sugerat că ar putea trimite rachete hipersonice la ușa din spate a Americii, în Cuba și Venezuela, pentru a reînvia ceea ce rușii numesc Criza din Caraibe, din anii 1960.

Domnul Putin este un maestru al stimulării coercitive. El produce o criză în așa fel încât să poată câștiga indiferent de ceea ce face altcineva. Amenințările și promisiunile sunt în esență unul și același lucru. Domnul Putin poate invada din nou Ucraina, sau poate lăsa lucrurile acolo unde sunt și doar să consolideze teritoriul pe care Rusia îl controlează efectiv în Crimeea și Donbas. El poate stârni necazuri în Japonia și poate trimite rachete hipersonice în Cuba și Venezuela, sau nu, dacă în Europa lucrurile merg așa cum dorește.

Domnul Putin face un joc mai lung, strategic și știe să se impună în câmpul tactic. Are Statele Unite exact acolo unde vrea. Poziția și amenințările sale au stabilit agenda în dezbaterile europene de securitate și ne-au atras toată atenția. Spre deosebire de președintele Biden, domnul Putin nu trebuie să-și facă griji cu privire la alegerile de la jumătatea mandatului sau la reacția negativă a propriului său partid sau a opoziției. Domnul Putin nu este îngrijorat de presa proastă sau de ratingurile slabe din sondaje. El nu face parte dintr-un partid politic și a zdrobit opoziția rusă. Kremlinul a redus la tăcere presa locală independentă. Domnul Putin are în față cursa pentru realegere în 2024, dar singurul său adversar viabil, Aleksei Navalnîi, este închis într-o colonie penitenciară din afara Moscovei.

Așa că domnul Putin poate acționa după cum dorește, când alege. Făcând abstracție de starea de sănătate, Statele Unite vor trebui să se lupte cu el în anii următori. În acest moment, toate semnele indică faptul că domnul Putin va bloca Statele Unite într-un joc tactic nesfârșit, va scoate mai multe bucăți din Ucraina și va exploata toate fricțiunile și fracturile din NATO și Uniunea Europeană. Ieșirea din criza actuală necesită acțiune, nu reacție. Statele Unite trebuie să modeleze răspunsul diplomatic și să implice Rusia în condițiile Occidentului, nu doar ale Moscovei.

Desigur, Rusia are unele preocupări legitime în materie de securitate, iar aranjamentele europene de securitate ar putea cu siguranță să aibă o gândire nouă și reînnoire după 30 de ani. Washington și Moscova pot discuta multe despre forțele convenționale și nucleare, precum și în domeniul cibernetic și pe alte fronturi. Dar o nouă invazie rusă a Ucrainei și dezmembrarea și neutralizarea Ucrainei nu pot fi o problemă de negociere între SUA și Rusia și nici un element rând în securitatea europeană. În cele din urmă, Statele Unite trebuie să-i arate domnului Putin că se va confrunta cu o rezistență globală, iar agresiunea lui Putin va pune în pericol relațiile politice și economice ale Rusiei mult dincolo de Europa.

Contrar premisei domnului Putin, din 2008, conform căreia Ucraina „nu este o țară reală”, Ucraina este membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite, din 1991. Un alt atac rusesc ar provoca întregul sistem ONU și ar pune în pericol aranjamentele care le-au garantat statelor membre suveranitatea de la al Doilea Război Mondial — e asemănătoare cu invazia Irakului a Kuweitului în 1990, dar la o scară și mai mare. Statele Unite și aliații săi, precum și Ucraina însăși, ar trebui să ducă această problemă la Națiunile Unite și să o prezinte Adunării Generale, precum și Consiliului de Securitate. Chiar dacă Rusia blochează o rezoluție, viitorul Ucrainei merită un răspuns global. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să-și manifeste preocupările și în alte instituții regionale. De ce încearcă Rusia să-și ducă disputele din Europa în Asia și emisfera vestică? Ce legătură are Ucraina cu Japonia, sau Cuba și Venezuela?

Dl Biden a promis că Rusia „va plăti un preț mare” dacă trupele ruse trec granițele Ucrainei. Dacă domnul Putin invadează Ucraina fără nicio acțiune punitivă din partea Occidentului și a restului comunității internaționale, dincolo de sancțiuni financiare, atunci va fi creat un precedent pentru acțiuni viitoare ale altor țări. Domnul Putin a luat deja în calcul sancțiunile financiare suplimentare ale SUA. Dar el presupune că unii aliați NATO vor fi reticenți să urmeze exemplul acestor sancțiuni, iar alte țări vor privi în altă parte. Cenzura ONU, opoziția internațională răspândită și vocală și acțiuni ale țărilor din afara Europei de a face pași înapoi în relațiile lor cu Rusia ar putea să-i dea o pauză. Crearea unui front unit cu aliații săi europeni și strângerea unui sprijin mai larg ar trebui să fie jocul (pe termen) mai lung al Americii. Altfel, această saga ar putea marca într-adevăr începutul sfârșitului prezenței militare a Americii în Europa. >>

Distribuie Distribuie Comentarii